Romania on TOP 10
Un târg alternativ denumit “Alt.Crăciun”, unde arta modernă se îmbină cu spiritul sărbătorilor de iarnă, se va deschide duminică, la ArCuB Gabroveni, ocazie cu care bucureștenii vor putea asculta Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu.
“Între 6 și 23 decembrie ești invitat la ArCuB Gabroveni (str. Lipscani nr. 84-90) să încerci un ‘Alt.Crăciun'”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. Târgul va putea fi vizitat zilnic, în intervalul orar 12,00 — 22,00, accesul fiind gratuit.
Deschiderea oficială va avea loc duminică, la ora 19,00, când cei interesați vor putea asculta Corul de Copii Radio, care va surprinde publicul cu o adaptare originală a piesei “Sat după sat” a trupei Robin and the Backstabbers, ca un preambul la recitalul din zilele de 19 și 20 decembrie, în care micuții artiști vor avea un repertoriu format din cele mai cunoscute piese ale trupelor de muzică alternativă din România (Lucia, Alternosfera, Alexandrina, Grimus, Firma, Șuie Paparude și Vama Veche).
În fiecare seară, de la ora 18,30, pasajul Gabroveni va fi animat de cele mai cunoscute și apreciate trupe alternative românești: Byron, The Mono Jacks, Moonlight Breakfast, Alexandrina, The Amsterdams și Lucia, dar și de ansambluri vocale și de suflători: Corul Sound, Acapella, Jazzappella, Romanian Radio Brass Quintet, Hornblast și Classic Quintet.
Târgul va cuprinde partea intitulată “Alt.design Shop”, în cadrul căreia se vor regăsi haine și bijuterii create de designeri români, secțiunea denumită “Alt.Chocolate Factory” — cu ciocolată caldă, vin fiert, ceaiuri și multe alte bunătăți și “Alt.Gift Shop”, care include obiecte de design românesc, expuse la “Romanian Design Week”, realizate manual de artiști români.
Atmosfera sărbătorilor de iarnă va fi creată și de un brad de 6 metri numit “Alt.brad”.
Organizat de ArCuB — Centrul Cultural al Municipiului București, împreună cu Primăria Municipiului București, târgul face parte din seria Sound&Vision Alt.Crăciun.
AGERPRES/(AS — autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu)
Scriitorii Dumitru Țepeneag și Gabriela Adameșteanu și profesorii universitari Ioan Pop și Dumitru Micu se numără printre laureații Premiilor Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), decernate vineri seară, în cadrul unei gale desfășurate în Salonul “Carol I” al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”.
* Premiul Perpessicius — ediții critice a revenit lui Ilie Rad, pentru îngrijirea ediției din opera lui Ion Agârbiceanu: I “Schițe și povestiri” (1902-1910); II “Schițe și povestiri” (1911-1922), volume apărute în colecția “Opere Fundamentale”, Academia Română/Fundația Națională pentru Știință și Artă (București 2014).
* Premiul Șerban Cioculescu — memorialistică și istorie literară: Gabriela Adameșteanu, pentru volumul “Anii romantici”, Editura Polirom, 2014.
* Premiul Petru Creția — filologie clasică — Ana-Cristina Halichias, pentru volumul “Latina diplomatică în Țările Române (secolele XIII-XVII), Colecția Limbi, Culori, Identități, Editura Universității din București, 2014.
* Premiul Tudor Vianu — pentru teoria literaturii și a culturii — prof. univ. dr. Ioan Pop.
* Premiul Alexandru Piru — încurajarea tinerilor cercetători — Cosmin Borza, pentru volumul “Marin Sadoveanu. Singur printre canonici”, Editura ART, 2014.
* Premiul George Călinescu — pentru întreaga activitate — prof. univ. dr. Dumitru Micu.
* Premiul Eugen Lovinescu — pentru promovarea limbii și literaturii române în străinătate — Dumitru Țepeneag.
* Diplomă de Excelență — pentru susținerea și promovarea culturii naționale — Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni, județul Suceava.
* Diplomă de Excelență — Pavel Țugui — pentru recuperarea trecutului cultural.
Juriul a fost alcătuit din: acad. prof. univ. dr. Eugen Simion (președinte), prof. univ. dr. Silviu Angelescu, prof. univ. dr. Lucian Chișu, prof. univ. dr. Mircea Martin, conf. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul MNLR. Acestora li s-a adăugat, în calitate de consultant pentru decernarea Premiului Petru Creția (filologie clasică), prof. univ. dr.Liviu Franga.
Trofeul este realizat de artistul plastic Silviu Spirescu.
Premiile MNLR sunt finanțate de Primăria Capitalei și Ministerul Culturii.
La reușita serii a contribuit Cvartetul Chromatic — Alexandra Rogalski (vioara 1), Clara Mihai (vioara 2), Ovidiu Achim (violă), Emese Achim (violoncel).
AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu)
La 3 decembrie a.c., Ambasada României la Washington, în colaborare cu ICR New York au organizat, la prestigioasa locație Millenium Stage, din cadrul John F. Kennedy Center for Performing Arts din capitala americană, un recital extraordinar susținut de violonistul român Răzvan Popovici, pianista letonă Diana Ketler și violonista germană Alissa Margulis. Organizat în cadrul turneului de aniversare a 10 ani de existență a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se desfășoară în fiecare an în România, programul concertului a cuprins lucrări de Enescu, Ravel, Mozart și Bruch.
Concertul a făcut parte din manifestările de marcare a Zilei Naționale a României organizate în acest an de Ambasada României la Washington. ‘John F. Kennedy Center for Performing Arts — Millenium Stage’ este una dintre cele mai renumite scene internaționale pentru organizarea de evenimente culturale și artistice din capitala americană.
La eveniment au participat membri ai corpului diplomatic, ai comunității românești din regiunea Washington și un numeros public american, informează un Comunicat transmis AGERPRES de Ambasada României în SUA.
AGERPRES/(AS — editor: Sorin Calciu)
Ortodoxe
Sf. Cuv. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie (Dezlegare la pește)
Greco-catolice
Cuv. Sava cel Sfințit
Romano-catolice
Sf. Sava, abate
Sfântul Sava cel Sfințit este pomenit în calendarul creștin ortodox la 5 decembrie.
Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 439, în vremea împăratului bizantin Teodosie cel Tânăr (408-450), în ținutul Capadociei. A intrat de tânăr în viața monahală și a petrecut în mai multe mănăstiri, retrăgându-se după o vreme în pustie, unde a dus o viață aspră.
Recunoscut fiind pentru virtuțile sale ieșite din comun, în jurul său s-a adunat o obște de monahi, pentru care Sfântul Sava a construit o biserică. Cum numărul fraților a crescut considerabil în timp, mănăstirea a devenit vestită — o adevărată lavră aflată la cca 45 km de Ierusalim.
Sfântul Sava era vestit ca făcător de minuni, în biografiile scrise de ucenici săi fiind consemnate numeroase fapte minunate.
A fost cunoscut și prețuit de patriarhii Ierusalimului, Salustiu (489-498), care l-a hirotonit preot, Ilie (498-516), pe care l-a vizitat în surghiun, Ioan III (516-524) și Petru (524-552), căruia i-a vindecat sora de o boală grea.
A murit în anul 532, înconjurat de mulțime de ucenici, în lavra sa regăsindu-se figuri de seamă ale monahismului răsăritean, precum Andrei Criteanul sau Ioan Damaschin și fratele său, Cosma.
AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)
Un târg cu cadouri de Crăciun realizate de designeri români va fi organizat pe 12 și 13 decembrie, la Casa Universitarilor din Capitală, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.
Târgul este deschis între orele 11,00 și 20,00 iar un bilet de intrare costă 10 lei.
Târgul cadourilor de designer celebrează în 2015 șapte ani de existență și oferă, la jumătatea lui decembrie, bijuterii de autor, obiecte de design, beauty, artă și fashion.
“Structurate în patru categorii (bijuterie de autor, design de obiect, artă și fashion), obiectele produse de designeri și artiști autohtoni sunt unicat sau serie limitată și pornesc de la concepte inedite. Sunt cadouri de Crăciun care creează bucurie, surpriză, plăcere — sunt obiecte care îl conectează pe cel care dăruiește cu cel care primește” spune Dan Pierșinaru, fondatorul conceptului “Marche de Noel”, citat în comunicat.
Bijuterii, ilustrații, elemente de fashion, obiecte de design, beauty natural, tarte delicioase, decorațiuni de brad sofisticate — toate aceste elemente se regăsesc în oferta târgului de pe 12 și 13 decembrie.
AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Cristina Tatu)
Kristina Ciasovschih din Chișinău, Republica Moldova, a câștigat, vineri seara, titlul de Miss România 2015, concurs organizat în cadrul festivalului Bucharest Fashion Week, organizat la Ambasad’Or Events din Otopeni.
Sursa foto: Kristina Ciasovschih / Facebook
În vârstă de 23 de ani, Kristina Ciasovschih este model și a câștigat în trecut Miss New Model Today Moldova și Miss Celebration Moldova.
Locurile doi și trei în concursul Miss România au revenit Denisei Mladin (Brașov), respectiv Iulianei Doroftei (Mangalia).
Au mai fost premiate Andreea Stan (București) — Miss Fotogenie, Alina Rugină (București) — Miss Ambasad’Or și Anastasia Petrache (Chișinău).
AGERPRES (autor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea)
Ziua internațională a voluntarilor (International Volunteer Day) este celebrată în fiecare an, la data de 5 decembrie și oferă voluntarilor și organizațiilor ocazia de celebra munca în folosul celorlalți, de a împărtăși valorile voluntariatului și de a le promova în cadrul comunităților, al organizațiilor neguvernamentale, al agențiilor ONU, al autorităților guvernamentale sau al sectorului privat.
Sursa foto: captură YouTube
În 2015, ziua de 5 decembrie este dedicată persoanelor care își dăruiesc timpul, talentul, energia, cunoștințele și abilitățile în folosul comunității, pentru un viitor mai bun al întregii societăți, se arată pe site-ul oficial www.volunteeractioncounts.org.
Tema din acest an este ”Lumea ta se schimbă. Tu? Fii voluntar!”, fiind o provocare lansată voluntarilor din întreaga lume de a se implica în implementarea noilor obiective globale, respectiv a Agendei 2030 pentru o dezvoltare durabilă, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015.
Această zi a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția Adunării Generale nr. 40/212 din 17 decembrie 1985. Anul 2001 a fost proclamat de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 52/17 din 20 noiembrie 1997, drept Anul internațional al voluntarilor. Acest an a fost inițiat cu scopul de a promova recunoașterea eforturilor și a muncii depuse, facilitând crearea unei rețele de comunicare și promovare a beneficiilor care decurg din activitățile de voluntariat. În 2002, programul de voluntariat al ONU — Voluntarii Națiunilor Unite (UNV) — împreună cu mai multe organizații internaționale au lansat site-ul www.worldvolunteerweb.org, unul dintre cele mai complete portaluri on-line privind informațiile despre voluntariat la nivel global.
În fiecare an, dincolo de mobilizarea a mii de voluntari, programele UNV contribuie la pace și dezvoltare, pledând pentru recunoașterea și integrarea voluntarilor și a muncii în parteneriat în programele guvernamentale de dezvoltare, potrivit www.unv.org. În 2012, în contextul summitului ONU privind dezvoltarea durabilă Rio+20, UNV a lansat campania de numărare a acțiunilor de voluntariat la nivel global, potrivit site-ului oficial www.volunteeractioncounts.org, fiind înregistrate peste 64 milioane de acțiuni de voluntariat din acel moment.
Milioane de oameni se implică în fiecare an în acțiuni și programe de voluntariat, potrivit www.voluntareuropean.ro. În România, voluntariatul a devenit cunoscut începând cu anul 1990, când o serie de organizații internaționale de voluntariat au venit în țară, iar altele au înființat filiale, aducând cu ele experiența în lucrul cu voluntarii și coordonarea lor. În aceeași perioadă, ONG-urile românești au început să implice voluntari locali în activitățile lor, iar în 1997 au apărut și primele centre de voluntariat.
În România, această zi este marcată începând cu anul 2000, când Centrul Național de Voluntariat ”Pro Vobis” (atunci centrul local de voluntariat în Cluj-Napoca) a organizat prima Gală județeană de decernare a premiilor pentru implicarea în comunitate, eveniment dedicat recunoașterii voluntarilor și celor care sprijină mișcarea de voluntariat în România (organizații, sponsori, finanțatori, mass-media etc.) Modelul s-a extins ulterior și în alte localități din țară, unde există centre de voluntariat, în fiecare an organizându-se numeroase astfel de gale și alte evenimente dedicate zilei de 5 decembrie și voluntarilor din comunitățile respective.
Activitatea de voluntariat în România este reglementată prin Legea nr. 78/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 469 din 26 iunie 2014. Art. 2. al acestei legi stabilește faptul că ”statul român recunoaște valoarea socială a activităților de voluntariat ca expresie a cetățeniei active, a solidarității și responsabilității sociale, precum și valoarea profesională ca expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale și lingvistice a persoanelor care desfășoară aceste activități”.
În sensul prezentei legi, “voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activități de interes public, desfășurate în folosul altor persoane sau al societății, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remunerație, individual sau în grup; activitatea de interes public este activitatea desfășurată în domenii precum: arta și cultura, sportul și recreerea, educația și cercetarea, protecția mediului, sănătatea, asistența socială, religia, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar și/sau filantropic, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială”. Potrivit aceleiași legi, ”voluntarul este orice persoană fizică, fără deosebire de rasă, origine etnică, religie, sex, opinie, apartenență politică, care a dobândit capacitate de muncă potrivit legislației în domeniul muncii și desfășoară activități de voluntariat”, iar ”beneficiarul activității de voluntariat este persoana fizică, alta decât soțul/soția și copiii, sau persoana juridică în folosul căreia se desfășoară activitatea de voluntariat”.
Potrivit ”Agendei publice pentru voluntariat în România 2012-2020”, document elaborat în contextul Anului European al Voluntariatului, celebrat în 2011, voluntariatul este acea activitate desfășurată de bunăvoie, în urma unei alegeri și pe baza unei motivații individuale, care nu urmărește câștigul financiar, fiind de multe ori desfășurată prin intermediul unei organizații nonprofit sau în cadrul unei inițiative comunitare, dar și informal, direct în beneficiul altor persoane sau al comunității, se arată pe site-ul www.eurodesk.ro.
AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)
Înotătorul român Robert Glință (18 ani) a stabilit un nou record mondial de juniori la 100 m spate, vineri, în finala acestei probe din cadrul Campionatelor Europene de înot în bazin scurt (25 m) de la Netanya (Israel), cu timpul de 50 sec 77/100.
Sursa foto: FRNPM / Facebook
Glință, antrenat de către Adrian Gherghel, s-a clasat pe locul al șaptelea, timpul său reprezentând și un nou record național de seniori, îmbunătățind performanța din semifinale (joi), 51 sec 10/100.
Robert Glință este campionul mondial de juniori pe această distanță, titlu cucerit în august, la Singapore, în bazin olimpic (54 sec 30/100), prilej cu care a realizat baremul A de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din anul 2016.
În finala de vineri, victoria i-a revenit polonezului Radoslaw Kawecki, în 49 sec 64/100, urmat de rusul Stanislav Doneț, 50 sec 30/100, și de britanicul Christoph Walker-Hebborn, 50 sec 35/100.
Tot vineri, în seriile probei de 50 m liber, Marius Radu a fost înregistrat cu al 20-lea timp, 21 sec 96/100, Norbert Trandafir s-a clasat pe locul 30, cu 22 sec 07/100, iar Daniel Macovei a terminat pe 42, cu 22 sec 29/100.
AGERPRES (editor: Mihai Țenea)
Înotătorul român Marius Radu a stabilit un nou record național de seniori în proba de 100 m liber, fiind înregistrat cu timpul de 48sec.08/100, sâmbătă, la Netanya (Israel), în penultima zi a Campionatelor Europene de înot în bazin scurt, ediția 2015.
Grație acestei performanțe, reprezentantul țării noastre a reușit să se califice în semifinalele probei de 100 m liber, precizează FR de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM).
Precedentul record național la 100 m liber fusese stabilit de Norbert Trandafir, în 2012 la Istanbul, când înotase aceeași distanță în 48sec.26/100, timp egalat săptămâna trecută de Marius Radu, la Campionatele Naționale de la Hunedoara.
Norbert Trandafir a participat la seriile aceleiași probe, timpul său fiind de 49sec.12/100. Un alt român înscris la 100 metri liber a fost Daniel Macovei, care a terminat cursa în 48sec.76/100.
Marius Radu, care și-a câștigat seria preliminară, are al 12-lea timp în așezarea semifinalelor. În programul reuniunii de după-amiază, semifinala de 100 metri liber este la ora 17,51.
Un alt român, Alex Coci a înotat la 100 metri mixt, timpul său fiind de 55.63 secunde, adaugă FRNPM.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir)
Regatul Thailandei, cu o suprafață de 513.120 km pătrați și o populație de 67,2 milioane de locuitori (estimare 2014), potrivit worldpopulationreview.com, sărbătorește ziua națională la 5 decembrie, ziua de naștere a regelui Rama IX (Bhumibol Adulyadej, n. 1927).
Sursa foto: captură YouTube
Este situat în Asia de Sud-Est (Peninsula Indochina) și se învecinează cu Myanmar, Laos, Cambodgia, Oceanul Pacific, Malayezia și Oceanul Indian.
În Thailanda se disting patru mari regiuni geografice: câmpia aluvială centrală, drenată de fluviul Menam și afluenții săi principali, câmpie larg deschisă spre sud (Golful Thailandei/Siam); regiunea muntoasă ce circumscrie câmpia, cu altitudini mai mici (1 000-1 500 m) în est și vest și mai mari în partea nordică (alt. max. 2 576 m); Podișul Korat, dezvoltat pe roci sedimentare (gresii în principal) și cu alt. scăzute (200-300 m); Pen. Malacca, în extremul sud, cu munți (alt.max. 1 751 m) bine împăduriți, potrivit volumului ”Enciclopedia statelor lumii” (2005). Din rețeaua hidrografică a țării fac parte două fluvii importante: Mekong, în est, și Menam, în partea centrală. Clima este tropical și subtropicală musonică, cu temperaturi medii lunare mai ridicate și precipitații bogate în sud față de nord.
Sursa foto: captură YouTube
Țară asiatică de o diversitate unică, îmbinând culoarea turcoaz a mării cu ospitalitatea populației, tradițiile și cultura. Magnetismul și valoarea turistică a Thailandei atrage vizitatori din întreaga lume, făcându-i să revină pe aceste meleaguri, potrivit globi.ro. Pe de-o parte se descoperă moștenirea culturală bogată, arta și arhitectura, pe de altă parte, se află fețele zâmbitoare ale thailandezilor și ospitalitatea lor, piețele aglomerate și pline de culoare, orașele străvechi fabuloase, numeroasele resorturi turistice moderne și luxoase, precum și triburile autohtone neatinse de invazia civilizației, trăind în mijlocul vastelor întinderi de pădure și jungle. Thailanda este o țară a orhideelor și a safirelor albastre și strălucitoare. Este, de asemenea, unul dintre cele mai faimoase destinații turistice ale lumii în materie de scuba diving și snorkeling.
Capitala este la Bangkok, iar alte orașe importante sunt: Chiang Mai, Hat Yai, Nakhon Pathom, Nonthaburi, Pak Kret.
Bangkok, cu o populație de 8,5 milioane de locuitori (estimare 2014), potrivit worldpopulationreview.com, se caracterizează prin contraste între modern și vechi, între tehnologie și artă antică. Este un oraș plin de viață, aglomerat și foarte exotic cu câteva sute de temple, hoteluri și o mulțime de zgârie-nori. Bangkok este locul în care clădirile foarte înalte se construiesc cu o rapiditate uimitoare, în timp ce bogăția culturală și numeroasele locuri care pot fi vizitate îl transformă în una din cele mai căutate destinații de vacanță din Asia. Fiecare stradă rezervă surprize pentru turiști, deoarece Bangkok-ul este un oraș ce are la bază un amestec între estul tradițional și vestul modern.
Între atracțiile turistice din capitală se numără: Complexul Marele Palat, Wat Arun (Templul Apusului), Orașul Antic (Muang Boran), Wat Pho (Templul lui Buddha culcat), Templul Zorilor, Grădina Zoologică, Templul de Marmură, Piața Chatuchak, Templul Suthat, Templul Bavorn Niwet, Muzeul Subacvatic Siam, Palatul Phayathai, Palatul Chitralada, Fortul Mahakan, Piața Or Tor Kor, Muzeul Național de Artă, Grădina Saranrom, Muzeul Național al Bărcilor.
Complexul Marele Palat este cel mai cunoscut obiectiv turistic din Bangkok. Complexul a fost construit în anul 1782 și include câteva clădiri printre care Templul lui Buddha de Smarald (Wat Phra Kaeo). Acest templu găzduiește o statuetă din smarald a lui Buddha, ce datează din secolul al XIV-lea, potrivit tvl.ro.
Wat Arun (Templul Apusului) este renumit și cel mai fotografiat templu din Bangkok, construit în cinstea zeului indian al apusului, Aruna. Cuprinde un turn înalt de 79 de metri, decorat cu mici bucăți de sticlă colorată și porțelan chinezesc. Turnul central, foarte înalt, este numit Phra Prang și strălucește în lumina soarelui datorită incrustațiilor sale.
Wat Pho (Templul lui Buddha culcat), unul dintre cele mai vechi și mari temple din Bangkok, găzduiește celebra statuie a lui Buddha culcat măsurând peste 45 de metri.
Orașul Antic (Muang Boran) este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber, practic un oraș în miniatură în care sunt prezentate cele mai cunoscute monumente și clădiri din Thailanda.
AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel)