Anthony Muresan are 13 ani (e nascut in 2002), si de el se ocupa acum sase profesori la Conservatorul din Karlsruhe, Germania, fiindca sunt convinsi ca va ajunge un mare, foarte mare muzician. In 2015 a primit punctajul maxim la examenul pentru studii prescolare la Conservatorul din Karlsruhe, devenind student cu bursa integrala al acestei universitati! Profesor de voce este Hanno Muller-Brachmann, profesor de pian este Andrej Jussow, profesor teorie Tomas Westbrooke, iar Aurora Wolf este profesoara sa de metode de respiratie si miscare in timpul cantatului. Din 2007 l-a avut ca profesor de pian pe Christian Knebel, iar din 2012 pe Asotos Safaridis, iar din 2014 este elevul Claudiei Wehrstein Neuenburg, pentru voce.

Anthony Muresan s-a nascut la Pforzheim, in Germania, si are un tata roman. Din 2009 pana 2015 a fost membru si solist la renumitul cor de copii „Aurlius Sangerknaben Calw”, voce sopran. A castigat in 2015, in Germania, dupa trei etape de competitie teritoriale, locul I la cea mai importanta pentru tineret competitie de musica clasica din Europa si chiar din lume, numita „Jugend Musiziert”. Numeroase aparitii in concerte cu corul, dar si ca solist, in multe orase din Germania si din alte tari. Anthony Muresan are, de asemenea, 3 CD-uri inregistrate, unul cu corul si doua private.

sursa: societateamuzicala

Vezi galeria foto

Aproape necunoscută în propria ţară, Paula Mitrache are un merit aproape uitat: a fost promotoarea celui mai mare succes pe care l-a înregistrat muzica românească pe întregul mapamond în ultimii 30 de ani.

Un cover al solistei după “Dragostea din tei” – piesă ce zăcea fără perspectivă pe un album al O-Zone – lansat cu mult înainte pe piaţa rusească şi românească a “explodat” în topurile din Italia, apoi în întreaga Europă.
Actualmente, artista, despre care se poate spune că le-a îndesat în buzunar celor trei O-Zone, în special lui Dan Bălan, peste 10 milioane de euro, lucrează în administraţia locală din Bari şi se ocupă de onoterapie – face terapie cu măgari pentru copiii ce suferă de autism, o alternativă medicală foarte populară în ţările vestice.Zilele trecute, Paula (38 de ani), care locuieşte de 22 de ani în Italia, s-a aflat întro vizită-fulger în ţară, la invitaţia actriţei Laura Stone, prilej cu care ne-a reamintit că, în ciuda proceselor pe care le-a avut cu Dan Bălan, cea mai bună piesă din repertoriul ei este tot “Dragostea din tei”, pe negativul căreia a cântat într-o gală caritabilă, practic motivul pentru care a revenit în ţară.

Performanţe în primăria din Bari

Fostă finalistă la Miss Bucureşti în 1990 (unde a obţinut locul II), Paula Mitrache locuieşte la Bari şi este fericita mamă a unui băiat de 20 de ani.
Ca mediator cultural atestat, solista a fost consilier pentru integrare la primăria din oraşul său, fiind cea de-a doua româncă numită în această funcţie într-o primărie din Italia, după Ramona Bădescu, care a avut la Roma acelaşi statut în organigrama administrativă locală. Până când s-au prins cei de la O-Zone că Paula se bucură de un succes pe care ar trebui să-l aibă ei, solista a vândut numai în Italia un milion de copii ale albumului său ce cuprindea şi varianta sa a melodiei în cauză, o performanţă notabilă.
“Dragostea din tei” s-a aflat pe prima poziţie în 27 de ţări pe întregul mapamond, a staţionat 13 săptămâni locul 1 în Eurochats şi a fost reînregistrată de 200 de artişti în 14 limbi diferite. O-Zone a vândut peste 12 milioane de discuri în întreaga lume datorită fericitului “accident”.

Cea mai recentă competiție să adesfășurat în Brazilia, unde au participat peste 500 de concurenți din 29 de țări, printre ei numărându-se și George Ileană.

„Mă pregătesc mai intens înainte de concursuri, înainte de cel mai recent stăteam cam patru ore pe zi. Dar eu în medie, zilnic, stau cam două ore. Joc de la 4 ani, m-au învăţat tatăl meu şi bunicul meu”, a explicat George Ileană

Nivelul șahului în România este destul de ridicat după cum declară Elisabeta Polihroniade.

„În lume ne situăm, după Campionatele Mondiale, în primii 20, dar înainte, nu cu mulţi ani, echipele noastre stăteau mai sus. Chiar mult mai sus. Este schimbarea vieţii în general, s-au deschis porţile şi probabil că foarte multă lume găseşte altceva, după cum doresc, după talent”

sursa: sharethis

„La noi este vorba despre cânepa industrială, acea cânepă care are un proces de substanţă halucinantă foarte mică, sub 0,01%. Concentrarea pe o singură materie primă ne-a permis să devenim foarte specializaţi pe fiecare aspect al procesului de producţie, de la selecţia seminţelor de cânepă, depozitarea, procesarea şi până la ambalarea lor. Vindem produsele noastre vrac sau ambalate”, precizează Oana Suciu.

România, codaşa culturii de cânepă

Obţinerea unei materii prime de calitate este marea durere a investitorilor fabricii. Dacă la începutul anilor 90 la sută din ţara noastră se putea lăuda cu o producţie de cânepă ce o clasa pe primul loc în Europa, fabrica din Salonta a ajuns să importe materie primă din Franţa sau China pentru a-şi asigura necesarul. Doar 1% din necesar este cumpărat din România.

Din cele 60.000 de hectare cu cânepă cultivate în urmă cu mai bine de 20 de ani în România, acum , în ţara noastră, abia se mai cultivă 120 de hectare. „Din România cumpărăm cam 1% din necesarul de cânepă. Restul o importăm din Franţa sau China. În China găsim cea mai bio cânepă, iar calitatea este una superioară şi asta pentru că la ei atât însămânţarea, cât şi colectarea, dar şi selcţia se produc manual”, susţine Oana Suciu.

Cânepa este cultivată mai mult pentru tulpină, mai ales în Franţa unde există o industie a hârtiei fine foarte bine dezvoltată, iar seminţele sunt produsul secundar şi ajung hrană pentru păsări. „Prospeţimea, calitatea şi gustul sunt principalele proprietăţi ale alimentelor pe care noi le producem din cânepă.

Produsele noastre au trei beneficii majore. Sunt foarte bogate îm Omega 3 şi Omega 6, în proteină completă, fiind o sursă de proteină neprocesată şi, în acelaşi timp, sunt non alergice, fiind recomandate în bolile de piele, dar şi în sistemul cardio vascular”, ne-a măturisit Oana Suciu.

Singuri în Europa

Produsele de la Salonta ajung peste tot în lume, iar 85% iau drumul exportului. Ulei, seminţe, pudră proteică, făină, fibre, loţiune cu ulei, batoane ecologice sau ciocolată cu seminţe. Toate acestea sunt produse la Salonta, din cânepă. „Avem cerere în SUA, Australia, Israel, oriunde în Europa.Anglia este cel mai mare client al produselor noastre. În aceast an nevoia pentru materia primă ajunge undeva la 850 de tone, iar cererea pentru produse creşte de la un an la altul. În momentul de faţă livrarea produselor solicitate în luna octombrie o putem face doar în noiembrie. Dacă am procesa mai mult nu s-ar pune problema să nu avem unde vinde”, ne-a mărturisit Oana Suciu, bussines development manager.

Când vine vorba despre concurenţă, investitorii de la Salonta nu au de ce să-şi facă griji. Singura lor concurenţă directă o au peste Ocean. în Canada. Calitatea şi efectele benefice, susţine Oana Suciu, a fost cea mai bună promovare a acestor produse, care, susprinzător şi pentru ei, câştigă teren şi în România.

„Piaţa din România a avut o evoluie surprinzătoare pentru noi, în principal datorită faptului că nu am investit în promovare. Creşterea am avut-o de la 2% la 15% din vânzări în România, ceea ce ne-a surprins. Promovarea cea mai sănătoasă funcţionează cel mai bine în cazul nostru”, susţine Oana Suciu.

Proiectul de la Salonta a fost realizat prin fonduri SAPARD, valoarea investiţiei depăşind 2 milioane de euro.

Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu.
Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana. Prin anul 2001, Vasile Dragomir, general de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul.

Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.

Incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul, cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase, podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, furate din pamantul dacilor… hartacomorii.blogspot.com/2010/orasul-comorilor-de-sub-cetate

sites.google.com/site/dimensiuniparalele/sarmisegetusa-DACIA-CAPITALA Sarmizegetusa stă pe un oraş subteran de mărimea Bucureştiului. În 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice de la Grădiştea, fără ştirea opiniei publice. Un grup de oameni de ştiinţă români a efectuat la faţa locului, până în 1999, un studiu complex cu ajutorul unor aparate speciale de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate. Aşa s-a pus în evidenţă faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există un uriaş ansamblu arhitectonic militaro-civil, compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor.

<< Acest articol este preluat de zeci de bloguri, sursa pare sa fie un articol semnat Dumitru Manolache in Gardianul in 08-05-2009 .>>

Editura Miracol a publicat citeva carti Dumintru Manolache: TEZAURUL DACIC DE LA SINAIA , Andrei, Apostolul Lupilor , Sfantul APOSTOL ANDREI si protocrestinismul in spatiul romanesc

victor-roncea.blogspot.com/2008/11/un-jurnalist-crestin-dumitru-manolache.html

Autor a nu mai putin de noua volume de istorie, istoria crestinismului romanesc, teatru si beletristica, ziaristul Dumitru Manolache face parte din galeria acelor oameni pe care o mare sansa iti face bucuria de a-i intilni (asa cum a fost in cazul meu cind, in primii ani post-decembristi, am intrat in viltoarea presei). Publicate in ’’Tineretul Liber’’, ’’Evenimentul Zilei’’, ’’Romania Libera’’, ’’Adevarul’’, ’’Curentul’’, ’’Bucuresti Match’’, ’’Lumea credintei’’, ’’Gardianul’’ (unde semneaza saptaminal unica si cea mai longeviva pagina religioasa din presa laica centrala din Romania), miile sale de articole, anchete, reportaje si eseuri, impregnate de experienta jurnalistica de aproape trei decenii, au marcat cititorii cu amprenta cautatorului minutios si a exegetului de mare talent.
Dumitru Manolache cerceteaza de aproape 20 de ani problematica inceputului crestinismului romanesc, activitate concretizata in cartile: ’’Dervent, o poarta a crestinismului romanesc’’, ’’La portile luminii-Miracolele de la Dervent’’; ’’Lupii Mielului-Sf. Andrei si protocrestinismul in spatiul romanesc’’, ’’Andrei, Apostolul lupilor’’. Si, drept recunoastere a ineditului adus la lumina de autor, acest ultim volum, aparut in doua editii, prima la Editura Anastasia si a doua la Editura Dacica, a intrat in bibliografia obligatorie a facultatilor de Teologie de la Constanta si Sibiu – achizitionarea acestei carti se poate face de la Editura Dacica, consultind adresa http://www.dacica.ro.

Dumitru Manolache – secretar general de redactie al cotidianului   gardianul.md

enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2010/12/goana-dupa-aurul-sarmisegetusei In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacice de la Gradistea. Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidenta faptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro – civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati. Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor.O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii clandestini de comori, care au relatii puternice in zona clasei politice. Hotii stiu acum cu exactitate unde sa caute.

In mod ciudat, posibilitatea ca vestigiile din Muntii Orastiei sa fie scoase de pe lista UNESCO, merge mana in mana cu deja celebrul scandal al bratarilor dacice. Dupa cum se stie, ele au fost gasite in siturile de la Gradistea de catre hotii de comori si scoase apoi clandestin din Romania. Au ajuns in Statele Unite, unde un colectionar american de buna credinta a anuntat oficialitatile ca aceste artefacte se comercializeaza pe piata neagra. Ulterior statul roman a recuperat o parte din ele si a demarat o ancheta. In mod uluitor, numele unor politicieni de calibru, precum Adrian Nastase si Dan Iosif au fost asociate cu disparitia bratarilor. Cei doi au fost banuiti ca ar fi intermediat traficarea in tara a doua tezaure sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv 15 bratari dacice de aur.

Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistorice necunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradistea s-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate de Ministerul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea.

Abia in urma acestui studiu, care sa detalieze ce si unde trebuie sapat, urma sa aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor si transformarea zonei intr-o rezervatie arheologica nationala, punct turistic de importanta deosebita, cu protectie armata din partea jandarmeriei, care urma sa opreasca ofensiva jefuitorilor de comori. Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificatiile nu reprezinta doar cetati disparate asezate pe culmile muntilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montana, cu mai multe nuclee, intinsa pe o suprafata de 200 de kilometri patrati. Majoritatea vestigiilor sunt inca acoperite de pamant.

Din comisia formata au facut parte specialisti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialisti in probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti si specialisti in geodezie. Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificatiile sunt deosebit de complexe si sunt suprapuse, in multe locuri, pe asezari mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului in care s-a lucrat, dam exemplul grupului format dintr-un geodez si un specialist in magnetometrie.Geodezul, regretatul general de divizie Vasile Dragomir, (foto) cauta zonele de relief care pareau transformate pentru utilitati militare. Al doilea instala magnetometrele si trasa profilul subsolului in zona indicata.

Magnetometrul este un aparat care poate radiografia si pune in evidenta elementele din subsol, la adancimea dorita de operator. In acest caz sondajul a mers pana la o adancime de opt metri. Asa au fost descoperite constructiile scufundate in pamant, dar si incintele subterane care i-au uluit pe cercetatori. Conform datelor din studiu, mega-asezarea regilor daci este situata pe masivul Sureanu, munte care coboara catre est, nord si vest in Podisul Transilvaniei, intre raurile Sebes si Strei.

„La inceput ne-am intrebat cum a fost posibil ca timp de cinci ani dacii sa poata tine piept asaltului unei armate uriase, bine inzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales ca era condusa de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodata. Raspunsul l-am gasit la fata locului: folosirea eficienta a terenului printr-un complex militaro-civil.Dacii au construit, in primul rand, la poalele muntelui, in nord si vest, un zid de aparare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil in acea directie. Ceva in genul zidului lui Hadrian din Scotia, lung de 170 de km. In interior, fiecare inaltime a fost terasata de jos in sus. Fiecare terasa, cu latimi diferite, era aparata de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetati fortificate, de diferite dimensiuni. S-a mers pana acolo incat fiecare cvartal al unei aglomeratii urbane mai mari era la randul lui aparat de un zid propriu. In studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbana. Modulul poate fi inteles si ca un cartier mai mare, intins pe cateva hectare, al imensei fortificatii. In acest fel, un modul era aparat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta sunt mici, in general de cateva zeci de metri. Distantele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depasesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuintele si sanctuarele ei, asa cum apar si la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscuta pana acum. Intre aceste nuclee exista insa numeroase terase amenajate cu urme de locuire stravechi, mai vechi decat perioada dacica clasica. De asemenea, asezari civile se gasesc peste tot pe vaile apelor dintre munti. Totul pe o suprafata de aproximativ 200 de kilometri patrati. Intreaga zona este acoperita de un paienjenis de drumuri antice construite foarte interesant. Intr-o zi am stat mai bine de o jumatate de ora in ploaie pe un asemenea drum sa vad ce se intampla. Apa curgea la dreapta si la stanga, dar nu si pe drum, atat de bine este facut sistemul de drenaj de sub ele. Singura bresa a sistemului de fortificatii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerandu-se ca panta abrupta a muntelui e un obstacol natural suficient. Aceasta neglijenta a fost fatala dacilor. Imparatul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo si a atacat apoi fortificatiile de sus in jos“, ne-a spus regretatul general de armata Vasile Dragomir.

drumul antic catre sarmisegetusa(peste 2000 de ani vechime)
discul solar-sarmisegetusa

Un oras predacic subteran. Cea mai importanta descoperire din Muntii Orastiei o reprezinta incintele subterane. In zona numita Vartoape, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati exista 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de pana la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele precum camerele unei locuinte. Este vorba de incinte naturale modificate de mana omului. Multe dintre ele comunica cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere, unele partial prabusite. Unul merge chiar catre sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate cateva incinte subterane. In urma masuratorilor a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mult mai mare deca cele de la Sarmisegetuza. Conform studiului itocmit, acest oras subteran si constructiile de la suprafata, mult mai numeroase decat cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificatiilor, cu alte cuvinte centrul mega-orasului regilor daci, sau al cui va fi fost mai inainte. Arheologii din zona au fost, si sunt, mai putin entuziasti in legatura cu aceasta descoperire si mai retinuti in declaratii.

„Pe Culmea Vartoapelor se afla o intinsa asezare dacica, iar culmea, stancoasa, calcaroasa, e impanzita de mici grote care uneori iau aspectul unor pesteri. Pe micile platouri de la gura catorva au fost descoperite fragmente ceramice dacice“, sustine arheologul Ioan Glodariu, muzeograf la muzeul din Deva. Acesta considera ca terasele si cetatile erau dens populate pe vremea dacilor. Mai mult, fiecare terasa locuita era aprovizionata cu apa, atat locuintele, cat ai atelierele de fierarie, prin conducte care captau izvoare de la distante apreciabile. Foarte interesant este faptul ca aceste conducte de apa subterane aveau, din loc in loc, chiar decantoare.

Hartile oficiale au ajuns la hotii de comori

Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, gasite de echipa speciala de cercetatori, a fost multiplicat in patru exemplare, care au fost trimise la MLPAT, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii si UNESCO. Alexandru Mironov a inclus cetatile pe listele UNESCO. Urma sa se initieze o ampla campanie de sapaturi arheologice si sa se realizeze un centru turistic exceptional. Programul a fost insa stopat, iar copii ale dosarului cu hartile siturilor au ajuns la hotii de comori. Astfel reusesc acesti hoti sa mearga la punct ochit, punct lovit, pe un teritoriu atat de mare. Singurul impediment in calea acestora este acum UNESCO, care e cu ochii pe siturile de la Gradistea. De aceea se tot lanseaza ideea, de origine romaneasca, cum ca cetatile vor fi radiate din patrimoniul mondial. „Nu se scoate nici un obiect UNESCO de pe liste. Asta e o prostie. Sigur cineva incearca sa vanda si Sarmisegetuza. Asta e singura explicatie“, este de parere Alexandru Mironov. Ramane insa o intrebare extrem de importanta: cine le-a dat hotilor planurile secrete ale complexului si, implicit, planurile comorilor de la Sarmisegetuza? Din analiza ulterioara a datelor a rezultat ca cea mai mare parte a acestei asezari, uriasa pentru antichitate, a fost construita inainte de perioada dacica. Mai mult, comorile cautate acum de hoti au fost ingropate inainte de perioada clasica a civilizatiei dacice. Lucru deductibil prin logica comuna: daca romanii cuceritori au strans tot aurul gasit la fata locului, de ce se mai gasesc comori de ordinul zecilor de kilograme in aceasta zona?

Astăzi ne vom ocupa de scrierile lui Simon de Keza, unul dintre cei mai impotanți cronicari maghiari ai secolului al XIII-lea, activ la curtea regelui Ladislau al IV-lea. În lucrarea CRONICUM HUNGARICUM el spune următoarele:

Pannoniae, Pamfiliae, Macedoniae, Dalmatiae et Frigiae ciuitates, quae crebris spoliis et obsidionibus, per Hunos erant fatigatae, natali solo derelicto in Apuliam per mare Adriaticum de Ethela, licentia impetrata, transierunt, Blackis, qui ipsorum fuere Pastores et coloni, remanentibus sponte in Pannonia.

„Orașele din Pannonia, Pamfilia, Macedonia, Dalmația și Frigia care fuseseră pustiite prin jafurile și asediile Hunilor, părăsindu-și solul natal, trecură, cu îngăduința lui Attila în Apulia, pe Marea Adriatică, Blackii (vlahii), care fuseseră păstorii și colonii lor, rămânând de bună voie în Pannonia.”

NOTA 1: Cu alte cuvinte, în secolul V d. Chr., Panonia era ocupată de blachi (vlahi – strămoșii românilor), pe vremea aprigului Attila. E important de subliniat că în Cântecul Nibelungilor (celebra epopee germană), care face referire la vremea lui Attila, se vorbește despre ducele VLAH Ramunc, aflat în alaiul lui Attila, prezentat ca un personaj de seamă de la curtea sa. Neplăcută situație pentru extremiștii unguri să se afle că pe vremea lui Attila, Panonia era ocupată de valahi, pașnic, cu “binecuvântarea’ lui Attila, aceștia fiindu-i aliați. Desigur, ei, geto-daco-valahii, au rămas exact în locul în care i-a și găsit Attila cu ocazia invaziei pe care a făcut-o în Europa, adică în Panonia și în jurul Carpaților.

Mai departe, cronicarul maghiar ne spune:

Remanserant quoque de Hunis virorum tria millia ex praelio Crimildino erepti per fugae interfugium, qui timentes occidentis nationes in campo Chigle vsque Arpad permanserunt, qui se ibi non Hunos, sed Zaculos vocauerunt. Isti enim Zaculi Hunorum sunt residui, qui dum Hungaros in Pannoniam iterato cognouerunt remeasse, redeuntibus in Rutheniae finibus // occurrerunt, insimulque Pannonia conquestrata, partem in ea sunt adepti, non tamen in plano Pannoniae, sed cum Blackis in montibus confinii sortem habuerunt. Vnde Blackis commixti litteris ipsorum vti perhibentur.

„Mai rămăseseră dintre Huni trei mii de bărbați, care au scăpat cu fuga din războiul Crimildin și care, temându-se de popoarele din Apus, au rămas tot timpul în câmpia de la Chigla (în Rusia de astăzi – n.m.), până în vremea lui Arpad (secolul IX-X). Aceștia aici nu s-au chemat Huni, ci Zaculi (Secui). Căci acești Zaculi sunt rămășițe ale Hunilor(alți cronicari maghiari ne spun că secuii nu sunt nici huni, nici unguri, dar lui Keza i-a plăcut această idee așa că nu o mai comentez – n.m.) care, când au aflat că Ungurii se întorc din nou în Pannonia, le-au ieșit în cale, când se întorceau, în Ruthenia (în Rusia de astăzi – n.m.) și, după ce au cucerit împreună Pannonia, au dobândit o parte din aceasta, însă nu în câmpia Pannoniei, ci vecini cu Blackii (românii), au avut aceeasi soartă în munți. De aceea, amestecându-se cu Blackii, se spune că se folosesc de literele lor.”

NOTA 2: Ohoho! Ce lovitură de măciucă dă Budapestei acest Simon de Keza! Haideți să analizăm citatul:

1. După ce europenii i-au desființat pe huni, nu a mai rămas picior din seminția lor în această zonă, ultimii rămași – în număr de 3.000 (fie ei secui sau nu) – s-au retras de teama armatelor Apusene în zona RUSIEI unde au și rămas până la venirea lui Arpad. După aceea, ungurii lui Arpad au venit în Panonia. Ei bine, cronicarul maghiar  ne spune că au cucerit o parte din Panonia, ÎN VECINĂTATEA VLAHILOR, ADICĂ A ROMÂNILOR. Cu alte cuvinte, teoria spațiului gol în care au venit ungurii este o gogoriță care ține doar la ignoranți, cronicarul spunându-ne că Arpad a luptat pentru a se instala în Panonia și că, după instalare, era vecin cu Vlahii, vlahii ăia care rămăseseră în Panonia din timpul lui Attila.

2. Ca o completare necesară, subliniez că în secolele IX și X (adică în vremea venirii lui Arpad în Europa), pe teritoriul Transilvaniei îi aveam voievozi peVLAHII  Gelu  (a fost conducătorul unei formațiuni statale cu populație românească și slavă – în secolele IX și X – ce cuprindea bazinele Someșului Mic și Almașului, până la Poarta Meseșului. Lucrarea Gesta Hungarorum al lui Anonymus îl numește “Gelou, un anume blac”), Glad (a fost voievod al unei formațiuni statale medievale timpurii localizată pe teritoriul Banatului istoric – teritoriul dintre Tisa, Mureș, Dunăre și Carpați -, în prima jumătate a secolului al X-lea. Reședința principală a ducelui era Morisena – astăzi Cenad) șiMenumorut ( a fost menționat în cronica notarului Anonymus al regelui ungur Béla al III-lea ca fiind Duce al țării dintre Tisa (o parte din Ungaria de astăzi -n.m.), Mureș, și Munții Apuseni, locuită de români, slavi, avari, “cozari” (probabil o ramură a hazarilor), având ca reședință cetatea Biharea, pe timpul venirii ungurilor – anul 896). Așadar, deci și prin urmare… 

3. În final, cronicarul ne mai spune că ungurii s-au amestecat cu vlahii în munți, având aceeași soartă… Adică vlahii erau aici, nu au venit de la sudul Dunării mai târziu…

4. Și cât de dureros poate fi pentru aroganța maghiară să se sublineze faptul că ungurii au luat literele (alfabetul) de la vlahi. Adică românii i-au învățat pe unguri să scrie și să citească. Neplăcut pentru Lazlo Tokes, dar dacă așa spune cronicarul lor, îl credem pentru că este evident că nu avea NICI MĂCAR UN SINGUR MOTIV să pună artificial în seama vlahilor astfel de lucruri. Dimpotrivă!

Vom reveni și cu alte documente maghiare care infirmă toate pretențiile mincinoase cu care extremiștii maghiari infectează lucrurile în România și în afara ei.

Daniel Roxin

P.S. În această seară, pe Nașul Tv, puteți urmări un nou episod al emisiunii ADEVĂRURI TULBURĂTOARE în care vom aborda tema: TRANSILVANIA, INIMA ROMÂNITĂȚII. Emisiunea poate fi urmărită de la ora 22:00 și, în reluare, duminică, de la ora 11:00

Sursa imaginilor: M. Simonis de Keza, Chronicon hungaricum, Buda, 1782

Sursa traducerii: G. Popa-Lisseanu, Izvoarele Istoriei Românilor (Fontes Historiae Daco-Romanorum). Volumul IV. Cronica Ungurilor de Simon de Keza, București, 1935 (pewww.dacoromanica.ro)

Via: https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/02/12/cronicarul-maghiar-simon-de-keza-sec-xiii-despre-romani-si-secui/

http://adevaruldespredaci.ro/

sursa: lupuldacic

de Ovidiu Cercel –

• Exista un loc plin de energie in Romania care este supranumit si “Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. Pestera Polovragi este unul din locurile sacre ale dacilor. Aceasta reprezinta nu doar o atractie turistica, ci si un loc misterios in care diverse fenomene inexplicabile se petrec la o anumita perioada de timp.

Multi dintre cei care au calcat in aceasta pesterea, povestesc ca au simtit pe toata durata vizitei o umbra in spatele lor. De asemenea, alti turisti au murit rapusi de pietre cazute de undeva de deasupra muntelui, cum este cazul si Veronicai Bulai, mama surorilor Gabor.

De-a lungul timpului, diverse legende s-au tesut in jurul acestei pesteri in care se adapostea marele Zalmoxis. Conducatorul dacilor, se spune, ca avea puteri impresionante si putea sa-si schimbe infatisarea din tanar in batran ori de cate ori dorea . Tronul lui Zalmoxis se afla si astazi in Pestera Polovragi .Este locul cel mai sacru, incarcat cu diverse energii, din toata pestera. Numerosi turisti au spus ca in momentul in care s-au apropiat de piatra pe care obisnuia sa se odihneasca zeul dacilor sunt cuprinsi de diferite sentimente sau ganduri stranii. Aceasta este dovada certa ca locul poarta si in ziua de astazi energia unui personaj comparabil cu un zeu, scrie efemeride.

Pestera Polovragi a fost redescoperita acum circa 100 de ani si are o dimensiune de peste 10 kilometrii. Speologii sunt de parere ca este mult mai lunga decat se cunoaste in prezent, dar din diverse motive ea nu a putut sa fie explorata. De asemenea, se mai zvoneste ca aurul dacilor este ascuns undeva la capatul pesterii, din acest motiv numerosi cautatori de comori incearca prin metode propii sa-l descopere . Poate ca din acest motiv Pestera Polovragi este deschisa publicului doar partial. Pana sa se apeleze la aceste limitari au existat diversi cautatori de comori care au avut acces pana in adancurile pesterii, dar toti au avut parte de morti tragice. Blestemul lui Zalmoxis a fost aruncat peste intreaga pestera si doar cei lacomi sunt pedepsiti fara drept de apel.

Se mai spune ca diversi tarani care si-au adapostit vacile si oile in pestera s-au trezit fara niciun animal, iar sanatatea lor mintala a avut de suferit. Pe langa aceste fenomene inexplicabile si altele se mai petrec in misterioasa pestera. Diverse lumini, aparute din neant, lumineaza coridoarele intunecate ale pesterii, dar cand cineva se apropie de ele dispar pur si simplu.

O alta curiozitate o reprezinta pielea de leopard de pe pereti. Aceste formatiuni se intalnesc doar in aceasta pestera.

O alta poveste incredibila se refera la faptul ca Zalmoxis avea mai multe pasaje secrete prin care ajungea din pestera direct la Sarmizegetusa sau chiar la cetatea dacica de deasupra muntelui. Aceste pasaje nu au fost descoperite si au ramas la nivel de legenda. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani. Este posibil ca aceste urme sa fie lasate de daci in conditiile in care temperatura din pestera este de doar 9 grade si este constanta indiferent de anotimp ? Nimeni nu poate raspunde la aceasta intrebare asa cum nu se poate raspunde nici la celelalte intrebari cand vine vorba despre misteriosii nostri stramosi.

Sursa: caplimpede

 În urmă cu doi ani, o echipă de scafandri a găsit cetatea antică a Callatisului, scufundată în apele Mării Negre. O teorie susţine că Atlantida ar fi fost localizată în Marea Neagră şi că Insula Şerpilor ar fi o mică bucată rămasă din vechiul continent dispărut.

Cu ajutorul vizualizării topografiei subacvatice, Google Ocean a ajutat un inginer britanic să cerceteze stratul aflat imediat sub fundul Mării Negre, descoperind o reţea de străzi perfect conturate, care nu puteau fi făcute decât de mâna omului. Specialiştii britanici afirmă că dovezi mai importante ar putea fi descoperite în apropierea coastelor României. Și o echipă de scafandri ucraineni a explorat ruinele oraşului antic Akra, scufundat în apele Mării Negre, în zona de coastă a Crimeei.
Arheologii spun că situl scufundat în mare, lângă Mangalia, a fost întemeiat de grecii dorieni în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Cercetările din ultimii 50 de ani au evidențiat că fortăreața are dimensiuni impresionante – aproape două mile în largul mării și tot două mile de-a lungul țărmului actual.
Relătari despre orașul scufundat în Marea Neagră există încă din secolul XV, când un navigator burgund a văzut “zidurile care ieșeau din mare” în dreptul portului Panguala (Mangalia).
Jeno Szabo este singurul român care a făcut parte din echipa lui Jacques-Yves Cousteau şi are la activ peste şapte mii de scufundări prin apele din toată lumea, unde a găsit nenumărate comori. În 2004, echipa de scafandri specializaţi în arheologie subacvatică condusă de Jeno Szabo a început să facă primele investigaţii pentru a putea demara acţiunile de căutare ale vechiului Callatis.
Trei ani mai târziu au obţinut ajutorul scafandrilor unguri care au venit şi cu aparatura necesară unei astfel de acţiuni. Au făcut un plan de cheltuieli estimative şi l-au înaintat secretarului general al Ministerului Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Virgil Niţulescu, care a aprobat iniţial bugetul. Într-o săptămână de scufundări au găsit ruine, străzi, coloane şi o epavă a unei corăbii care folosea la transportarea marmurei. În apropierea epavei au fost găsite şi fragmente ceramice.
Tot într-o săptămână au cheltuit şi peste 15 mii de euro din buzunarele proprii, iar ministerul s-a făcut că plouă. Investigaţiile s-au oprit şi nu au fost reluate nici până în zilele noastre. Fascinaţi de descoperirea senzaţională, membrii echipei au încercat să strângă bani de pe unde s-a putut, au înfiinţat un Centru de Cercetări Subacvatice, toate fără prea mare succes.
Deşi iniţial nu au vrut să facă publică povestea de teama căutătorilor de comori care ar putea distruge vestigiile, scafandrii arheologi s-au hotărât să ceară ajutor de la alţii şi i-au chemat pe cei de la Discovery Channel, care ar putea da o parte din banii necesari, în schimbul exclusivităţii.

Pe faleza Mangaliei, în dreptul stației meteorologice încep zidurile cetății antice Callatis. E partea doriană a construcției, cea mai veche. “Cum intri în mare, la câțiva metri distanță, dai de ruine”, a spus arheologul Liliana Vioiu, de la muzeul local. În actualul port al Mangaliei se află, tot scufundate, alte ziduri ale cetății, ceva mai “moderne”, din perioada romanilor.
La extinderea unui hotel, cu vreo zece ani în urma, s-au facut săpături în urma cărora au fost descoperite vestigii de o valoare inestimabilă. Clădirea cea nouă păstreaza astfel în pântecele sale o fărâmă de istorie. Pe marginea căii de acces se întinde sistemul de canalizare. Toate au fost făcute de romani. “Daca cercetările ar continua, s-ar vedea că strada aceasta se întinde spre vechea cetate, care acum e sub apă”, a explicat arheologul Liliana Vioiu.

Există descrieri din diverse epoci ale zidurilor scufundate în mare. Călătorul burgund Walerand de Wawrin notează, în 1445, că ajungând în portul “Panguala” – una dintre diversele denumiri de peste timp ale Mangaliei – a văzut ziduri de mari dimensiuni care ies din mare, în largul portului cel nou de la vremea aceea. Din aceeași sursă se știe că multe corăbii s-au scufundat după ce s-au lovit de acel “colț” uriaș. Peisajul lugumbru l-a impresionat, în 1652,și pe negustorul turc Evlia Celebi, referindu-se la orașul “Mankalia”, iar un francez – Xavier Hommaire de Hell – vorbește în 1928 despre “ziduri vechi ieșind din râpa argiloasă unde e așezat orașul, ceea ce arăta că marea a invadat toată aceasta parte a litoralului”. O hartă a Mangaliei, din 1924, prezintă zidul de nord al cetății antice, o construcție care se prelungește în largul Mării Negre. Harta este rodul studiilor începute în 1901 de Pamfil Polonic.
Cercetări de anvergură asupra cetății Callatis au fost demarate abia în 1962, fiind desfășurate, timp de zece ani, de căpitanul-comandor Constantin Scarlat, o figură emblematică pentru Marina Militară. El a înființat prima unitate de scafandri din Armata Română. Datorita lui există azi o hartă detaliată a cetății scufundate. Cu toate astea, Constantin Scarlat arată, într-un articol publicat în 1973, că până la momentul respectiv fuseseră descoperite cel mult 20% din totalul vestigiilor submarine din dreptul Mangaliei. Investigațiile au fost reluate abia în 1994, de data asta sub auspiciile Muzeului de Arheologie din Mangalia, care a colaborat, până în 1998, cu cercetatorii italieni de la “Cooperativa Metambuco” din Padova. După ei au venit, în 2007, specialiștii de la “Octopus Archeological Research Association” din Budapesta și de la Centrul de Scafandri “Carpatica” din București.
“Oriunde s-ar întâmpla aşa ceva, toată lumea ar sări să valorifice acest potenţial, s-ar relansa turismul. La noi nu s-a întâmplat nimic. În Grecia siturile subacvatice sunt acoperite cu grilaje metalice pentru a nu se putea lua nimic de acolo, vine turistul şi face scuba-diving. Altele sunt scoase la suprafaţă. În SUA se acoperă cu o cupolă de sticlă, iar turiştii vin cu un mini-submarin şi se uită. Se pot face şi tuneluri sub apă, depinde de buget. Mai mult decât să găseşti un oraş subacvatic pentru a relansa turismul, nu mai e nimic. Am zis că băgăm bani de la noi pentru a continua, dar a venit criza şi nu s-a mai putut. O săptămână de cercetări costă minim 20 de mii de euro, fără a pune la socoteală instrumentele. Dar nu este normal ca o descoperire de genul ăsta să fie finanţată din buzunarul meu. Eu am fost de mic fascinat de această poveste, am citit despre asta”, a mai spus Jeno Szabo .
În aprilie 2007, câţiva scafandri români ajutaţi de colegii din Ungaria au început o expediţie pentru cercetarea subacvatică, dotaţi cu tehnologie de ultimă oră, similară celei care a dus la descoperirea Titanicului. Sonarele au detectat o “anomalie” ciudată în adâncurile apelor de lângă Mangalia.
La aproximativ 6 metri adâncime, sub nisipul de pe fundul mării, scafandrii au descoperit artefacte, pereţi, coloane şi străzi pavate. Au realizat că au găsit ceea ce căutau, vechiul oraş pierdut al Callatisului, întemeiat de greci la porunca oracolului din Delfi, pe locul unei aşezări getice.
Documentele Antichităţii lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte data la care s-a pus temelia cetăţii. Deşi este menţionată în scrieri încă din sec. VI î.Hr, nu există dovezi arheologice mai vechi de sec. IV î.Hr. Cert este că oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire rapidă, apoi decade o dată cu începutul erei noastre, însă prosperă din nou în decurs de câteva secole.
Nici data distrugerii cetăţii nu se ştie cu exactitate. Unele ipoteze susţin că o parte a oraşului s-a scufundat în urma unui cutremur, altele avansează ideea că cetatea a fost înghiţită încet de ape, din cauza procesului de eroziune. Deşi toţi specialiştii în arheologie recunosc că o astfel de descoperire este fabuloasă şi afirmă că vestigiile scoase la lumină până acum pe ţărmul românesc atestă miracolul şi geniul arhitecturii greceşti, majoritatea se abţine să se pronunţe în lipsa văzutului cu propriii ochi.
În “Dialogurile” sale, Platon descrie civilizaţia înfloritoare care popula Atlantida, cu capitala la Poseidonia. Continentul pierdut avea o câmpie fertilă, cu canale transversale şi un munte nu foarte înalt, şanţuri de apă legate prin tuneluri şi poduri, două izvoare – unul cu apă caldă şi unul cu apă rece – care ţâşneau din muntele principal, temple, cazarme, un hipodrom, săli de gimnastică şi un majestuos palat regal. În perioada ei înfloritoare, Atlantida era şi o temută forţă militară, cu 1.200 de corăbii de război şi 10.000 de care de luptă, toate sub conducerea regelui Evenor.
Împreună cu regina sa, Leucipe, ei au avut o fată, pe nume Clito, care a devenit, conform legendei, soţia lui Poseidon. Fiului cel mare, Atlant, Poseidon i-a dat în stăpânire regiunea bogată centrală a Atlantidei, întinsă pe 160.000 kmp. În urma unor mari cutremure şi inundaţii, Atlantida s-a scufundat în mare într-o singură zi, şi de atunci a tot fost căutată de numeroşi istorici şi arheologi, apărând chiar “atlantologia”, ştiinţa care se ocupă de teoriile privitoare la acest continent.
Sursa: efemeride.ro