Trei studenți români, din care doi bihoreni, ce studiază la cea mai mare universitate de afaceri din Danemarca, la Copenhaga, au dezvoltat o platformă online prin care ajută utilizatorul să-şi întocmească un CV printr-o interfaţă dinamică, menită să adapteze clasicul CV la o nouă formă evocativă a secolului 21. Aici, aplicantul poate crea un résumé folosind unul dintre modelele prezentate pe website-ul www.novoresume.com. Acestea sunt construite pe baza regulilor impuse de experţii în resurse umane, iar design-ul modern câștigă atenţia angajatorului.

În trecut, în Saschiz, exista credinţa că Cetatea Uriaşilor era situată într-un loc destul de izolat – în care arheologii au scos la iveală urmele unei aşezări preistorice – unde azi trăiesc stejari seculari, iar uriaşii de aici aşteptau un semn de necredinţă din partea oamenilor pentru a ieşi din nou în lume. Sătenii spun că pentru a se feri de răzbunarea uriaşilor, oamenii au adunat de pe coastele dealurilor pietrele rotunde pe care uriaşii le-ar fi putut arunca asupra lor şi le-au înşirat pe la porţile caselor lor. Cu aceste pietre oamenii au pavat apoi drumurile şi astfel s-a născut ceea ce localnicii numesc ‘floaster’.

Legenda din Saschiz mai spune că uriaşii, dacă prindeau un om aflat pe câmp, îl puneau în surţă şi se jucau cu el, însă nu există poveşti despre întâmplări înfricoşătoare legate de aceşti uriaşi.

Cetatea Uriaşilor sau Huhnenburg, cum o denumeau saşii, este situată la 4 kilometri nord de comuna Saschiz, într-o zonă de păşunat denumită de localnici Volsoc. Cercetările au scos la iveală că Cetatea Uriaşilor are o formă circulară, este situată pe un platou înalt de 681,5 metri, epistolar, are diametrul de 60 de metri, iar la 150 de metri mai jos de vârf, aceasta este înconjurată de o terasă bine păstrată pe laturile de sud-vest şi nord-vest.

Profesorul Alin Pora, care a contribuit la realizarea Monografiei comunei Saschiz, a arătat că această Cetate a fost cercetată de o echipă de arheologi din Cluj în anul 1949, care a făcut mai multe sondaje în zonă, ocazie cu care au scos la iveală fragmente de ceramică de tip Coţofeni, un tip de ceramică specific anilor 2500 – 1800 înainte de Hristos, care se găseşte în interiorul primelor cetăţi locuite de pe teritoriul comunei. Ceramica de acest tip a fost găsită în mai multe zone ale ţării, dar şi pe teritoriul judeţului Mureş, la Albeşti şi Sighişoara, dar şi în zone apropiate, Rupea (judeţul Braşov) sau Bratei (judeţul Sibiu). În urma acestor descoperiri, Cetatea Uriaşilor a fost datată în jurul anilor 2500 îHr -1800 îHr, iar cercetările au scos la iveală faptul că aşezarea în această zonă a contribuit la apărarea locuitorilor din interiorul cetăţii împotriva invadatorilor şi a intemperiilor vremii. Faptul că Cetatea Uriaşilor era un loc de apărare este dovedit de faptul că în sprijinul apărării cetăţii exista şi aşa numitul ‘val de pământ’, care este specific aşezărilor din neoliticul dezvoltat.

În Monografia comunei Saschiz se mai arată că sondajele arheologice efectuate de specialiştii în domeniu, începute în jurul anilor 1950 şi continuate mai târziu, întăresc faptul că istoria acestor aşezări începe încă din preistorie. Astfel, în împrejurimile comunei au fost atestate aşezări din cele mai vechi epoci istorice, mai precis din epoca bronzului, iar aceste urme ale civilizaţiei pot fi observate în nordul comunei, în locul numit Cetatea Uriaşilor dar şi în interiorul Cetăţii Ţărăneşti, care există şi astăzi şi care este situată în partea opusă a comunei.

‘Prin acest loc se presupune că ar fi trecut populaţiile nomade în drumul lor spre Câmpia Panonică (Ungaria de azi). Istoricii susţin că pe locul actualei cetăţi ar fi existat o altă cetate mai veche cu val de pământ şi palisade – sistem de apărare folosit în epoci mai vechi. Este important de ştiut că imaginea de altădată a comunei nu mai corespunde cu cea actuală. În trecut, vatra comunei era acoperită de apă şi înclinăm să credem că Cetatea Uriaşilor a fost prima aşezare din această zonă. La efectuarea săpăturilor din 1949 au participat şi oameni din comună care mai trăiesc şi astăzi’, a arătat profesorul Alin Pora, în Monografia comunei Saschiz,  potrivit Agerpres.

Primarul Saschizului, Ovidiu Şoaită, a declarat că Cetatea Uriaşilor este monument istoric clasificat categoria B şi susţine că a auzit şi alte legende, potrivit cărora uriaşii din Saschiz erau rude cu cei din satul învecinat, Daia, şi că mărturie ar fi faptul că ‘saşii din Daia sunt foarte înalţi şi voinici’.

Ovidiu Şoaită a spus că se gândeşte la un traseu turistic pentru punerea în valoare a acestei legende, mai ales că Saschizul are două cetăţi, Cetatea Uriaşilor, care este situată în direcţia nord-est, şi Cetatea Ţărănească, care este amplasată la vest de Saschiz, precum şi un monument aflat în patrimoniul UNESCO, Biserica fortificată ‘Sfântul Ştefan’ construită în secolele XIV-XV pe locul unei bazilici romane, şi un cadru natural de invidiat.

‘Se poate găsi un traseu foarte frumos în acea zonă, care să includă şi Cetatea Uriaşilor, dar şi un loc interesant, Cheile Saschizului, care pot fi explorate şi nu doar vizitate. Apa de-a lungul timpului a săpat, iar pereţii au cam 40-50 de metri înălţime. Practic toate aceste obiective, dacă sunt bine puse în valoare şi au povestea lor, nu pot să fie decât puncte de atracţie, pentru că în lume cei care sunt să facă turism găsesc povestea la cea mai banală piatră sau fragment de lemn’, a arătat Ovidiu Şoaită.

Ceea ce se vede şi azi, Cetatea Ţărănească din Saschiz este o cetate de apărare, care servea drept refugiu pentru localnici în caz de invazii, dar, în acelaşi timp, şi pentru păstrarea alimentelor întrucât asigura un regim termic adecvat.

Primarul a spus că ridicarea acestei cetăţi a început în 1347 şi s-a terminat în secolul al XIV-lea, dar că şi în jurul acesteia s-au ţesut o serie de legende.

‘Legendele spun că ar exista un gang secret subteran care face legătura cu biserica din centrul satului’, a spus primarul, care crede că această legendă ar putea avea totuşi un sâmbure de adevăr, întrucât este posibil să fi existat un pasaj secret către o altă biserică, mai apropiată, care a existat în apropiere. Acesta ar fi însă al doilea pasaj secret, pentru că a fost descoperit deja unul, prin care se poate ieşi în spatele cetăţii. ‘Este un monument istoric categoria A, este foarte vizibilă din toate părţile de intrare în Sachiz. La construirea cetăţii au contribuit şapte comunităţi, care aveau şi drept de refugiu în această cetate. Tot legendele spun că orice negustor care trecea prin Saschiz era obligat să ducă un car de piatră de jos, până sus pe deal’, a spus primarul, citat de Agerpres.

Acesta este însă necăjit pentru că, deocamdată, în ciuda eforturilor administraţiei locale nu a reuşit restaurarea Cetăţii Ţărăneşti deşi a avut un contract de finanţare semnat cu Ministerul Dezvoltării, dar care nu a mai fost onorat.

‘Cetatea arată aşa cum arată pentru că din perioada comunistă a fost lăsată de izbelişte, fără a fi întreţinută, s-au dus foarte multe materiale de acolo, de sus, de către diverşi cetăţeni. Momentan există toată documentaţia, inclusiv autorizaţia de construcţie pentru renovarea şi restaurarea ei, iar punctul de atracţie prin această restaurare va fi refacerea fântânei şi gangul subteran care face legătura nu cu biserica de jos, ci cu partea din spatele cetăţii. Se va coborî pe un lift gen găleată şi de acolo se va intra în acel gang subteran. Este şi acum de o atracţie deosebită, foarte mulţi turişti opresc şi vor să urce la cetate, o vizitează, se uită, însă nu putem să organizăm un acces conform normelor pentru că ea trebuie restaurată efectiv. Am avut un contract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării până în 2012, care după aceea nu s-a mai implementat, a fost alocată o sumă destul de importantă de bani, şi noi, comuna, am cheltuit foarte mult pentru a obţine toate avizele, inclusiv de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, însă întrucât programul nu a mai continuat în actuala perioadă nu am mai primit finanţare’, a spus Ovidiu Şoaită, potrivit Agerpres.

Primarul a precizat că a depus o nouă cerere de finanţare pe fonduri norvegiene care speră că va fi încununată de succes şi că, dacă nici de această dată nu va reuşi, va concepe un proiect pentru exerciţiul financiar european 2014-2020.

‘Sperăm, de această dată, să nu ne mai ia locul alţii, mult mai mari, alte cetăţi care au fost restaurate pe fonduri europene, cum ar fi Rupea, Alba Iulia, Târgu Mureş. Sperăm că acum ne vine rândul nouă (…) Dorim să refacem drumul de acces la cetate şi toată piaţeta din zona centrală, renovată cu bolovani de râu, cu floaster, aşa cum este specificul locului. E de mare atractivitate şi efectiv atunci ar fi punctul adevărat de plecare a dezvoltării turismului în Saschiz. Vin foarte mulţi turişti dar nu avem oportunităţi şi facilităţi de a-şi petrece timpul, de cazare aşa cum trebuie, şi nu stau. Vin, se uită şi pleacă şi nu am rezolvat nimic cu faptul că doar suntem vizitaţi. Prinţul Charles a fost până la baza cetăţii, cândva în 2008, însă ne susţine în acest demers, în modul în care poate să o facă’, a arătat Şoaită.

Cetatea Ţărănească are formă de navă şi se întinde pe o suprafaţă de 5000 de metri pătraţi.

Sursa: voceatransilvaniei

Cea mai veche reprezentare a astrelor cunoscută până acum, un disc pe care sunt reproduse în aur Soarele, Luna și stelele, a fost descoperită lângă localitatea Nebra din Germania. Obiectul are o poveste fascinantă și taine care țin de istoria strămoșilor noștri.

Un obiect rotund, de mărimea unui disc de vinil, decorat cu un simț artistic deosebit și cu foiță de aur atent lucrată, a fost găsit în anul 1999 de căutătorii de comori din Germania, în apropierea unui observator astronomic antic. Este una dintre cele mai fascinante descoperiri arheologice din ultimii ani, nu doar prin importanța sa majoră, ci și prin povestea plină de aventuri prin care a trecut. Studiat în amănunțime la Institutul Halle pentru Cercetări Arheologice din Germania, s-a dovedit că discul din bronz și aur a fost realizat prin anii 1600 î.H. și este cea mai veche reprezentare a cerului descoperită până acum. Discul de culoare verde este decorat cu elemente din foiță de aur care închipuie Soarele sau Luna plină, Luna nouă și 23 de stele care par așezate la întâmplare. Între cele din urmă a fost identificat doar un un grup de șapte stele care par să reproducă poziția constelației Pleiadelor. La marginea discului este adăugată o bandă curbată și subțire din aur care ar putea reprezenta linia orizontului.

Descoperirea și recuperarea Discului Cerului din Nebra este o poveste plină de mister și suspans, cu urmăriri ca în filmele polițiste și agenți secreți. El a fost descoperit în anul 1999 de către doi căutători de comori, înarmați cu aparatură de detectare a metalelor prețioase. Cei doi cunoșteau legenda locurilor pline de comori din apropierea orașului Nebra și se așteptau la o descoperire epocală, mai ales că în apropiere se află cel mai vechi observator astronomic din Europa, un fel de Stonehenge al Germaniei. După ce l-au descoperit, jefuitorii l-au ascuns o perioadă, apoi au încercat să îl vândă pe piața neagră a colecționarilor de antichități. Astfel, discul a ajuns în mâna unor anticari cu experiență care i-au avertizat că el este de fapt proprietatea statului Saxonia și ar trebui predat autorităților. În cele din urmă, un agent al poliției elvețiene, care s-a dat drept colecționar, a reușit să dea de urma discului, iar profitorii au fost arestați după o urmărire ca în filme în subsolul unui bar din Baden.

Discul Cerului conține aur din Carpații României

Celebrul disc s-a întors acasă, în Germania, unde a fost studiat în amănunțime. Cercetătorii de la Institutul Halle consideră că este cea mai veche reprezentare a cerului cunoscută până acum și că a funcționat ca un instrument de calcul al timpului, ca un calendar. Datează, probabil, din epoca Bronzului, când agricultorii din acele vremuri își construiau temple monumentale pentru a marca solstițiile de vară și de iarnă. Multe dintre ele pot fi văzute și azi, așa cum este Stonehenge în Marea Britanie sau Newgrange în Irlanda. Templul similar din Germania, de lângă Nebra, este însă și mai vechi, ridicat probabil în jurul anului 5.000 î.H. Profesorul Wolfard Schlosser de la Universitatea din Bochum a demonstrat că poziția soarelui pe discul din Nebra descrie călătoria lui de la solstițiul de vară la cel de iarnă, adică 82 de grade de-a lungul orizontului. Fascinant este faptul că, strict deasupra Europei centrale, soarele descrie într-adevăr un arc de 82 de grade. Uimitoare este și compoziția discului, făcut din bronz de proveniență locală, dar decorat cu elemente din aur adus din Carpați. Se știe că aurul din țara noastră are o compoziție unică, deoarece conține stibiu și telur. În vremurile vechi, străbunii noștri foloseau aurul doar pentru obiecte de cult, considerându-l înzestrat cu proprietăți magice, de proveniență divină. Aceeași semnificație a fost moștenită mai târziu și de geto-daci, care lucrau aurul cu o venerație nemaiîntâlnită decât la egiptenii antici. Metalul de o frumusețe rară, care îi putea pune în legătură cu zeii, era firesc să fie folosit la cele mai importante obiecte legate de astre de către populațiile vechi din Germania. Există dovezi că aurul Carpaților a ajuns nu doar în regiunile vecine, ci și în templele din Abydos, Egipt, și chiar în Troia cântată de Homer.

sursa foto: Rainer Zenz/Wikipedia.org

Sursa: libertatepentrufemei

Aflată pe drumul sării care „pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos şi continua către Slatioara şi ajungea la Cerneşti”, dar şi pe traseele de transhumanţă şi pe drumurile haiducilor, localitatea Horezu din judeţul Vâlcea devine , în timp, un loc prielnic dezvoltării unui târg, unde oamenii din zonă făceau schimburi comerciale. Oierii vindeau lână și brânză, cumpărau cereale și produse de băcănie. Olarii vindeau produse ceramice necesare în gospodăriile rurale și-și luau hrană.

Tot aici domnitorul Constantin Brâncoveanu construieşte o mânăstire care poate fi considerată sinteza artei si maiestriei poporului român.Construcţia manastirii s-a facut in perioada 1690 -1693,iar târnosirea in 8 septembrie 1693.Manastirea Hurezi (satul Romanii de Jos) este cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Ţara Românească, monument UNESCO, cu biserica Sfinţii Impăraţi Constantin si Elena(1690-1693) cu remarcabile picturi murale (tabloul votiv) si cu mormântul gol al ctitorului. În incinta mânăstirii se afla o moară de apă, tot aici existând ateliere de prelucrare artistică a lemnului.

Muzeul Bisericesc al Manastirii Horezu cuprinde piese de artă medievală, ţesături si carţi vechi. Aceste exemplare provin din biblioteca mânăstirii inţiata de Constantin Brâncoveanu, care avea una din cele mai valoroase colectii de carte ale timpului sau. Deasupra intrării in bibliotecă scrie si astazi in greceste “Biblioteca de hrană dorită sufletească, această casă a cartilor, iubire pre inţeleapta imbelşugare, in anul 1708″, scrisă de arhimandritul Ioan

Oltenia de sub munte

Trebuie să recunoaştem că şi locul unde este asezată localitatea contribuie la renumele său si oferă posibilitatea celor care o vizitează sa se bucure de toate frumuseţile pe care natura le ofera.Horezu  este si punctul de plecare intr–o călătorie prin “Oltenia de sub Munte”, în aşa fel incât traseele turistice pe care vi le imaginaţi să vă ajute să descoperiţi locuri minumate.Printre ele se numara şi Parcul National Buila Vanturariţa.

Cocoşul de Hurez

Dar simbolul hurezenilor este, fără indoială Cocoşul de Hurez , care, prin frumuseţea sa artistică, a transormat numele în renume. Într-un renume internaţional pe care ceramica din Horezu l-a căpătat şi datorită Târgului de ceramică Cocosul de Hurez. Povestea Târgului începe în vara anului 1971, iar din 1974 (a IV-a editie), Târgul este aşezat în vatra lui firească, la Horezu, locul unde se desfăşoară – Parcul de la stejarii seculari , în prima săptămâna din luna iunie si durează trei zile.

Mai multe detalii pe eualegromania