Aurul a fost cucerit de americanca Simone Biles (18 ani), cu 60,399 puncte, ea devenind prima gimnastă care câștigă trei titluri mondiale consecutive la individual compus. Pe locul secund s-a clasat o altă americancă, campioana olimpică en titre Gabrielle Douglas, cu 59,316 puncte, iar Iordache a completat podiumul, cu 59,107 puncte, Jurca fiind a opta, cu 56,732 puncte. Rusoaica Svetlana Horkina a câștigat și ea trei titluri mondiale la individual compus, însă nu consecutive (1997, 2001, 2003).

Iordache, vicecampioana mondială la individual compus (Nanning, 2014), și-a început evoluția la bârnă, cu 14,766 (cea mai mare notă din concurs la acest aparat), și era pe locul 7 după prima rotație, în timp ce Jurca (13,900 la sol) se afla pe 10. După a doua rotație, Iordache ocupa locul 5 (13,900 la sol), iar Jurca era pe 7 (15,133 la sărituri). La capătul a trei rotații, Iordache a mai urcat o treaptă, fiind pe locul 4 (15,066 la sărituri), în timp ce Jurca se menținea pe șapte (13,733 paralele). În ultima rotație, Iordache a evoluat la bârnă (14,800), reușind să o depășească pe chinezoaica Shang, care a evoluat la sărituri (13,866), și să prindă podiumul, în timp ce Jurca a coborât pe locul 8, după ce a fost notată cu 13,966 la bârnă.

Medalia cucerită de Larisa Iordache salvează onoarea gimnasticii românești, care a dezamăgit la Mondialele de la Glasgow, ambele loturi ratând finalele și calificările directe la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Clasament final:
1. Simone Biles (SUA) 60,399 puncte
2. Gabrielle Douglas (SUA) 59,316
3. Larisa Andreea Iordache (România) 59,107
4. Shang Chunsong (China) 58,265
5. Giulia Steingruber (Elveția) 57,333
6. Mai Murakami (Japonia) 57,132
7. Elsabeth Black (Canada) 56,758
8. Laura Jurca (România) 56,732
9. Asuka Teramoto (Japonia) 56,131
10. Elisabeth Seitz (Germania) 55,765

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: )

Sursa foto: (c) Aron Jozsa / facebook.com

“Am vrut să văd de ce sunt în stare, pentru că e mai greu să faci o cizmă mică decât una mare. Asta mică nu se face pe calapod”, spune Jozsa Aron.

Străbunicul său a fost cizmar, dar meseria nu a învățat-o de la el, ci de la un ucenic al ucenicului strămoșului său, în școala profesională, dar mai ales din cărți foarte vechi, care i-au dezvăluit secretele acestui meșteșug.

“Orice meserie are secretele ei, dacă nu le cunoști, nu cunoști nici meseria (…) Și trebuie să îți placă ceea ce faci, să faci din inimă. Se poate trăi din meseria asta, dar trebuie lucrat mult, stat jos și lucrat (…) Pe vremuri, în fiecare sat erau doi-trei cizmari sau pantofari, că nu erau fabrici și trebuia să-ți faci încălțări la comandă. Acum fac la comandă doar cei care au nevoie, care au defecte la picior”, spune Jozsa Aron.

Acesta câștigă mai mult din reparații și, uneori, mai vinde câte o pereche de cizme tradiționale secuiești, făcute din piele plisată pe glezne, la care lucrează aproape trei săptămâni.

Jozsa Aron adaugă că primii cizmari făceau cizmele pe un singur picior, iar acestea trebuiau rotite zilnic de pe unul pe altul, adică schimbat stângul cu dreptul ca să se tocească uniform.

“Seara, când se culcau, puneau cizmele invers și atunci nu se toceau pe o parte. Adică, dacă am descălțat cizma așa cum e acum, dimineață am încălțat-o invers, dar să știți că nu sunt comode pe un singur picior”, mărturisește cizmarul din Sfântu Gheorghe.

Bărbatul are doi băieți și nu crede că vreunul dintre ei se va face cizmar, dar speră că va găsi într-o zi un ucenic căruia să-i împărtășească secretele acestei meserii și care să o ducă mai departe.

AGERPRES (AS — autor: Oana Mălina Negrea, editor: Vicențiu Purcărea)

Fotografie reprezentând pe Regina Maria a României, având semnătura în original a reginei — 17 august 1918

”Te binecuvântez, iubită Românie, patria bucuriei și durerii mele, frumoasă Țară care ai trăit în inima mea. Minunată Țară pe care am văzut-o îndoită, al cărui vis de veacuri l-am visat și eu, și mi-a fost îngăduit să-l văd îndeplinit… Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez”, scria Regina Maria în 1933, în testamentul intitulat ”Scrisoare adresată Țării mele și Poporului meu”.

Maria Alexandra Victoria, principesă de Marea Britanie și Irlanda, s-a născut la 29 octombrie 1875, în Eastwell-Park, tatăl fiind Alfred, duce de Edinburgh, fiu al reginei Victoria a Angliei, iar mama, ducesa Maria Alexandrova, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

În urma demersurilor făcute de Charley, principesă de Saxa-Meiningen, sora mai mare a împăratului Germaniei, Ferdinand s-a logodit cu Maria Alexandra Victoria de Edinburgh la 21 mai 1892, în noul palat de la Potsdam, în prezența lui Wilhelm al II-lea, potrivitwww.mnir.ro. Unirea celor doi principi a avut un efect deosebit, deoarece veneau în contact cele mai importante case domnitoare din Europa.

În același timp, se punea în discuție și problema ordinii succesorale la tronul Marii Britanii. De aceea, lordul cancelar William Evart Gladstone, pentru a înlătura o eventuală complicație a inițiat un tratat între regele Carol I și regina Victoria. Astfel, conform unor prevederi mai vechi din “Act of Settlement” (1701) ce sancționa pierderea dreptului la coroană în cazul căsătoriei unui moștenitor prezumtiv cu un romano-catolic, principesa Maria a abandonat drepturile sale de succesiune la coroana Marii Britanii.

În urma disputei dintre cele două biserici pentru întâietate asupra celebrării căsătoriei, regina Victoria a renunțat la dorința ca aceasta să se oficieze în capela Sf. George de la Windsor. Astfel, ceremonia a avut loc la 29 decembrie 1892, la castelul Sigmaringen, întâi după ritul catolic, apoi după cel protestant. În aceeași zi, regina Angliei serba la Osborne cununia nepoatei sale, Maria, cu principele Ferdinand.

După câteva zile petrecute la castelul de vânătoare de la Krauchenwies, Ferdinand și Maria au venit în România, unde urmau să participe la alte ceremonii legate de căsătoria lor. “A fost o călătorie lungă ” — scria în jurnalul său Maria. “Îmi părăseam căminul, părăseam tot trecutul, mergând înainte, tot înainte, într-o lume geroasă; spre o țară necunoscută, spre o viață neștiută…”.

Temerile sale au fost, însă, spulberate de la început, pentru că tinerii căsătoriți, reprezentând viitorul țării, au fost obiectul celor mai impresionante manifestări de simpatie a românilor. Salve de tun au anunțat în ziua de 23 ianuarie/ 4 februarie 1893 sosirea trenului princiar în Gara de Nord.

Fotografie reprezentând pe Regina Maria a României și Principesa Ileana (copil), având semnătura în original a reginei — 15 iunie 1915

Principele moștenitor Ferdinand și soția sa, principesa Maria, au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia, la 10 octombrie 1914. Pentru tânăra familie a fost rezervat Palatul Cotroceni din București, iar Carol I a construit special pentru aceștia Castelul Pelișor în complexul familiei regale de la Sinaia. Ferdinand și Maria au avut șase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Marioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) și Mircea (1913, care a murit la trei ani de febră tifoidă).

Principesa Maria a devenit regină a României, odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, într-un moment crucial în istoria României, marcat de izbucnirea Primului Război Mondial. În acel moment, întreaga societate românească, atât familia regală cât și clasa politică, era profund divizată în tabere ce susțineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianțe aflate în conflict.

Implicându-se în politică, regina s-a opus de la început participării la război a României, alături de Puterile Centrale, susținând alianța cu țările Antantei în vederea unirii provinciilor românești aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar.

Regina Maria a României îmbrăcată în uniformă de soră medicală a Crucii Roșii — 11 aprilie 1917


Regina Maria a fost supranumită de popor ”mama răniților” și ”regina soldat”, pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitale de campanie și a coordonat activitatea unei fundații de caritate. Și în timpul Războiului balcanic (1912-1913), principesa s-a dedicat îngrijirii bolnavilor de holeră, riscându-și viața fără nicio rezervă.

Conferința de Pace de la Paris din 1919 a reprezentat un punct extrem de important în ceea ce privește istoria României, deoarece tratatele de pace urmau să ratifice actele de Unire din 1918.

Intrarea în București a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în decembrie 1918

Faptul că România fusese trecută pe lista ”statelor cu interese limitate” a determinat-o pe Regina Maria, cu acordul lui Ferdinand, să ia decizia de pleca la Paris pentru a susține cauza României. La 7 martie a fost primită de Georges Clemenceau, președintele Conferinței de Pace; a doua zi a fost primită la Palatul Elysee de președintele Raymond Poincare, care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decorație care se conferea șefilor de stat în exercițiul funcțiunii. A făcut o deplasare la Londra, unde a fost primită de regele George la Palatul Buckingham, apoi a revenit la Paris pentru a-l întâlni pe președintele american Woodrow Wilson la Paris, în 10 aprilie 1919. Regina nota: ”I-am vorbit despre speranțele țărilor mici, al căror apărător a fost în mod deosebit. El a declarat că, în special, țările mici vor beneficia de Liga Națiunilor”.

Vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Câmpeni, 28 mai 1919; inaugurarea podului

În mai 1919, după Marea Unire din 1918, Regele Ferdinand I și Regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Brașov, Făgăraș, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Țebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistrița, Careii Mari, Baia Marea, Oradea.

Vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Turda, 25 mai 1919; la mormântul lui Mihai Viteazul 


S-au bucurat de o primire călduroasă, adesea entuziastă. Regina consemna: ”În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orășel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român”. Pe parcursul întregii sale călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.

După încoronarea de la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, alături de Regele Ferdinand ca suverani ai României Mari, Regina Maria a efectuat vizite oficiale în Europa de Vest. Călătoria în Statele Unite ale Americii în 1926 a fost considerată un succes extraordinar.

Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba-Iulia, 15 octombrie 1922

În urma decesului Regelui Ferdinand și al lui I.C. Brătianu, în 1927, influența Reginei Maria în viața politică a țării pe care a exercitat-o în special asupra Regenței a crescut.

După proclamarea fiului său, Carol al II-lea, la 8 iunie 1930 ca rege, acesta, a urmărit sistematic îndepărtarea Reginei Maria de la problemele politice. Regina a ajuns să-și petreacă timpul tot mai des și tot mai departe de București, la Bran sau la Balcic, domeniul său. Absența ei de la Curte a favorizat influența camarilei asupra lui Carol al II-lea.

Regina Maria a fost legată sufletește de două locuri: Balcic și Bran, care și astăzi poartă amprenta sa. “Balcicul și Branul sunt casele mele de vis, inima mea”, spunea Regina Maria. Se spune că Balcicul l-a descoperit cu ajutorul lui Alexandru Satmari, care a insistat ca Regina să meargă în acea zonă. În 1925, a început construcția domeniului de la Balcic, care a devenit locul preferat, plin de liniște al Reginei.

Regina Maria a României, la Balcic (Bulgaria)

Suferindă încă din 1937, Regina Maria a plecat la 17 februarie 1938 în Italia, la Merano. În aprilie același an, se mută în sanatoriul dr. Lahmann din Weisser Hirsch, lângă Dresda. La 27 iunie, deși medicii o considerau inaptă pentru efortul unei călătorii lungi și obositoare, a luat hotărârea irevocabilă a revenirii în țară spre a-și găsi odihna de veci. A încetat din viață în ziua de 18 iulie 1938, în castelul Pelișor.

Funeraliile Reginei Maria a României, care au avut loc la Curtea de Argeș; participanți la funeralii: Comandor Preda Fundățeanu, adjutant regal; Elisabeta ex-regina Greciei; Carol al II-lea; Principele Nicolaie; arhiducesa Ileana de Austria; arhiducele Anton; Mihai, voievod de Alba-Iulia; Ernest Urdăreanu; I. Stircea — 22 iulie 1938

Marile personalități internaționale, dar și presa internațională au adus cel mai înalt omagiu Reginei Maria a României.

Funeraliile Reginei Maria a României, care au avut loc la Curtea de Argeș; participanți la funeralii: Carol al II-lea, Principele Nicolaie, Mihai I, patriarhul Miron Cristea, Armand Călinescu, E. Baleff, E. Urdăreanu, Gh. Ionescu-Sisești — 22 iulie 1938

Înzestrată cu calități multiple, Regina Maria a primit o serie de distincții străine și românești, cum ar fi: Ordinul Legiunea de Onoare — Franța, Ordinul Crizantemei — Japonia, Ordinul Al Kemal — Egipt, Ordinul Sf. Sava — Regatul Sârbo-Croato-Sloven, Ordinul Steaua României.

Din 1 mai 1915 a devenit membru de onoare al Academiei Române.

A scris lucrări memorialistice, valoroase din punct de vedere literar și documentar, scrise în limba română, engleză și franceză, dintre care amintim: ”Ilderim. Poveste în umbră și lumină” (1921), ”Minola. Povestea unei mici regine triste” (1918), ”Sămânța înțelepciunii” (1925), ”Păsări fantastice pe albastrul cerului” (1928), ”Stella Maris. Cea mai mică biserică din lume” (1930), ”Ce-a văzut soldatul Vasile. Poveste din timpul războiului” (1932), ”Măști” (1938), ”The Lily of Life”/ ”Crinul Vieții” (Londra, 1913), ”My country” / ”Țara mea” (Londra, 1916), ”My dream houses”/ ”Casele mele de vis” (București, 1930), ”The Story of My Life” (New York, 1934; tradusă în limba română în 2010).

Prin prevederile testamentare, trupul i-a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima i-a fost depusă în ctitoria sa “Stella Maris” de la Balcic. A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în 1940, și depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran. Inima Reginei a fost îmbălsămată și așezată într-un săculeț de catifea, adăpostit într-o casetă de argint cu forma octogonală. Această casetă a fost, la rândul ei, ascunsă într-o alta de argint aurit, primită de Regina Maria cadou la nunta ei. Totul a fost introdus într-o urnă de marmură albă, pe care era sculptată o cruce celtică.

În 1968, la 30 de ani de la moartea Reginei Maria, sarcofagul de marmură a fost spart de comuniști. Inima Reginei a fost ascunsă trei ani într-un seif al muzeului Bran, pentru ca în martie 1971 să fie adusă în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.

În 2015, la inițiativa regelui Mihai, Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul casetei cu inima Reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelișor. Transferul va avea loc anul acesta la 3 noiembrie, în cadrul unei procesiuni.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactori Arhiva foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan; editor: Anca Pandea)

Constantin Arseni, medic neurochirurg, profesor universitar membru titular al Academiei Române, 4 aprilie 1967

Tema propusă de Organizația Mondială a Accidentului Vascular Cerebral pentru ediția de anul acesta este ”Sunt femeie” și a fost aleasă pentru a atrage atenția asupra faptului că o femeie prezintă un risc mai mare de accident vascular și de deces față de un bărbat, dar, în aceeași măsură, este mai puțin probabil ca o femeie să primească îngrijire imediată și tratament de reabilitare în cazul unui accident vascular.

Totodată, femeile prezintă un risc mai mare de afectare a funcției cognitive și de depresie sau de instituționalizare după un accident vascular, și sunt mai expuse față de bărbați la hipertensiune, fibrilație atrială, diabet, depresie și obezitate, factori de risc pentru accidentul vascular cerebral, și nu în ultimul rând, pentru că femeile își asumă mult mai ușor sarcinile de îngrijire a bolnavilor, potrivit site-uluiwww.worldstrokecampaign.org.

De asemenea, există factori de risc specifici femeilor, cum ar fi diabetul de sarcină, preeclampsia, folosirea contraceptivelor sau alte terapii hormonale.

Alegerea unei teme ce se adresează în mod direct femeilor are rolul de a le atrage atenția acestora asupra factorilor de risc la care sunt expuse și le încurajează să facă demersurile necesare pentru prevenirea unui eventual accident vascular.

Ziua Mondială a Accidentului Vascular promovează un mod de viață sănătos, dar și controale medicale periodice și avertizează asupra faptului că accidentul vascular cerebral poate afecta pe oricine.

Activitățile desfășurate în această zi includ ateliere de lucru, teste gratuite de screening vascular, conferințe, reuniuni ale specialiștilor în domeniu, dar și acordare de premii persoanelor care depun eforturi deosebite pentru tratarea și prevenirea accidentelor vasculare cerebrale.

Accidentul vascular cerebral este o boală non-transmisibilă, dar care a devenit tot mai frecventă, de la an la an. Un accident vascular cerebral apare atunci când un vas de sânge (o arteră), care furnizează sânge la nivelul unei zone a creierului, se sparge sau este blocat de un cheag sanguin, notează site-ul sfatulmedicului.ro.

La nivel mondial, afectează peste 15 milioane de oameni în fiecare an, din care aproximativ șase milioane mor.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, accidentul vascular cerebral este a doua cauză de deces la persoanele de peste 60 de ani și cea de-a cincea cauză de deces, pentru cei cu vârste cuprinse între 15 și 59 de ani.

Una din șase persoane suferă un accident vascular cerebral în timpul vieții și la fiecare șase secunde moare o persoană din această cauză, notează site-ul www.world-stroke.org.

Vârsta persoanelor predispuse de a fi victime ale unui accident vascular cerebral a scăzut în ultimii ani de la 65 de ani la 55 de ani și, totodată, a crescut numărul persoanelor tinere care se confruntă cu accidente vasculare cerebrale.

Prin campania Organizației Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral, organizată la nivel mondial pe tot parcursul anului, se urmărește informarea populației asupra factorilor de risc care conduc la producerea unui accident vascular cerebral, cum ar fi: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea, sedentarismul și colesterolul ridicat. Se fac cunoscute modalitățile de recunoaștere a primelor semne de avertizare în cazul producerii unui accident vascular cerebral, precum și măsurile care trebuie luate. Campania promovează, de asemenea, un stil de viață sănătos, care poate preveni producerea unui accident vascular cerebral.

Ziua mondială a accidentului vascular cerebral a câștigat în timp popularitate, dacă în 2009 doar 18 țări s-au implicat în organizarea de manifestări, un an mai târziu, 48 de țări au marcat această zi.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, Daniela Dumitrescu; editor: Irina Andreea Cristea)

În această săptămână vă prezentăm ”Caimac” și ”Muhalebiu cu făină de orez”, rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.

Caimac

Ia un vas larg la gură în care să încapă 10 sau 12 kilograme de lapte de bivoliță sau de vacă; așează o tingire pe foc pe o pirostrie scurtă în picioare, trage pe vatră cenușă și deasupra spuză groasă; pune în tingire mai întâiu 280 grame de apă, apoi pune laptele acela și dă-i foc mereu cu lemne mărunte; păzește-l ca să nu dea în foc și trage toată spuma de prin prejur în mijloc, cu o lingură nouă de lemn.

Când se va potoli spuza a treia oară și laptele va scădea de două degete, acopere tingirea cu un tulpan ud, bine stors, și las-o neclintită până a doua zi, vara într’o pivniță, iar iarna într’o odae unde nu înghiață. Apoi desprinde caimacul de prin prejur cu un cuțit, răsucește-l (învăltucește-l) ca un val, pune-l pe un taler lung, ia de pe lapte caimacul acela cu două linguri de tinichea late și lungi în formă de lopățică, apucă-l de o parte și de alta, pune-l pe taler, taie-l bucățele cât vrei de mari și apoi împarte-l în farfurii mici de porțelan și cu zahăr.

Din laptele caimacului ce rămâne, poți ca să faci muhalebiu cu făină de orez, muhalebiu cu nisaștea (crocmală), lapte cu orez și brânză sburată. Tot din el poți să faci și cașcaval pentru bucate.

Muhalebiu cu făină de orez

Pisează 600 grame de orez cu 150 grame de migdale curățite de coajă și cu 150 grame de zahăr cernut printr’o sită deasă; ia 600 grame de lapte, moaie cu el făina de orez și amestec-o bine cu trei linguri de apă de trandafir, ca să nu facă cocoloașe.

Ferbe pe foc alte 600 grame de lapte, începe să pui în el compoziția de mai sus și amestecă pe foc, până ce se va îngroșa ca să se ia de pe lingură; apoi toarnă-l într’un vas de orice formă și lasă-l ca să se recească în ghiață; răstoarnă-l pe o farfurie întinsă, presară-l cu zahăr, scorțișoară sau vanilie, și dă-l la masă.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel )

Sursa foto: worldpsoriasisday.com

Ziua mondială a psoriazisului este marcată de către Federația Internațională a Asociațiilor de Psoriazis (IFPA), un for internațional format din organizații de psoriazis din diferite țări ale lumii. Membrii IFPA se întâlnesc în mod regulat pentru a dezbate probleme importante care afectează comunitățile bolnavilor de psoriazis. A fost inițiată de un comitet constituit din reprezentanți ai asociațiilor de pacienți diagnosticați cu psoriazis, dar și de persoane care nu făceau parte din aceste asociații, provenind din diferite țări ale lumii. Acest for s-a reunit, pentru prima dată, în luna iulie 2004, când a decis marcarea unei zile dedicate persoanelor afectate de psoriazis, începând chiar cu anul în curs, la data de 29 octombrie, potrivit site-ului oficial dedicat acestei zile, www.worldpsoriasisday.com.

Ziua mondială a psoriazisului atrage atenția atât pacienților, cât și medicilor, asistentelor, dar și populației în general, asupra implicațiilor pe care le presupune această maladie și severitatea ei. Manifestările prilejuite de această zi ajută la îmbunătățirea înțelegerii acestei boli de către forurile sanitare autorizate și de către autorități în general, atât la nivel național, cât și internațional, contribuind, astfel, la facilitarea accesului la un tratament adecvat.

În prezent, ziua se marchează în aproape toată lumea, iar tema pentru anul 2015 este ”Speranță. Acțiune. Schimbare”. Organizatorii pledează pentru creșterea gradului de conștientizare a acestei boli, dar și pentru informarea populației, prin demontarea mitului conform căruia această boală ar fi contagioasă, ceea ce nu face decât să-i izoleze pe cei bolnavi. Un alt aspect abordat este cel referitor la facilitarea accesului la tratament pentru toți pacienții, dar și la crearea unei comunități unite a psoriazisului, în care cei afectați de boală să poată împărtăși propriile experiențe din confruntarea cu această maladie. În această zi se desfășoară campanii, manifestări și evenimente menite să aducă în atenția publicului larg problematica comună a tuturor persoanelor afectate de această boală.

Psoriazisul este o afecțiune cutanată cronică, caracterizată printr-o evoluție accelerată a celulelor pielii. În mod normal, celulele pielii se regenerează în 28-30 de zile, în cazul psoriazisului acest proces are loc în 3-6 zile. Această accelerare are drept consecință apariția unor plăci tegumentare îngroșate de culoare roz, acoperite cu cruste alb-sidefii, notează site-ul oficial al Societății Române de Dermatologie,www.srd.ro.

Psoriazisul nu este contagios, dar, din păcate, nu se oprește doar la nivelul pielii, putând afecta în diverse feluri și alte organe. Fiind o afecțiune cu debut la orice vârstă și incidență egală pe sexe, psoriazisul presupune existența unor leziuni eritemato-scuamoase tipice localizate pe scalp și pe zonele de extensie (coate, genunchi). Deși cei mai mulți pacienți prezintă forme ușoare care pot fi tratate topic, 15-25% din cazuri sunt moderate și severe, determinând un disconfort fizic crescut, un stres psiho-social sever și în final un impact negativ asupra calității vieții pacientului. Cauzele care pot produce psoriazis nu sunt pe deplin elucidate, dar se cunosc o serie de factori declanșatori implicați precum: stresul (stările conflictuale, depresia), traumatismele, factori ambientali, infecțiile sau anumite medicamente.

Potrivit Federației Internaționale a Asociațiilor de Psoriazis, la nivel mondial, peste 125 milioane de persoane suferă de psoriazis/artrită psoriazică. Psoriazisul afectează între 2-3 la sută din populația lumii. Există un vârf al incidenței bolii în ultima perioadă a adolescenței sau în jurul vârstei de 20 de ani, iar un alt vârf, la pacienții care au împlinit 50 de ani. România se situează și la acest capitol pe unul din primele locuri în Europa. În anul 2013, prof. dr. Călin Giurcăneanu, care ocupa funcția de președintele al Societății Române de Dermatologie (SRD), declara că, în România, aproximativ 400.000 de români suferă de psoriazis. ”Oficial, peste 2 la sută din populația României are această boală de piele, însă numărul real de bolnavi este mult mai mare. Îmbucurător este faptul ca rata de adresabilitate la medic este în continuă creștere”, declara, tot în 2013, dr. Alin Nicolescu, Secretar General SRD.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, Andreea Onogea; edirtor: Cerasela Bădiță)

Radu Cosașu primește ‘Premiul pentru literatură’, în cadrul Galei Premiilor Flacăra (25 octombrie 2010).

A fost reporter la ”Revista elevilor” (1948-1949), unde a și debutat, în 1948, apoi redactor la ”Scânteia tineretului” (1949-1950, 1953-1956), de unde a fost concediat, din cauza lansării teoriei ”adevărului integral” la Congresul Tinerilor Scriitori (1956), după cum se menționează în ”Dicționarul scriitorilor români” (1995). De asemenea, între anii 1968-1987 a fost redactor la revista ”Cinema”.

Radu Cosașu este considerat de Eugen Simion ”expresia cea mai pregnantă a mobilității spiritului contemporan”, el fiind atras de toate domeniile posibile: literatură, publicistică, politică, cinematografie, teatru, muzică, sport, aceasta fiind caracteristica scriitorului contemporan. Stilul său farmecă cititorii printr-o efervescență și o vervă rar întâlnită, acesta oglindindu-se în tot ce a scris: articole, eseuri, reportaje, proză.

Radu Cosașu, invitatul evenimentului ‘Povestitorii de la Șosea’, moderator Paul Cernat, la Clubul Țăranului. (14 octombrie 2009)

A debutat editorial în 1952, sub pseudonimul Radu Costin, cu un volum de proză patriotică. Afirmarea sa s-a produs cu volumul de proză satirică ”Maimuțele personale” (1968) și cu un gen eseistico-publicistic original, insolit în volumele care au adunat articolele și eseurile sale reportericești scrise săptămânal în diferite publicații: ”Un august pe un bloc de gheață” (1971), ”Viața în filmele de cinema” (1972), ”Ocolul pământului în 100 de știri” (1974), ”Cinci ani cu Belphegor” (1975), ”O viețuire cu Stan și Bran” (1981), ”Sonatine” (1987).

Volumele care au urmat au confirmat aprecierile criticii privind originalitatea și pluralitatea scrierilor sale, dintre acestea evidențiindu-se ciclul autobiografic de nuvele ”Supraviețuiri” (I-VI, 1973-1989): I-II (1973-1977), III (1980) — ”Meseria de nuvelist”, IV (1983) — ”Ficționarii”, V (1985) — ”Logica”, VI (1989) — ”Cap limpede”; ”Mătușile din Tel Aviv” (1992), ”O supraviețuire cu Oscar” (1997), ”InSISIFicarea la noi, pe Boteanu” (1998), ”Autodenunțuri și precizări” (2001) ș.a.

În 2002, prin rearanjarea cronologică a nuvelelor din seria ”Supraviețuiri”, îi apare un prim volum dintr-un nou ciclu intitulat ”Supraviețuirile” — ”Rădăcinile mic-burgheze”, urmat, în 2003, de un al doilea volum intitulat ”Armata mea de cavalerie”.

Scriitorul Radu Cosașu la dezbaterea aniversară ‘Dilema veche la majorat: cum ne-am petrecut tranziția’, organizată de Clubul Dilema veche. (19 ianuarie 2011)


A deținut temporar rubrici fixe la reviste ca ”România literară”, ”Tribuna”, ”Flacăra”, ”Cinema” și la ziarele ”Sportul” și ”Informația Bucureștiului”, semnând uneori cu pseudonimul Belphegor, potrivit sursei amintite. Este co-fondator, alături de Andrei Pleșu, Tita Chiper și Zigu Ornea, în anul 1993, al revistei săptămânale de cultură ”Dilema”, care din 2004 apare sub noua denumire ”Dilema veche”. În prezent continuă să colaboreze la diverse publicații, între care ”Dilema Veche” și ”Gazeta Sporturilor”.

Radu Cosașu este și autorul unor piese de teatru (”Mi se pare romantic”, 1961; ”Scurt program cu bossanove”, 1966) și al volumului de poeme ”Povești pentru a-mi îmblânzi iubita” (1978).

Președintele Ion Iliescu l-a decorat pe scriitorul Radu Cosașu cu Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (30 martie 2004)

La 30 martie 2004 a fost distins cu Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, conferit de Președinția României.

I-au fost decernate numeroase premii: Premiul ”Ion Creangă” al Academiei (1973), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1971, 1981), Premiul ”Felix Aderca” (1999), Premiul Național pentru Literatură al Uniunii Scriitorilor (2007), Premiul pentru literatură la Gala Premiilor ”Flacăra” (2010), Premiul ”Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia, din partea revistei Observator cultural (2010). De asemenea, la Gala Premiilor ”Ioan Chirilă”, rezervate gazetarilor sportivi, din 22 noiembrie 2010, Radu Cosașu a primit Premiul de excelență.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu)

Ankara
Sursa foto: youtube.com

Originari din Asia Centrală, turcii pătrund în secolele XI-XII în Asia Mică. Osman I (1281-1326) unește triburile turcilor anatolieni, punând bazele statului independent. Fiul său Orhan (1326-1359) stabilește capitala statului la Bursa, organizează sistemul administrativ (împărțirea în sangeacuri) și creează trupele de ieniceri. Murad I (1360-1389) cucerește toate posesiunile bizantine din Asia Mică, trece, în 1354, în Europa, și face din Adrianopol (1366), pentru un secol, reședința sultanilor otomani.

În urma bătăliei de la Kossovopolje (1448), turcii cuceresc în secolele XIV-XV, Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, Bosnia, Herțegovina. Țările Române sunt constrânse să recunoască suzeranitatea Imperiului Otoman, dar își păstrează autonomia. Hanatul Crimeei devine, în 1475, vasal padișahului, având ca urmare transformarea Mării Negre într-un ”lac turcesc”. Sultanul Mehmed II cucerește, în 1453, Constantinopolul și-l transformă în noua capitală a imperiului (Istanbul).

În timpul domniei sultanilor Selim I (1512-1520) și Soliman Magnificul (Suleiman II, 1520-1566), cucerind Armenia, Mesopotamia, Siria, Egiptul, Algeria, o parte a Ungariei, Imperiul Otoman devenit o mare putere europeană, ajunge la apogeul expansiunii teritoriale și al strălucirii sale. Înfrângerea flotei otomane de către coaliția hispano-venețiană în bătălia de la Lepanto (1571) este un prim semn al crizei, accentuată în secolele XVII-XVIII (îndeosebi după asediul eșuat al Vienei — 1683), când imperiul înregistrează importante pierderi teritoriale.

Case specifice Anatoliei
Sursa foto: youtube.com

În secolele XVIII-XX, Imperiul Otoman, apoi Turcia sunt percepute de către marile puteri europene ca un baraj în fața expansiunii ruse în direcția Mediteranei și a Orientului Mijlociu, dar și ca un pod între Occident și Orient. Luptele de emancipare națională, războaiele austro-ruso-turce adâncesc criza statală în secolul XIX; formarea statelor naționale independente Grecia, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria, pierderea Algeriei, Tunisiei, Egiptului ș.a. sporesc dependența statului turc față de puterile europene, îndeosebi față de Franța și Marea Britanie.

Revoluția ”junilor turci” din 1908 restabilește constituția liberală din anii 1876-1878. În urma războaielor balcanice (1912-1913) posesiunile pe care le mai stăpânește în Europa se limitează la orașele Adrianopol (Edirne) și Istanbul. La sfârșitul Primului Război Mondial, Turcia pierde Palestina, Siria, Libanul, Iordania, Irakul, Peninsula Arabia.

În fruntea mișcării de renaștere națională și de constituire a unui stat-națiune se situează acum Mustafa Kemal Ataturk. La 29 octombrie 1923, după desființarea sultanatului, Turcia este proclamată republică. Din inițiativa președintelui Mustafa Kemal Ataturk (1923-1938) este aplicat un amplu program de reforme vizând modernizarea vieții economice, sociale și politice (separarea statului de religie, introducerea sistemului juridic vest-european, adoptarea alfabetului latin, egalitatea în drepturi a femeii etc.)

În cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, Turcia rămâne neutră până la 23 februarie 1945, când declară război Germaniei și Japoniei. În condițiile războiului rece, pentru a nu intra în sfera de influență sovietică, Turcia este inclusă în sistemul de alianțe vest-european: NATO (1952), membru asociat al UE în 1963. Turcia este membru al ONU din 1945.

Capitala este Ankara și numără 4 750 000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), iar principalele orașe sunt: Istanbul cu 14 164 000 loc., Izmir — 3 040 000 loc., Bursa — 1 923 000 loc., Adana — 1 830 000 loc., Gaziantep — 1 528 000 loc. Turcia este împărțită în 81 de provincii, conduse de câte un prefect.

Cunoscută sub numele de Angora în antichitate, Ankara situată la cca 200 km sud de Marea Neagră, a fost locuită încă din Epoca Pietrei. Cucerit de Alexandru cel Mare, în anul 334 î.Hr., orașul a fost inclus în Imperiul Roman de către împăratul Augustus. Ca oraș al Imperiului Bizantin, Ankara a fost cucerită în 1073 de turci, pe care i-a alungat cruciatul Raymond IV de Toulouse în 1101. În 1403, orașul a intrat sub stăpânirea Imperiului Otoman. După Primul Război Mondial, Mustafa Kemal Ataturk a făcut din Ankara centrul de rezistență atât împotriva otomanilor, cât și a invadatorilor greci. În 1923, a devenit capitală a Turciei.

Dans specific zonei Antoliei
Sursa foto: youtube.com

În prezent, orașul este al doilea centru industrial, ca importanță, după Istanbul. Totodată, Ankara este unul dintre cele mai importante centre educaționale ale țării, cu peste 150 de școli primare, 10 universități, o Academie Militară și o Academie de Poliție, se arată pe site-ulwww.ankara.pol.tr.

Istoria orașului este reflectată de arhitectura romană, bizantină și otomană, de ruinele și de o serie de muzee importante.

Muzeul Civilizațiilor Anatoliene
Sursa foto: youtube.com

Dintre cele mai importante atracții turistice ale capitalei Ankara menționăm: Mausoleul Mustafa Kemal Ataturk (Anitkabir) adăpostește rămășițele fondatorului Republicii Turcia, primul președinte al acestei țări Mustafa Kemal Ataturk (1881-1938).

Mausoleul Mustafa Kemal Ataturk — garda de onoare
Sursa foto: youtube.com

Construcția mausoleului a fost încheiată în 1953, fiind expuse o serie de articole personale ale politicianului, dar și o expoziție de fotografie care ilustrează cele mai importante momente din istoria republicii; moscheea Kocatepe cea mai nouă și cea mai mare moschee din Ankara a fost inaugurată în 1987; moscheea Haci Bayram a fost construită în secolul XV în stil selgiucid de către un arhitect necunoscut în onoarea lui Haci Bayram al cărui mormânt se află în apropiere (1428) și a fost refăcută în secolul XVI de către arhitectul Sinan; Templul lui Augustus sau Monumentum Ancyranum a fost construit de galațieni în anul 10 d.Hr., și apoi reconstruit de romani, în secolul II. Aici au fost descoperite cele mai bine conservate copii după Faptele Divinului Augustus; Muzeul Etnografic are colecții cu exemple rare ale culturii și artei tradiționale turcești, precum bijuterii, îmbrăcăminte, încălțăminte, așternuturi, artă veche turcească, arme; Muzeul Civilizațiilor Anatoliene găzduiește impresionante colecții de artefacte reprezentând epocile paleolitic, neolitic, perioada cuprului, bronzului etc., dar și colecții de monede vechi extrem de valoroase.

AGERPRES/(Document-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Soiurile Tamina și Xenia au fost obținute la fosta Stațiune de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație de la Greaca. Aceasta era specializată pentru această direcție de producție, îndeplinind condiții favorabile pentru cultura soiurilor de masă.

Tamina a fost obținut prin hibridare sexuată între soiurile Bicane și Muscat Hamburg, având ca autori pe Gr. Gorodea, I. Boian și Z. Lumânare și a fost omologat în anul 1984, notează prof. Adriana Indreaș și Luminița Vișan, în volumul ”Principalele soiuri de struguri de masă cultivate în România” (2000). Strugurii sunt de dimensiuni foarte mari, uneori depășind chiar 400-500 grame, au boabe foarte mari (6-7 g), ușor ovale, cu pielița colorată roșu-violaceu, miez cărnos și aroma fină de muscat. Ajung la maturare în cursul lunii septembrie, cu producții ce pot depăși 20 tone/ha.

Xenia a fost obținut prin încrucișarea acelorași soiuri, Bicane și Muscat Hamburg, de către Gr. Gorodea și Z. Lumânare. Este un soi valoros, productiv, cu calități gustative deosebite, omologat în anul 1983. Are și el struguri de dimensiuni mari, de 250-300 g, rămuroși, lacși, cu boabe foarte mari, de 4-5,5 g, de formă cilindrică și culoare galben-verzui. Au miezul moale, semicărnos. Soiul ajunge la maturitate deplină în a doua jumătate a lunii septembrie, iar producțiile depășesc 20 tone/hectar, potrivit prof. Adriana Indreaș și Luminița Vișan, în volumul menționat mai sus.

Cele două soiuri s-au detașat, prin calitățile organoleptice și comerciale deosebite, la concursurile anuale și la expozițiile de struguri pentru masă organizate de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, multe probe ale producătorilor particulari și ale unităților de cercetare fiind premiate.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)