Iordache, medaliată cu bronz la individual compus în cadrul Mondialelor de la Glasgow, a primit 14,900 la sărituri, 14,050 la bârnă și 14,550 la sol. Pe locul al doilea s-a clasat germanca Pauline Schaefer, cu 41,500 puncte, iar o altă româncă, Diana Bulimar, a completat podiumul, cu 41,400 puncte (13,850 la sărituri, 13,600 la bârnă și 13,950 la sol).

Larisa Iordache și-a adjudecat și Premiul Special Arthur Gander (sol), cu 14,550 puncte, devansându-le în clasamentul final pe Bulimar, 13,950 p, și Pauline Schaefer, 13,500.

În concursul masculin, victoria i-a revenit ucraineanului Oleg Verniaev, cu 61,800 puncte, care a fost urmat în clasament de japonezul Kazuma Kaya, 59,950 puncte, și de elvețianul Christian Baumann, 58,300 p, în timp ce românul Marius Berbecar a terminat doar pe locul 11, cu 50,750 puncte (10,600 la cal, 13,350 la sărituri, 13,800 la paralele, 13,00 la bară fixă).

Premiul Special Arthur Gander a fost acordat pentru concursul de la paralele, Verniaev fiind primul, cu 16,200 p, urmat de Christian Baumann, 15,250 p, și de francezul Julien Gobaux, 14,800, în timp ce Berbecar, cu 13,800 p, a încheiat pe locul 7.

La ediția de anul trecut, Larisa Iordache a ocupat locul al doilea, iar Marius Berbecar s-a clasat al patrulea.

Sportivii români au obținut numeroase succese la acest turneu, câștigat de-a lungul timpului de Simona Păuca (1984), Ecaterina Szabo (1985), Eugenia Golea (1987), Gabriela Potorac (1988), Lavinia Miloșovici (1995), Marius Urzică (1996), Simona Amânar (1987), Floarea Leonida (2002), Marian Drăgulescu (2003, 2006), Cătălina Ponor (2003, 2004), Sandra Izbașa (2005, 2008), Flavius Koczi (2010), Ana Porgras (2011), Larisa Iordache (2013, 2015).

Următoarea ediție, cea de a 33-a, va avea loc Chiasso, pe 2 noiembrie 2016.

”Memorialul Arthur Gander” a fost creat în 1984, fiind un omagiu adus fostului președinte al Federației Internaționale.

Larisa Iordache și Marius Berbecar vor reprezenta România duminică 8 noiembrie, la Zurich, la Swiss Cup, un concurs pe echipe mixte.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir)

A fost înființat la 7 iunie 1939, de Regele Carol al II-lea, sub numele de Muzeul Dinicu Golescu fiind, la acea vreme, singurul muzeu etnografic în aer liber din România și din Europa dedicat pomiculturii și viticulturii — două îndeletniciri tradiționale. De-a lungul anilor s-a îmbogățit cu noi expoziții de bază, astfel că în prezent complexul muzeal cuprinde, potrivit sursei amintite, Conacul Golești și Muzeul în aer liber al pomiculturii și viticulturii.

Conacul Golești, monument istoric construit în anul 1640, și restaurat în perioada 1942-1943, cuprinde patru secții: Secția Memorială; Secția de Istorie deschisă în 1958 care prezintă evenimentele de la 1821, 1848, și 1859; Secția de Etnografie și Artă Populară a Regiunii Argeș, deschisă în 1962 și reorganizată în 1991, ce cuprinde 18 încăperi; Secția de Pedagogie organizată în 1963. Pot fi admirate aici obiecte de istorie memorială mobilier de epocă, obiecte personale ce au aparținut familiei Golescu, manuscrise, artă decorativă, carte.

Captură Foto: (c) Mihai Asofie / YouTube

Secția “Muzeul viticulturii și pomiculturii din Romania” a fost înființată în anul 1966. Aceasta prezintă civilizația țărănească de la mijlocul secolului al XIX-lea, din principalele zone viticole și pomicole ale țării, grupate pe provincii istorice cuprinzând 34 gospodării (18 viticole și 16 pomicole) repartizate astfel: 7 gospodării viticole și 7 pomicole pentru Oltenia și Muntenia, o gospodărie viticolă din Dobrogea, 4 gospodării viticole și 4 pomicole pentru Moldova, 6 gospodării viticole și 5 pomicole pentru Transilvania.

Cele aproximativ 60.000 de piese ilustrează istoria pomiculturii și viticulturii din România, instalații viticole și pomicole, obiecte de inventar gospodăresc, obiecte din lemn sau piatră și textile, dar și instrumentar specific provenind din afara gospodăriilor — crame sau conace. Exponatele au fost obținute prin achiziții sau donații. Se află la Golești peste 200 de monumente de cultură tradițională, în principal case și anexe gospodărești, clasificate în categoria tezaur.

Pot fi admirate teascuri și poverne, folosite la prelucrarea fructelor, linuri, folosite la stoarcerea strugurilor prin călcarea lor cu picioarele, dar și pivnițe, diverse tipuri de butoaie, căruțe și alte mijloace de transport, precum și ”lojnițe” folosite la uscarea fructelor. De asemenea, pot fi văzute construcții ridicate în vii sau livezi pentru adăpostirea uneltelor și a butoaielor cu vin și țuică, precum și singurul han de răscruce aflat într-un muzeu din România, adus din Posești-Prahova și datând din secolul al XIX-lea.

În cadrul muzeului mai sunt reprezentate și instituții nelipsite din localitățile rurale: o biserică din lemn de la 1814, adusă din satul argeșean Drăguțești; o școală sătească din secolul al XIX-lea, provenită din zona Comănești, județul Bacău; vechiul sediu al primăriei din comuna Hârsești, județul Argeș, un edificiu administrativ specific începutului secolului al XX-lea ce poate fi vizitat începând cu anul 2000.

Copiii se pot bucura vizitând plantațiile de viță de vie și pomi fructiferi, pot vedea cum se ară cu plugul tras de cai sau cum se recoltează strugurii și fructele cu unelte tradiționale, iar în vacanțele de vară, pot învăța meșteșuguri tradiționale sub îndrumarea meșterilor populari și pot lua lecții de echitație, pe ponei sau cai lipițani.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Scriitorul Mihail Sadoveanu (7 nov.1960)

Din copilărie, când și-a petrecut verile la Verșeni, alături de bunici, sau la ”Nada Florilor”, lângă Fălticeni, i s-au întipărit amintirile care au format acel ”rezervoriu umplut cu nemiluita în ani și ani, în toată copilăria acum atât de depărtată…”, după cum mărturisea Mihail Sadoveanu în ”Anii de ucenicie”.

A făcut școala primară în Vatra Pașcanilor (1887-1891), avându-l învățător pe Mihai Busuioc, pe care marele clasic al prozei românești avea să-l evoce mai târziu în ”Domnu Trandafir”. A absolvit apoi gimnaziul ”Alecu Donici” din Fălticeni (1892-1897) și ”Liceul Național” din Iași (1897-1900).

În 1900, se înscrie la Facultatea de Drept din București însă, atras mai mult de boema literară a Capitalei, nu frecventează cursurile.

Muzeul Memorial ‘Mihail Sadoveanu’ din municipiul Iași; statuia din bronz a scriitorului, amplasată în fața muzeului.(29 aug. 2014)

A debutat în 1897, la revista ”Dracu” din București, cu schița ”Domnișoara M. din Fălticeni”, semnând cu pseudonimul Mihai din Pașcani, iar în 1899 publică în revista ”Pagini literare” sub pseudonimul M.S. Cobuz. În 1901 se stabilește la Fălticeni și se căsătorește cu Ecaterina Bâlu, împreună cu care a avut unsprezece copii.

Acceptă propunerea lui Șt. O Iosif de a colabora la revista ”Sămănătorul” și astfel se mută, în 1903, la București.

În 1904, apar primele volume ale marelui clasic al prozei românești: ”Povestiri”, ”Șoimii”, ”Dureri înăbușite”, ”Crîșma lui Moș Precu”. Nicolae Iorga a numit anul 1904 ”Anul Sadoveanu”. Este funcționar la Casa Școalelor (1904), precum și la Direcția Artelor din Ministerul Instrucției și Cultelor (1905), după care, în 1906, ia decizia de a reveni la Fălticeni. Tot în 1906 începe colaborarea la revista ”Viața românească”, chiar de la primul număr al acesteia, iar de acum o mare prietenie îl va lega de mentorul acestei reviste, Garabet Ibrăileanu. A mai colaborat la ”Vieața nouă” (revistă în care semnează pentru prima dată cu numele său, în 1898), ”Opinia”, ”Revista modernă”, ”Luceafărul”, ”Făt-Frumos”, ”Pagini literare”, ”Convorbiri literare”, ”Minerva”, ”Universul”, ”Adevărul literar și artistic”. Alte pseudonime literare cu care a semnat sunt S. Prisăcaru, C. Săteanu, Ilie Pușcașu.

După răscoala din 1907, Spiru Haret, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, îl numește inspector al cercurilor culturale sătești și al bibliotecilor populare.

Împreună cu Artur Gorovei, tipărește gazeta populară ”de educație cetățenească și îndrumare economică” ”Răvașul poporului” (1907), iar în colaborare cu Șt. O. Iosif, Il. Chendi și D. Anghel editează revista ”Cumpăna” (noiembrie 1909 — aprilie 1910).

Mihail Sadoveanu este numit în 1910 director al Teatrului Național din Iași, funcție pe care o deține până în 1919. A fost, de asemenea, președinte al Societății Scriitorilor Români (2 septembrie 1909 — 25 noiembrie 1911).

Mihail Sadoveanu la Editura Academiei; în această perioadă scriitorul era director la ziarele Adevărul și Dimineața.(20 apr. 1939)

În 1916, mobilizat fiind, editează, din însărcinarea Marelui Cartier General al Armatei, ziarul de front ”România” (1916-1917), alături de I. Minulescu și P. Locusteanu. În 1918 se stabilește la Iași, unde, împreună cu bunul său prieten G. Topîrceanu scoate revista ”Însemnări literare” (2 februarie — 21 decembrie 1919). Revine la București în 1936, unde preia direcția ziarelor ”Adevărul” și ”Dimineața”.

Muzeul Memorial ‘Mihail Sadoveanu’ din municipiul Iași.(29 aug. 2014)

În anul 1921 devine membru titular al Academiei Române. Universitatea din Iași i-a conferit, în 1938, titlul de doctor ”honoris causa”.

A publicat aproape o sută de volume, dintre care amintim: ”Hanu Ancuței” (1928), ”Împărăția apelor” (1928), ”Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă” (1929), ”Baltagul” (1930), ”Creanga de aur” (1933), ”Frații Jderi” (I-III, 1935-1943), ”Divanul persian” (1940), ”Ostrovul lupilor” (1941). În decembrie 1944 îi apare volumul autobiografic ”Anii de ucenicie”.

“Sadoveanu este poate cel mai puternic poet al naturii pe care l-a avut literatura noastră. Senzația vizuală fiind la baza temperamentului său artistic, era și natural ca scriitorul să procedeze prin descripție: nu este, în adevăr, colț al Moldovei de Sus care să nu fie înmărmurit într-o pagină a operei sale. Descripția nu-i însă pur picturală, ci-i și umanizată: ea este deci esențial lirică…”, scria criticul și istoricul literar Eugen Lovinescu.

Nicolae Iorga vorbind într-o sesiune la Academia Română (vis-a-vis scriitorul Mihail Sadoveanu).(24 mai 1933)

”Priveliștile și simfoniile naturii sunt, în cărțile lui M. Sadoveanu, infinite; opera lui însăși e o țară, pe care o străbatem, mereu uimiți de splendoarea și ineditul ei….Natura lui e mai presus de toate un univers…El are realismul unui Balzac și melancolia unui romantic, meditația aspră a lui M. Costin, voluptatea senzorială a lui Rabelais. E precis ca un pictor flamand și inefabil ca un muzician…”, arăta și criticul și istoricul literar George Călinescu.

În 1949, este ales președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor.

Scriitorul Mihail Sadoveanu în mijlocul copiilor.(22 nov.1956)

Pe lângă activitatea literară, Mihail Sadoveanu a avut, după 1945, și o bogată activitate politică, fiind membru al Prezidiului Adunării Deputaților (din 1947), apoi vicepreședinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (din 1948).

De asemenea, a condus delegația română la Congresul Mondial al Păcii de la Paris, din 1949.

A fost distins cu premii și medalii dintre care amintim Premiul Academiei Române pentru volumul ”Povestiri” (1904), Premiul de Stat pentru romanele ”Mitrea Cocor” (1949) și ”Nicoară Potcoavă” (1952), Medalia de aur a păcii pe 1950.

Mihail Sadoveanu s-a stins din viață la 19 octombrie 1961, la București.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; redactor Arhivă foto: Elena Bălan; editor — Anca Pandea)

Dunărea la Cazanele Mari

Este vorba despre Defileul Dunării cu o lungime de 135 km, pornind de la Baziaș și până la barajul lacului de acumulare ”Porțile de Fier” (Gura Văii), construit în perioada 1964-1971.

Cel mai lung defileu din Europa este alcătuit dintr-o succesiune de lărgiri și îngustări (clisuri) determinate de alternanța rocilor, zona cea mai spectaculoasă fiind cea a Cazanelor (9 km) cuprinsă între gurile de vărsare ale râurilor Plavișevița și Ogradena și formată din Cazanele Mari și Cazanele Mici, despărțite între ele printr-un golf semicircular, bazinetul Dubova, potrivit www.cazaneledunarii.com.ro.

În această zonă, Dunărea este forțată să treacă printre munți îngustându-se până la lățimi cuprinse între 180-250 m. Adâncimea apei în această zonă poate atinge 100 m. Totodată, curenții din adâncuri sunt extrem de puternici, la suprafață apa părând că fierbe. Barajul de la Porțile de Fier a mai încetinit din viteza curentului, care depășea 5 m/s (18 km/h).

Zona Cazanelor Mari și Cazanelor Mici din Defileul Dunării a fost declarată de specialiști monument unic al naturii în Europa.

Intrarea în Peștera Ponicova, din apropierea Cazanelor Mari ale Dunării

Cazanele Mari și Cazanele Mici fac parte din rezervația naturală cu același nume, de tip mixt, ce acoperă o suprafață totală de 215 ha, și care este amplasată pe teritoriul localității Dubova, între Valea Ogradena și Ogașul Turcului. Rezervația naturală Cazanele Mari și Cazanele Mici a fost declarată prin Decizia 18/1980 a Consiliului Județean Mehedinți, potrivit www.portiledefier.ro.

Cazanele Mari se întind pe o lungime de 3,8 km, între Plavișevița și bazinetul Dubova, fiind formate din masivul calcaros Ciucaru Mare (318 m), ai cărui pereți abrupți mărginesc latura stângă a fluviului și dealul Știrbatul Mare (Veliki Strbac — 768 m), pe malul sârbesc.

Cazanele Mici, cu o lungime de 3,6 km, se află între bazinetul Dubovei și Ogradena. Ele sunt străjuite de Ciucaru Mic (313 m) și Știrbatul Mic (Mali Strbac — 626 m) pe teritoriul Serbiei.

Cazanele Mici din defileul Dunării, comuna Dubova, jud. Mehedinți

Flora din zona Cazanelor conține multe elemente submediteraneene în amestec cu cele central-europene, printre care: arborete de fag, frasin negru, alun turcesc, gorun, liliac sălbatic, tisa (taxus baccata), considerată un monument al naturii. Alte plante ocrotite în cadrul rezervației mai sunt: laleaua galbenă (tulipa hungarica), stânjenelul de stâncă, clopoțeii Cazanelor, săpunarița roșie, cornutul, colilia, etc.

Mănăstirea Mraconia din zona Cazanelor Dunării — Orșova

În Defileul Dunării mai pot fi vizitate, pe lângă zona Cazanelor, și alte obiective turistice, precum: Statuia regelui dac Decebal, cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (55 m); Tabula Traiana, care se află pe malul sârbesc al Dunării, un monument vechi de 2.000 de ani, care evocă pe de o parte victoria Împăratului Traian în urma războaielor cu dacii, iar pe de altă parte efortul considerabil depus în realizarea unui drum, în stânca din zona Porților de Fier, pentru ca armata romană să poată ajunge în zona Daciei, înainte de primul război, în anul 101.

Placă memorială romană ‘Tabula Traiana’, inscripție care confirmă terminarea drumului edificat de împăratul Traian pe malul sudic al Dunării

Peștera Ponicova cunoscută și sub numele de Peștera de la Gura Apei sau Peștera liliecilor, are o lungime de 1.666 m și se află pe malul stâng al Dunării, în masivul muntos Ciucaru Mare; accesul în peșteră se poate face prin trei puncte, unul fiind situat la nivelul actual al Dunării, la care se ajunge numai cu barca; Mănăstirea Mraconia se află la 15 kilometri de Orșova, pe malul stâng al Dunării și a fost ridicată pe locul unui fost punct de observație și dirijare a circulației navale în Cazanele Mici.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Plantații viticole din centrul viticol Jidvei, august 1987

Faima acestei zone viticole este veche, ea fiind cunoscută sub denumirea de “Țara vinurilor”, după cum se menționa într-o hartă inclusă în “Chorographia Transylvaniae”, întocmită de Ioan Honterus în 1532.

Există mărturii care atestă cultura viței-de-vie în această zonă încă din epoca fierului (secolul al V-lea î.Hr.). Mai târziu, romanii, atunci când au colonizat Dacia, au găsit aici plantații cu viță-de-vie, iar la venirea ungurilor, spre sfârșitul secolului al IX-lea, localnicii se ocupau deja cu viticultura, notează oenologul Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. Autorul maghiar A. Vajkai consemnează faptul că ungurii ”au găsit un pământ care avea deja un trecut viticol”, iar Herczegh Mihaly scria, în ”Istoria viticulturii maghiare” (1896), că aceștia ”nu au schimbat metodele agricole și nici metoda viticulturii, adaptându-le la viața lor (…).”

Totodată, C. Giurescu scria, în 1962, că ”în veacul al XIV-lea (…) pe văile Târnavelor, pe Valea Mureșului, pe văile Crișurilor se aflau vii”. Vița-de-vie este întâlnită frecvent pe motivele decorative de pe icoane sau de pe pereții bisericilor.

Vinurile produse în Transilvania erau foarte apreciate, fiind folosite la export. Pompeo Gherardo Molmenti, scriitor, istoric și om politic italian, scria, în ”La vie privee a Venise depuis les premiers temps jusqu’a la chute de la Republique”, că în anul 1173, pe timpul dogelui Sebastian Ziani, vinurile din Transilvania erau atât de apreciate în Ducatul Veneției, încât au beneficiat de un regim încurajator de prețuri.

Plantații viticole din centrul viticol Blaj, aprilie 1983

La 1860, exista, la Târnăveni, o colecție de 158 de soiuri, notează acad. Valeriu D. Cotea și colaboratorii, în volumul ”Podgoriile și vinurile României”. Unele documente de epocă consemnează faptul că un vin de Riesling italian din Seuca, recolta 1866 ”…semăna mult cu altul din același soi din pivnițele Metternich de la Johannesberg (Austria)”. Mai mult, se spune chiar că un maestru pivnicer german ”… gustându-le cu ochii închiși, le-a considerat ca unul și același fel de vin”, iar într-o lucrare publicată în 1870, Entz Ferentz și Malnay Ignatz susțin că soiului Furmint este originar din podgoria Târnave.

Existența, în Transilvania, a unei vechi tradiții în viticultură a impus studierea pe baze științifice a sortimentului de bază specific zonei. Astfel, a fost creată, în 1946, Stațiunea Experimentală Viticolă Crăciunelul de Jos, pe teritoriul Rezervei de stat Crăciunelul de Jos, expropriată de la dr. Alfred Ambrosi. În 1960, sediul s-a mutat la Blaj, primind denumirea de Stațiunea de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație Blaj. Activitatea stațiunii se bazează pe cultura viței-de-vie, pe producerea vinurilor albe de calitate superioară, dar și pe producerea de material săditor viticol din clonele și soiurile nou create în sectorul propriu de cercetare, notează site-ul www.taravinului.ro.

Cramă în Podgoria Târnave, mai 1956

În Cetatea de Baltă, se află un castel, ce datează din secolul al XIII-lea și care, potrivit lui Nicolae Iorga, a fost dăruit în 1489 de către Matei Corvin lui Ștefan cel Mare. Astăzi, aici sunt produse diferitele sortimente de vin spumant de Jidvei, brut, dry, extra dry și demisec. Pe lângă acest castel, complexul de vinificație al societății Jidvei mai cuprinde secția Jidvei, pentru producerea vinurilor superioare și a celor de export și crama de la Bălcaciu, construită în 1958, unde sunt produse vinurile de regiune.

Podgoriile situate în Transilvania prezintă câteva caracteristici. Cea mai importantă este legată de temperatură, aici înregistrându-se valori mai scăzute, îndeosebi în lunile de toamnă, când se maturează strugurii, ceea ce are un efect favorabil pentru conservarea aromelor din boabe și pentru obținerea unei acidități mai ridicate. Temperaturile mai scăzute nu împiedică, însă, acumularea de zaharuri, ci, dimpotrivă, aerul mai bogat în vapori de apă favorizează atacul de mucegai nobil. Acesta ajută la obținerea, din anumite soiuri, de vinuri cu conținut ridicat de zahăr și cu arome specifice, de boabe stafidite, potrivit oenologului Mihai Macici.

Podgoria Târnave nu creează, însă, condiții favorabile pentru obținerea de vinuri roșii de calitate, în schimb se pot produce aici vinuri spumante foarte bune, obținute prin metoda clasică de fermentare în butelii (champenoise), din vinuri-materie primă obținute din soiurile Fetească regală, Fetească albă, Riesling italian și Pinot gris.

Selecție de vinuri

Bogata tradiție a viticulturii pe aceste meleaguri se datorează atât dispunerii favorabile a viilor, cât și sortimentului care cuprinde și soiuri vechi, locale. Sortimentul viticol ce se cultivă, în prezent, în podgorie, cuprinde soiurile: Traminer, Fetească regală, Feteasca albă, Riesling italian, Sauvignon blanc, Muscat Ottonel și Chardonnay, Pinot gris, Ezerfurtu, potrivit site-ului www.taravinului.ro.

Vinurile produse în Transilvania prezintă o anumită ”frăgezime”, o prospețime dată de o aciditate mai mare și însușiri aromatice deosebite, mult mai pregnante decât cele ale vinurilor din zonele sudice. De asemenea, vinurile din Transilvania păstrează mult mai bine unele însușiri preluate direct din struguri.

Calitatea vinurilor acestei podgorii a fost recunoscută încă din 1873, când cele de Fetească albă și Riesling italian din Seuca s-au bucurat de mare succes la expoziția mondială de la Viena. De asemenea, un an mai târziu, valoarea lor a fost reconfirmată cu prilejul expoziției de la Londra. A. Hodoș consemna, în 1999, că, în anul 1911, participând la jubileul organizat la Blaj pentru sărbătorirea a 50 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvănene pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra), I. L. Caragiale ”…la lumina tremurătoare a lămpii aprinsă sub frăgar, lăuda vinul uleios de Jidvei și zborul lui Aurel Vlaicu.”

Plantații viticole din centrul viticol Jidvei, august 1987

Un aspect important al strânsei legături dintre această regiune și viticultura românească îl constituie faptul că pe emblema fostului județ Târnava Mare figurează, printre altele, și o viță-de-vie cu struguri. M. Ogrinji și I. Neamțu scriau, în cartea ”Sub zodia lui Bachus” (1991), că ”Târnavele sunt singurele râuri din România care dau numele unor regiuni viticole de mare faimă (…). Celebritatea, fără îndoială, nu le provine de la apele care curg prin albii, ci de la ”râurile” de vin care se revarsă toamna mult mai năvalnice de prin vii”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, redactor arhivă foto: Mihaela Tufega; editor: Marina Bădulescu)

Dramaturgul Tudor Mușatescu, 12 martie 1969

A absolvit Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din cadrul Universității București, în 1924.

În intervalul 1930-1940, a fost profesor de franceză și avocat, inspector general al teatrelor.

A condus mai multe companii teatrale efemere: Teatrul din Sărindar (1940), Teatrul “Tudor Mușatescu” (1941-1942), Teatrul “C.A. Rosetti”, Teatrul Nostru și Teatrul Colorado (1943-1944). A fost membru în comitetul de conducere al Societății autorilor dramatici români, ales în 1945.

A scris schițe, romane, piese de teatru, însă adevărata sa vocație s-a dovedit a fi teatrul, în special comedia, Tudor Mușatescu fiind considerat de critici “un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialiene de moravuri” (Ovid S. Crohmălniceanu), prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.

A colaborat regulat, din 1919, la revista “Rampa”, precum și la reviste umoristice și magazine ilustrate.

Ca dramaturg, a debutat în 1923 cu piesa “Focurile de pe comori”, scrisă în limba franceză și reprezentată la Paris. În 1925 au fost jucate pe scena Teatrului din Craiova alte două piese, “T.T.R.” și “Datoria”. Au urmat “Panțarola” (1928) și “Sosesc deseară” (1931), piese prin care a încercat o reabilitare a vodevilului.

S-a impus cu comedia în trei acte, “Titanic Vals”, care a avut premiera la 21 noiembrie 1932, la Teatrul Național din București, fiind reprezentată și în multe orașe europene.

În 1926 a publicat primul și singurul volum de versuri, “Vitrinele toamnei”. A continuat cu schițe (“Nudul lui Gogu”, 1928; “Ale vieții valuri”, 1932), proză de experiment sub formă epistolară (“Doresc ca micile mele rândulețe”, 1934; “Fiecare cu părerea lui”, 1970), romanul “Mica publicitate” (1935).

Piese la fel de apreciate au fost și satira dedicată politicii și politicienilor, “…Escu” (1933), dar și “Visul unei nopți de iarnă” (1937).

Sursa foto: www.wtmresponsibletourism.com

În anul 2002, 280 de reprezentanți aparținând tuturor sectoarelor de turism din 20 de țări au participat la Conferința pentru un Turism Responsabil de la Cape Town, care a precedat Summitul Mondial asupra Dezvoltării Durabile de la Johannesburg. Cu această ocazie, a fost adoptată o declarație referitoare la turismul responsabil, notează site-ul www.wtmresponsibletourism.com.

Declarația de la Cape Town prevedea ca turismul responsabil să minimizeze posibilele impacturi negative; să genereze beneficii economice pentru comunitățile — gazdă; să îmbunătățească condițiile de muncă și accesul la această industrie; să implice comunitățile locale în decizii care le pot schimba viața, să contribuie la conservarea patrimoniului natural și cultural; să ofere turiștilor experiențe plăcute prin contactul direct cu comunitățile — gazdă și prin familiarizarea acestora cu cultura locală, dar și cu problemele sociale sau de mediu cu care se confruntă aceștia; să ofere acces la diferitele facilități și persoanelor cu deficiențe fizice și, totodată, să încurajeze respectul reciproc între turiști și gazde.

Ziua mondială pentru turismul responsabil este marcată, anul acesta, la 4 noiembrie, nu numai în cadrul Târgului Internațional de Turism de la Londra (World Travel Market), desfășurat în perioada 2-5 noiembrie 2015, ci și în întreaga lume, prin organizarea unor evenimente menite să promoveze dezvoltarea turismului, colaborările între companiile de turism, organizațiile sau chiar persoanele interesate de aplicarea unor practici durabile în turismul mondial. Evenimentele prilejuite de marcarea acestei zile au loc cu sprijinul Organizației Mondiale a Turismului (World Tourism Organization — UNWTO), agenția Națiunilor Unite care coordonează promovarea la nivel internațional a turismului responsabil, durabil și accesibil.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)

“Sunt foarte puține momentele festive la Consiliul Județean Caraș-Severin, în ultimul timp, ori acesta chiar a fost un moment deosebit prin care am completat pleiada de oameni reprezentativi pentru Caraș-Severin, cărora Consiliul Județean a hotărât să le decerneze titlul de Cetățeni de onoare.

Acum a fost unul dintre acele momente prin care a fost decernată diploma de Cetățean de onoare domnului Ioan Cărmăzan, a cărui activitate este atât de complexă, încât după părerea mea acest titlu este mult prea puțin pentru întreaga sa carieră, dar este maximum pe care Consiliul Județean Caraș-Severin a putut să-l ofere”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ilie Iova.

Ioan Cărmăzan este absolvent al Facultății de Matematică a Universității din Timișoara (1971). După ce a absolvit și regia de film la I.A.T.C. București (1978) s-a afirmat în cea de-a șaptea artă cu o serie de succese, între care filmele “Țapinarii” (1982), “Lișca” (1983), “Sania albastră” (1987), “Casa din vis” (1993), “Lotus” (2004), “Raport despre starea națiunii” (2004), “Cu inima îndoită” (2006), “Dragoste de mamă” (2006), “Margo” (2006), “O secundă de viață” (2009), “Oul de cuc” (2010), “Vlad nemuritorul” (2000), “În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură” (2002), “Orient Expres” (2004 — în colaborare cu Sergiu Nicolaescu), “Brâncuși — din eternitate” (2014).

A realizat și filme documentare, între care unul despre Bocșa, dar și scurtmetraje, dintre care unul este realizat chiar la Bocșa, județul Caraș-Severin (“Negustorul de amintiri” — 2009).

“Este o recunoaștere! Într-un fel sau altul te bucuri pentru că aparții acelui loc și pentru că într-un fel sau altul, fiecare loc are un centru, iar în momentul în care devii cetățean de onoare te apropii de centrul acela, centrul sufletesc, pulsul sufletesc al unui loc, al unui județ sau al unui oraș.

Mă simt onorat de povestea asta, dar din punctul meu de vedere de câte ori vin aici mă simt ca un copil, îmi retrăiesc tinerețea și revin de fiecare dată cu plăcere. Astăzi este o zi specială pentru mine, nu e la îndemână oricui, deși cred cu tărie că fiecare cetățean de onoare este un personaj care s-a ridicat singur, care într-un fel sau altul s-a ridicat pe o colină și a strigat iubesc județul Caraș-Severin. Eu iubesc Banatul, Banatul Montan, chiar îl iubesc!”, a afirmat, cu acest prilej, Ioan Cărmăzan.

Ioan Cărmăzan a declarat că în prezent are un film în lucru.

“Este un film despre Maria Tănase, care se naște greu, costă destul de mulți bani. Scenariul există, sunt și niște bani la Ministerul Culturii, dar sunt insuficienți. S-ar putea să îi obțin în toamna asta, s-ar putea să îi obțin în primăvară, dar responsabilitatea este destul de mare și nu pot să pornesc un film despre Maria Tănase cu puțini bani și să îl fac din sărăcie și să mă prefac că nu observ sărăcia”, a mai precizat Ioan Cărmăzan.

AGERPRES(AS — autor: Paula Neamțu, editor: Mihai Simionescu)

Potrivit unui comunicat al USR remis AGERPRES, pe tot parcursul festivalului studenții vor avea acces gratuit la teatrele și muzeele din București.

Aceștia pot intra în posesia biletelor în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 16,00 — 19,00, venind la sediul USR situat pe Calea Plevnei.

“Dacă sunteți pasionați de activități culturale, teatru, film, umor, sport, muzică, dacă doriți să contribuiți la o campanie de donare de sânge, dacă vreți să vă îmbogățiți bagajul de cunoștințe printr-o serie de traininguri atractive și nu în ultimul rând dacă vreți să vă distrați și să cântați la concerte de notorietate, evenimente precum “Concert Mircea Baniciu”, “Seară de Folk”, “Stand up Comedy”, “Cenaclul Cultural Artistic”, “Noaptea Albă a Teatrului Studențesc”, “Seară de Film Românesc”, “UNIFEST Sport”, “Miss UNIFEST”, “Balul Bobocilor”, “Campania de donare de sânge”, “Dezbaterea — Student în 2015”, sesiuni de training, “MEGACONCERT Direcția 5″, cât și accesul gratuit la teatre și muzee sunt doar câteva dintre modalitățile de a sărbători timp de aproximativ două săptămâni prin cel mai mare festival național studențesc — UNIFEST”, se arată în comunicatul de presă.

Evenimentul se desfășoară cu sprijinul partenerilor instituționali ai Uniunii Studenților din România: Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria București, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret București — PROEDUS.

AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru)