ROMANIA

Romani azi

Irina Begu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Moscova

October 20th, 2015 |

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, a șaptea favorită, s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA de la Moscova, dotat cu premii totale de 702.900 dolari, după ce a învins-o pe bulgăroaica Țvetana Pironkova, cu 1-6, 7-2 (2), 6-2.

După un prim set adjudecat fără drept de apel (1-6), Pironkova a servit pentru meci în setul al doilea la 5-4 și 6-5, dar Begu a făcut de fiecare dată break și apoi s-a impus in tiebreak (7-2). Românca, finalistă anul trecut, a dominat setul decisiv (6-2) și a obținut victoria după două ore și 5 minute de joc.

Begu (25 ani, 29 WTA) a mai învins-o pe Pironkova anul trecut, tot la Moscova, în sferturile de finală, cu 1-6, 6-3, 6-2. Pironkova (28 ani, 52 WTA) a câștigat primele două confruntări cu Begu, în 2013, la Hobart, în primul tur, cu 6-4, 6-4, și la s-Hertogenbosch, în optimi, cu 7-6 (7), 6-2.

Irina Begu și-a asigurat un cec de 10.790 dolari și 55 de puncte WTA, iar în turul secund va înfrunta o adversară venită din calificări.

Ana Bogdan a ratat accederea pe tabloul principal de simplu, fiind învinsă în ultimul tur al calificărilor de Aleksandra Sasnovici (Belarus), cu 6-3, 7-6 (4), într-o oră și 46 de minute. Bogdan (22 ani, 149 WTA), care a învins-o pe Sasnovici (21 ani, 103 WTA) anul trecut în turneul ITF la Woking (Marea Britanie), cu 6-2, 6-2 în semifinale, a salvat nu mai puțin de 14 din cele 19 mingi de break ale adversarei în acest meci.

Ana Bogdan va primi pentru participare un cec de 3.075 dolari și 18 puncte WTA.

Pe tabloul de simplu se mai află două românce, Monica Niculescu (adversară Anastasia Pavliucenkova) și Alexandra Dulgheru (adversară Karolina Pliskova).

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir)

Articol din Romani azi, Romani celebri - sport |

Comments Closed

INTERVIU CU LOREDANA DASCĂLU, ROMÂNCA DIN PERU „CARE ÎŞI TRĂIEŞTE VIAŢA PRECUM O CONTINUĂ VACANŢĂ”

October 19th, 2015 |

LOREDANA DASCĂLU: „Caut oportunităţi în afara ţării fiindcă îmi doresc să promovez tradiţiile şi cultura României în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii”

Încercând să aflu cât mai multe despre românii din America de Sud, cu scopul de a publica prima carte dedicată lor, am întâlnit în Facebook o tânără domnişoară despre a cărei viaţă poti scrie un roman. Este vorba de Loredana Dascălu, pe care, după ce am botezat-o în mai multe feluri, am descoperit că este o adevărată româncă de succes, atât în ţară cât şi peste hotare. Doua licenţiaturi, două mastere şi un doctorat sunt doar câteva din reuşitele Loredanei… Loredana Dascălu este reprezentant al Departamentului de Afaceri al Ambasadei României în Peru şi director de Proiecte Business & Consulting în cadrul Camerei de Comerţ Peru-România şi coordonator în cadrul Ligii Studenţilor Români din Străinătate din Peru.

MIHAELA IONELA BĂDIN: Cine este, de fapt, tânăra performantă Loredana Dascălu?

LOREDANA DASCĂLU: Despre mine pot spune că sunt acea persoană ce îşi trăieşte viaţa precum o continuă vacanţă fiindcă întotdeauna am îmbinat studiile şi călătoriile. Sunt o persoana ce pune preţ înainte de toate pe familie, pe iubire, pe oameni şi pe educaţie. Atributele ce mă caracterizează sunt: ambiţia, bunul simţ, sinceritatea, onestitatea și perseverența. Sunt pasionată de tot ce înseamnă dezvoltare personală, iubesc copiii, îmi place să citesc și ador să scriu rânduri ce dau contur propriilor cărți. În anul 2011 când mi-am lansat prima carte, un profesor universitar mi-a spus: „Felicitări, nu doar pentru carte, ci pentru tot ceea ce eşti în prezent: un OM aşa cum probabil şi l-a dorit Dumnezeu atunci când ne-a creat.” Este dificil să răspund la întrebarea „Cine sunt?” şi de cele mai multe ori am preferat să-i las pe cei din jur să descopere răspunsul din faptele mele.

„Îmi doresc să vin cu o contribuţie majoră în ţara natală pentru a ajuta la dezvolarea economică a organizaţiilor prin implementarea unor noi metode ce ţin de sănătate şi securitate în muncă (…) Chiar dacă mi s-ar oferi un job extraordinar în România aş refuza căci am alte aspiraţii şi planuri”

M.I.B.: Cu un curriculum vitae atat de bogat, de ce caută o româncă oportunităţi în afara ţării? Statul român nu doreşte să-şi păstreze creierele?

L.D.: Mulţumesc pentru aprecieri. Satisfacţia pe care o am atunci când persoane ce locuiesc pe un alt continent îmi spun „Tienes un CV excelente y eres una joven con grandes ideas, y sobre todo, con madurez de personalidad” (n.r.: „Ai un CV excelent şi eşti o tânără cu idei mari şi mai ales cu o personalitate matură”) este uriaşă şi mă motivează să investesc tot mai mult în educaţie pentru a putea aduce un plus de valoare societăţii. Caut oportunităţi în afara ţării fiindcă îmi doresc să promovez tradiţiile şi cultura României în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. În octombrie 2015 voi finaliza studiile doctorale şi doresc să-mi continui cercetarea ştiinţifică realizând o comparaţie reală între nivelul de stres organizaţional din România şi ţările din America Latină. Mă fascinează America de Sud şi vreau să explorez acest continent. Intenţionez să realizez acelaşi studiu şi în cât mai multe ţări din Europa. Am reuşit să cercetez în Franţa şi în Peru, dar după ce voi acumula toate informaţiile propuse şi voi finaliza procesul de cercetare în lume, destinaţia finală „peste ani şi ani” o să fie România.
Îmi doresc să vin cu o contribuţie majoră în ţara natală pentru a ajuta la dezvolarea economică a organizaţiilor prin implementarea unor noi metode ce ţin de sănătate şi securitate în muncă. În următorii ani sper să pot deschide un Centru de Cercetare în această arie, dar mai multe detalii privind acest proiect voi oferi la momentul oportun. Nu-mi pot exprima părerea privind interesul statului român de a păstra tinerii de succes pe meleagurile natale. Personal, am evitat întotdeauna să mă aflu în poziţia de „angajat” şi chiar dacă mi s-ar oferi un job extraordinar în România aş refuza căci am alte aspiraţii şi planuri.

„Încă din copilărie am visat la Machu Picchu”

M.I.B.: De ce ai ales Peru? Cu ce te-a îmbogăţit această experienţă?

Loredana Dascalu

L.D.: Încă din copilărie am visat la Machu Picchu. Dorinţa de a explora jungla amazoniană, de a locui într-o ţară exotică, precum şi pasiunea pentru limba spaniolă au fost factori ce au contribuit la alegerea destinaţiei. Cele 4 luni în Peru mi-au oferit o experienţă profesională de excepţie. Am avut o colaborare în cadrul Camerei de Comerț Peru – România din Lima, ocupând funcția Director de Proiecte. Am susţinut training-uri în domeniul Comerț Internațional: „Oportunitatea de export din Peru în România – Uniunea Europeană” la sediul CCPR din Lima, la sediul unei importante Cooperativei de cafea APROECO din orașul amazonian Moyobamba, la sediul Camerei de Comerț și Producție din orașul Trujillo. Am aprofundat limba spaniolă şi am creat relații cu oameni importanți din cadrul companiilor peruane, Ambasadelor și Camerelor de Comerț din întreaga lume prin participarea la evenimentele diplomatice. O astfel de oportunitate oferă o altă viziune asupra vieţii, îmbogăţeşte cu informaţii, istorie şi cultură.

M.I.B.: Ai lucrat ca profesoară voluntară timp de o săptămână la un orfelinat din Chincha, Peru? De asemenea, mi-ai relatat că adori copiii dar te-ai simţit neputincioasă văzând că mâncau doar o jumătate de cartof şi o lingură de orez pe zi…

L.D.: Inițial am plecat printr-un program de voluntariat pentru a preda limba engleză și informatică unor copii săraci din Peru, alături de care am petrecut câteva zile minunate. Ar fi trebuit să petrec 3 luni alături de copii, dar condiţiile nu mi-au permis să rămân mai mult fiindcă nu-mi puteam desfăşura proiectele academice datorită faptului că nu exista internet permanent. În plus, fiecare zi petrecută acolo îmi umplea sufletul de suferinţă când mă uitam în ochii celor mici…îmi este greu să redau acele momente. A fost o experienţă emoţionantă ce m-a făcut să reflectez la ce înseamnă condiţia umană. Pot spune că a fost marcant să văd cum acei copilaşi supravieţuiesc şi modul în care se luptă personalul orfelinatului să le asigure hrana ce pentru mine părea sărăcăcioasă, dar pentru acei copii semnifica atât de mult! M-a uimit simplitatea, dedicaţia şi bunătatea personalului din orfelinat. Primirea a fost călduroasă şi abia aştept să-i vizitez.

„Românii sunt foarte bine trataţi în Peru şi sunt foarte apreciaţi”

M.I.B.: În Peru exista o comunitate românească. Ce ne poţi relata despre românii şi româncele din acea ţară? Promovează în vreun fel cultura şi tradiţiile noastre?

L.D.: Am avut ocazia să cunosc comunitatea de români din Peru în cadrul evenimentelor organizate la Ambasada României în Lima: Ziua Naţională a României şi Ziua Alegerilor Prezidenţiale 2014. Majoritatea românilor care locuiesc în Peru sunt căsătoriţi şi fie lucrează în diferite companii, fie au chiar propria lor afacere. Într-o ţară cu peste 28 de milioane de persoane numărul românilor este de aproximativ 50 de locuitori. Am lucrat cu un tânăr român la CCPR şi era încântat de gastronomia peruană. Există: o româncă pasionată de fotografie şi a avut unele expoziţii, un român care este violonist, o cântăreaţă româncă (n.r.: Maria Mirabela Bălăgean sau Urpi „la princesa rumana”, aşa cum au spuranumit-o peruanii şi căreia România Expres a avut prilejul de a-i lua, în exclusivitate, un amplu interviu cu prilejul vizitei sale la Madrid) ce are o trupă şi este foarte renumită în Lima, o doamnă profesoară româncă ce predă de peste 20 de ani la o universitate prestigioasă din Lima, o tânără româncă ce contribuie la promovarea culturii, tradiţiilor, obiceiurilor româneşti şi uneori participă la târguri de artizanat prezentând la stand produse româneşti. Comunitatea de români din Peru este deschisă la tot ce ţine de promovarea României pe acele meleaguri.

„În urma experienţei avute pot spune că Peru este… acasă!”

M.I.B.: Cum este Peru? Cum sunt trataţi românii şi româncele acolo?

L.D.: Peru este o ţară fascinantă care mi-a depăşit aşteptările şi după cum spune scriitorul peruan Mario Vargas Llosa „Peru este o ţară ce nu are o identitate pentru că le are pe toate!”, are climă variată, peisaje variate cu păduri tropicale, munţi, plaje, deşerturi. Fiecare zi petrecută în America de Sud a fost diferită. Am locuit în Miraflores, cel mai luxos şi sigur district din Lima, dar am călătorit în toate colţurile Peru-ului. Zonele sărace m-au impresionat datorită locuitorilor ospitalieri şi cu un bun simţ ieşit din comun. Lima este renumită datorită arhitecturii coloniale, parcurilor de lângă ţărmul mării, gastronomiei de talie mondială, ş.a. Turiştii se pot bucura de peisaje de basm atunci când se aşează la umbra palmierilor din Parcul Iubirii “Parque del Amor” ce are o faimoasă statuie, Sărutul “El Beso”, cu vedere la Ocean. Jungla din Amazon mi-a oferit momente de neuitat şi adrenalină maximă când m-am plimbat cu canoea pe râul Rio Mayo printre liane, ascultând cântul păsărilor, observând zeci de specii de maimuţe sărind dintr-un copac într-altul deasupra capului tău. Tabloul oferit de soarele ce apune uşor în spatele Anzilor este uimitor. Liniştea din natură, descoperirea plantaţiilor (de cacao, de cafea, de banane, de ananas, de avocado, etc) şi politeţea oamenilor simpli din zonă ce trăiesc în stilul „amish” oferă amintiri de neuitat! Cusco, capitala antică a incaşilor este impresionantă datorită edificiilor coloniale elegante, străzilor încărcate de istorie, uimitoarelor situri antice şi oamenilor prietenoşi cu un port deosebit. Priveliştea oferită de Valea Sacră traversată de râul Urubamba este de vis, situl din orăşelul Ollantaytambo este epatant, târgurile de meşteşug şi artizanat din satul Pisac şi Ruinele Sacsayhuaman merită văzute. Priveliştea ruinelor din Machu Picchu mi-a oferit amintiri incomparabile. Trujillo este un oraş spectaculos cu impunătoare clădiri republicane şi coloniale. Nu trebuie ratat spectacolul renumiţilor cai de paso. Plaja Huanchaco este atracţia turiştilor datorită pelicanilor care se plimbă alături de tine pe malul mării. În orașul Ica, ce este principalul producător de vin al Peru–ului și renumit pentru agricultură (producător de avocado, sparanghel, bumbac), se află un loc de vis: deşertul Huacachina! În mijlocul dunelor maiestoase de nisip se află laguna înconjurată de gigantici palmieri, hoteluri și restaurante. Această oază plină de verdeață în mijlocul deșertului oferă turiştilor clipe de relaxare şi odihnă după practicarea snowboarding-ului pe nisip. Orășelul pescăresc Paracas este un loc minunat şi poţi avea o experienţă interesantă vizitând Parcul de Rezervație Naturală şi Insulele Ballestas. Din portul Paracas poţi face o croazieră în largul Oceanului Pacific şi pot fi admirate insule cu sute de pelicani, foci împrăștiate de-a lungul coastei sudice și stânca ce înfățișează chipul lui Dumnezeu privind apa dintr-un golfuleț cu pescăruși, zeci de milioane de păsări marine, mii de pinguini și alte mamifere. În drum spre Rezervaţie peisajul este de un colorit superb fiindcă sunt zone în care nisipul are culoare galbenă, albicioasă, muștar, roșiatic şi pot fi admirate sutele de păsări flamengo. Peisaje de vis oferă priveliştea spre insula în formă de „Panettone” şi dacă ai noroc poţi vedea jocul delfinilor printre valurile oceanului. Locuri de poveste pot fi văzute pe plajele ascunse printre dunele de nisip – Plaja Roșie cu nisip roşu, Plaja Supay cu nisip albicios, Plaja Lagunillas unde poţi înnota cu puii de balenă sau poţi sta lângă pinguinii ce poposesc pe stânci. O explozie de nuanţe: apa cristalină, cerul de un albastru inconfundabil, nisipul fin și mini golfuri dantelate formează un tablou de-o frumuseţe neasemuită. Peru are una dintre cele mai surprinzătoare gastronomii din America Latină. Majoritatea mâncărilor gătite în Peru sunt unice şi absolut delicioase: preparate din porcuşorul de Guineea, pollo asado (pui prăjit), lechon (porc prăjit), lomo saltado (vită cu usturoi, ceapă, chili şi cartofi), peşte preparat în diverse moduri, ş.a. Peru este ţara de origine a cartofilor. Există peste 5.000 de specii de cartofi cu forme diferite şi culori mov, galben, maro, bej, rozalii, ş.a. Răcoritoare sunt Inka Cola, ceaiul de ciocolată şi gustosul suc “chicha” obţinut din porumb mov. Românii sunt foarte bine trataţi din câte am observat şi sunt foarte apreciaţi. Eu am fost tratată excelent şi în urma experienţei avute pot spune că Peru este…acasă!

„Lucrez la o nouă carte „Peru, ţara visurilor mele”

Loredana Dascalu (clic pe imagine pentru mărire)

M.I.B.: Eşti coordonatoare a Ligii Studenţilor Români din Peru, care sunt activităţile pe care le-ai desfăşurat până acum în cadrul acestei organizaţii? Ţi-ai propus să deschizi şi alte filiale în America de Sud? Exista studenţi români acolo?

L.D.: Liga Studenţilor Români din Străinătate – LSRS Peru a fost înfiinţată pe 14 august 2014 în scopul de a promova tradiţiile ţării, drepturile şi interesele tinerilor români de peste hotare. Coordonez LSRS Peru fiindcă îmi este un proiect de voluntariat drag sufletului, dar şi un proiect ce a jucat un rol important în dezvoltarea personală. Liga Studenţilor Români din Străinătate – LSRS Peru a câștigat Premiul Special fiind desemnată “Reprezentanţa LSRS a anului 2014“. Premiul a fost decernat în data de 6 Ianuarie 2015 la Casa Ghica din București. În urma acestei reuşite am oferit un interviu pentru Radio România Internaţional. Datorită faptului că în Peru nu există o comunitate de studenți români, evoluția proiectului s-a axat mai mult în promovarea tradiției și culturii românești, implicând tinerii aflați pe meleagurile Americii de Sud şi mai puţin în plan academic.
Activități 2014 în Peru: Perioada noiembrie – decembrie 2014 activitatea LSRS Peru a fost de informare şi creare de contacte. Participarea la Ziua Naţională a României în 2014 organizată la Ambasada României în Lima unde am avut ocazia de a cunoaşte români şi de a prezenta (informal) LSRS şi obiectul de activitate a ligii. Chiar dacă susţinerea (în Lima, Amazon şi Trujillo) de către mine a Training-ului în domeniul Comerţ şi Afaceri Internaţionale: „La oportunidad de exportacion Peruana en Rumania – Union Europea”, nu are întocmai legătură cu LSRS, aceste reuniuni cu oameni de afaceri din Peru au avut un rezultat pozitiv fiindcă în acest fel am adus la cunoştinţa peruanilor existenţa României.
Activităţile din 2015 în Peru: Ianuarie 2015 – transmiterea unei invitaţii tuturor românilor din Peru pentru a participa la o întâlnire formală pentru a oferi informaţii detaliate despre LSRS Peru. În data de 19 ianuarie 2015 cu sprijinul Dl-ului Președinte al Camerei de Comerț Peruano-Română din Lima am susținut o şedinţă LSRS la biroul CCPR la care, împreună cu dânsul, o tânără româncă și o doamnă peruană care a studiat acum 22 de ani la ASE în București și încă știe limba română am încercat să punem pe listă activitățile ce le vom derula în 2015. Am desemnat o persoană de legătură pentru perioada în care eu lipsesc din Peru.
Obiective generale: Încercarea unui Interschimb academic, stagii de 1-3 luni pentru studenţi peruani în România şi invers; încercarea unui Internship de 1–3 luni pentru tineri români în cadrul Camerei de Comerţ Peruano–Română; dezvoltarea bazei de date a membrilor LSRS Peru şi Administrarea paginii de facebook LSRS Peru; participarea la târguri unde fiecare promovează tradiţiile, obiceiurile, vânzare şi expunere de artizanat românesc, etc; susţinerea unei Conferinţe în România promovând cultura peruană. Invitaţi Dl. Consul al Ambasadei Peru în România şi Dl. Preşedinte al Camerei de Comerţ Peruano–Română; organizarea unei seri cu gastronomie peruană în România; o seară de film românesc în Lima şi gastronomie românească în Peru; oricât de mare a fost şi este dorinţa mea de a dezvolta acest proiect în care depun suflet, din păcate, într-o ţară în care nu există studenţi români se pot desfăşura mai greu activităţile dorite. Vreau să dezvolt cât mai frumos acest proiect şi bineînţeles că deschiderea altor filiale în America Latină este unul dintre obiectivele de viitor.

M.I.B.: Loredana, deja ai publicat un volum de proză intitulat “Gânduri pentru tine” şi, de asemenea, vei publica o altă carte relatând experienţa ta în Peru. Ce alte surprize ne vei oferi?

L.D.: În viitorul apropiat doresc să-mi relansez primul roman de dragoste „Gânduri pentru tine”, publicat şi lansat în 2011. Lucrez la traducerea romanului în limba spaniolă şi intenţionez să-l lansez în Peru fiindcă am primit o propunere de colaborare. Fragmente din roman în limba spaniolă pot fi citite şi în cartea online „Tres cuentos rumanos”, lansată în octombrie 2013. Dacă lucrurile decurg aşa cum am planificat în luna octombrie voi lansa o carte în aria dezvoltării personale, care abordează în principiu domeniul stresului. Consider că darul cel mai de preț în dezvoltarea unui om este cartea și după cum spunea Brian Tracy „La preţul unei cărţi, obţineţi cunoştinţe care pe autor l-au costat poate o viaţă întreagă de experienţă”. Aşadar, lucrez la o nouă carte „Peru, ţara visurilor mele” ce relatează aventura din Peru şi viaţa din America Latină.

„Visez la… călătorii în jurul lumii alături de persoana iubită”

M.I.B.: La ce visează Loredana? Care sunt planurile tale pe viitor?

L.D.: Visez la… călătorii în jurul lumii alături de persoana iubită. La sfârşitul lunii octombrie 2015 voi finaliza studiile doctorale şi am planificat să urmez un PostDoctorat. În următorii ani cu siguranţă voi călători în Singapore şi S.U.A pentru a onora bursele propuse în cercetare. Categoric mă voi reîntoarce în Peru căci am anumite proiecte de finalizat. În prezent, aştept un răspuns privind candidatura pe un post de cercetător în Ecuador. Cert este că din luna noiembrie voi pleca din România în căutare de noi oportunităţi. Pe viitor vreau să mă dedic mediului academic, să susţin training-uri în domeniul stresului la locul de muncă, să scriu cărţi, să investesc în educaţia copiilor săraci, ş.a. Voi continua să aduc plus valoare în educaţia mea participând la conferințe, congrese, workshop-uri și implicându-mă în proiecte de voluntariat şi de cercetare pentru a excela în mediul academic. Dacă a fost posibil să câştig în România, Premiul excelenței în educație: Premiul pentru cel mai bun student din domeniul inginerie, aspir în viitor să câştig acelaşi premiu şi peste hotare. Adresez sincere mulţumiri pentru interesul de a acorda acest interviu!

Despre realizatoarea interviului:

Mihaela Ionela Bădin

Mihaela Ionela Bădin, realizatoarea acestui interviu, este o tânără jurnaslistă care a locuit în Spania timp de 13 ani şi care în urmă cu un an şi jumătate a ales drumul Americii de Sud. S-a stabilit în Ecuador, o ţară practic necunoscută pentru români, iar o vreme a locuit în Cuenca, un oraş de munte din provincia Azuay. Ulterior s-a mutat în Puyo, un oraş turistic din Amazonia cu temperaturi de vară eternă şi în care mai locuiesc alţi doi români.

La ora actuală lucrează în oraşul Puyo ca Director de Comunicare în cadrul Guvernului provinciei Pastaza, o instituţie publică subordonată direct Preşedinţiei Ecuadorului. În Ecuador fiecare provincie are un Guvernator ales direct de preşedintele Rafael Correa, iar ea lucreză pentru unul dintre acesti guvernatori. De la Guvernul Provincial se dirijează comunicarea pentru toate institutiile publice dintr-o provincie. Mihaela se consideră norocasă pentru faptul că lucrează în Puyo şi se bucură enorm că autorităţile ecuadoriene au ales CV-ul ei, un CV pe care şi l-a îmbogăţit în Spania, acolo unde a absolvit Facultatea de Filozofie si Litere, specialitatea Jurnalism în cadrul Universitatii din Zaragoza şi cu un master în Comunicare Audiovizuală, specialitatea Naraţiune de ficţiune, prin UNED.

În perioada cât a locuit în Spania a fost membră a Asociaţiei Româneşti „Acasă” din Zaragoza (Aragon), unde a încercat să promoveze valorile şi cultura românească. A lucrat la mai multe medii de presă din Zaragoza şi a fost voluntară a Asociatiei Familiilor cu Bolnavi cu Alzheimer (fotograf si jurnalist). De asemenea, a fost şi continuă să fie colaboratoare la ziarul România Expres.

Sursa: romania expres

Articol din Romani azi, Romani celebri - social |

Comments Closed

Lucian Dan Teodorovici, laureatul Premiului Cititorilor “Natalia Gorbaniewska”

October 18th, 2015 |

Foto (c): Matei Brunul / Facebook

Volumul a apărut în traducerea în limba polonă a Radoslawei Janowska-Lascar la editurile Amaltea și ATUT. Scriitorul a fost prezent la festivitate, primind premiul din partea primarului orașului Wroclaw, Rafal Dutkiewicz, și a președintelui Juriului ANGELUS 2015, prof. Mykola Riabczuk, informează Institutul Cultural Român de la Varșovia.

Premiul “Natalia Gorbaniewska” a fost creat în 2013 ca omagiu adus poetei și disidentei ruse, președintă a juriul Premiului ANGELUS încă de la prima ediție până în 2013, anul decesului său. Premiul se acordă în urma voturilor online ale cititorilor, iar în acest an “Matei Brunul” a întrunit cel mai mare număr de voturi.

Premiul Literar ANGELUS, cea mai importantă distincție în domeniul creației de proză pentru un volum tradus în limba polonă, a revenit în acest an volumului “Mesopotamia” al scriitorului ucrainean Serghei Jadan, publicat în 2014 la Editura Czarne.

Cei șapte finaliști ai ediției din acest an a Premiului ANGELUS au fost: Jacek Dehnel (Polonia), Drago Jancar (Slovenia), Andrzej Stasiuk (Polonia), Ziemowit Szczerek (Polonia), Olga Tokarczuk (Polonia), Lucian Dan Teodorovici (România) și Serhij Zadan (Ucraina).

“Matei Brunul” este povestea unui marionetist și a marionetei sale, care devin captivi ai stalinismului românesc, în cea mai dură perioadă a lui. O poveste despre uitare, despre dragoste, despre naivitate, despre ură și iertare, despre pendularea între adevărul personal și cel oficial. A fost desemnată ‘Cartea anului’ în mai multe rânduri, arată ICR de la Varșovia.

“Matei Brunul” a fost distins în anul 2012 cu Premiul literar ‘Augustin Frățilă’, Premiul revistei “Observator cultural”, Premiul Național de Proză al “Ziarului de Iași”, Premiul pentru Proză al revistei “Ateneu”, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România.

Lucian Dan Teodorovici, născut în 1975, la Rădăuți, este scriitor, regizor de teatru și scenarist de film și televiziune. Este totodată coordonator al colecției ‘Ego. Proza’ a Editurii Polirom și senior editor al săptămânalului “Suplimentul de cultură”. Între 2002 și 2006 a fost redactor-șef al Editurii Polirom.

A debutat ca regizor de teatru în 2013, cu spectacolul “Prăpădul” (după un text de Attila Bartis), la Teatrul Național din Iași. Tot în 2013, a pus în scenă la Ateneul Tătărași din Iași spectacolul “Sunt o babă comunistă”, o dramatizare după cartea semnată de Dan Lungu. Ca dramaturg, a fost selectat în volumul Antologia DramatIS (Editura Cartea Românească, 2008).

Cărți publicate: “Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi” (1999, 2005), “Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei țigări marijuana” (2000), “Circul nostru vă prezintă:” (2002, 2007), “Atunci i-am ars două palme” (2004), “Celelalte povești de dragoste” (2009, 2013), “Matei Brunul” (2011, 2014).

Cărțile sale au fost traduse și publicate în SUA, Franța, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Macedonia și Turcia.

AGERPRES/(AS — editor: Florin

Articol din Romani azi, Romani celebri - scriitori |

Comments Closed

Un român anunţă o invenţie revoluţionară

October 14th, 2015 |

Christian Neacşu a prezentat în această primăvară, la Paris, în calitate de purtător de cuvânt al celor care au iniţiat proiectul, una dintre cele mai importante invenţii ce va putea avea un rol considerabil în sectorul energetic la nivel mondial: o instalaţie care permite folosirea apei drept combustibil pentru maşini sau pentru încălzirea locuinţelor. În exclusivitate pentru evz.ro, Neacşu prezintă avantajele acestei instalaţii, dar şi importanţa de a susţine eforturile inventatorilor.

Emigrat în Franţa din 1988, piteşteanul Christian Neacşu s-a stabilit definitiv în această ţară în 1992. Activitatea sa de bază este cea de creator artistic şi designer în porţelan de Limoges.

Activitatea principală de designer i-a permis lui Neacşu să-şi exporte creaţiile peste Ocean. Lucrează pe contracte mari, iar lucrările sale sunt prezente pe siturile marilor distributori. Ultimele creaţii reprezintă teme sau adaptări după Balete sau Opere celebre. Acestea vor fi prezente pentru stagiunea din toamnă la Metropolitan, Coven Garven sau la Sydneyn, în San Francisco.

Pasionat de inventică, acesta s-a alăturat iniţiativei României de a crea un Forum Mondial al Cercetătorilor şi Inventatorilor, la care s-a alăturat Franţa, ca ţară fondatoare.

Din 2006, de la crearea sa, forumul a primit până acum alte 36 de state membre. Anunţul invenţiei româneşti care va revoluţiona sectorul energetic a fost făcut cu ocazia ediţiei din martie a forumului, acesta fiind primit cu entuziasm atât de cercetătorii prezenţi, cât şi de presa de specialitate din Franţa.

EVZ: Cum aţi ajuns să vă implicaţi în Forumul Mondial al Cercetătorilor şi Inventatorilor?
Christian Neacşu: Sunt inventator şi, fireste, ca român şi francez am relaţii amicale şi de colaborare cu inventatorii din România şi, într-o anume măsură, cu preşedintele Forumului, distinsul domn Radu Marin, din Bucureşti.

În acest an România deţine mandatul de preşedinte al Forumului. Ce reprezintă acest mandat pentru inventatorii români?
Este un lucru prestigios şi am impresia că la noi nici nu se dă seama de importanţa sa. La ideea şi initiaţiva României, legată de iniţiativa acestui forum, s-a raliat şi Franta, în 2006. Până în prezent au aderat 36 de ţări din lume. Ceea ce nu este puţin lucru. Asta vorbeşte despre seriozitatea şi nevoia acestui organism non-guvernamental.

Care au fost temele principale de discuţii în cadrul acestui forum?
Invenţiile, inventatorii, cum pot fi ei ajutaţi în vederea unui bine comun, progresul societăţii, întrucât invenţiile sunt la baza progresului şi modernizării societăţii.

În ce constă invenţia românilor, importantă pentru sectorul energetic la nivel mondial?
România, prin vocea preşedintelui Forumului a anunţat, între alte probleme ce ţin de inventică, o realizare mondiala deosebită. Este vorba despre performanţa unui grup de cercetători români, care a reuşit, după lungi căutari şi experimentări, să realizeze o invenţie care ar putea rezolva marile probleme energetice ale lumii şi poate contribui la a da un răspuns eficace la chestiunile ecologice şi de mediu si să atenueze chiar, criza economică actuală a lumii.

Aceasta instalaţie tehnologică permite utilizarea directă a hidrogenului, fără transport şi stocare, precum în cazurile cunoscute până acum în lume, în scopul de a putea alimenta motoarele diverse de vehicule de transport, inclusiv de transport în comun, dar şi intalatii producătoare de căldură cum sunt centralele individuale de încălzire.

Fără falsă modestie, acestă invenţie care produce energie prin utilizarea combusiei hihrogenului şi care este ecologică ar putea deveni soluţia energetică a planetei. Suntem primii care reuşim aceasta.

Nu v-ar place să puteţi circula cu maşina sau încălzi casa având drept combustibil apa? De ce să nu ne recunoaştem valorile şi de ce să aşteptăm să ne-o ”împrumute” alţii?

Care sunt principalele avantaje ale acestei invenţii?
Invenţia foloseşte hidrogenul ca şi combustibil. Costul, în raport cu cel similar de acum se reduce cu cel puţin 60%, instalaţia este ecologică, astfel că poluarea este zero. Prin urmare, şi motoarele vor fi ecologice. Epuizarea resurselor petroliere este, la nivel mondial, o preocupare. Şi a venit momentul în care trebuie găsită o soluţie. Este admirabil faptul că am găsit-o noi şi chiar dacă unii sunt sceptici, este vorba despre o mare realizare, care poate aduce lumii un beneficiu.

Care sunt principalele dificultăţi cu care se confruntă inventatorii români?
Ca şi cei din Franţa: lipsa înţelegerii şi lipsa de ajutor a puterii publice, a clasei politice, care nu poate sau nu vrea să vadă că invenţiile şi creaţiile de orice natură sunz motorul de bază al societăţii.

Scopul forumului este să-i ajute în primul rând pe inventatori. Aceştia se confruntă cu dificultăţi materiale legate nu numai de crearea propriilor invenţii, cât şi brevetarea acestora şi costurile anuale legate de acest aspect, taxa de protecţie a brevetului. Acesta, după 20 de ani “expiră”, iar produsul ajunge în domeniul public. Un inventator primeşte de la fabricant, 0,1% din valoarea invenţiei sale, iar noi vrem să creştem acest procent la 10%.

În România, ca să depui un brevet este mai scump decât în Franţa. În SUA este doar 30 de dolari. Prin acest forum dorim să facem şi un apel către investitorii din Franţa să sprijine inventatorii. Cu aceste realizări se pot crea mii de întreprinderi care, la rândul lor, pot oferi locuri de muncă. Sunt foarte multe invenţii care “dorm”, din cauza taxelor anuale, a faptului că băncile nu îi ajută pe inventatori şi a lipsei de mediatizare.

Ce părere aveţi despre cercetarea din România?
Nu este susţinută cum ar merita. Iar Franţa are şi ea probleme în acest sens, prin suprimarea sau diminuarea bugetului cercetătorilor.

Când aţi început să dezvoltaţi interes pentru inventică?
Din totdeauna. Un vis al meu a fost şi a rămas să pot capta şi înmagazina energia ”conţinută” într-o scânteie naturală, în fulger. Pare năstruşnic, dar într-o zi cred că cineva va găsi soluţia.

Care este sfatul dumneavoastră adresat tinerilor inventatori şi cercetători români?
Fără fals patriotism şi ipocrizie, eu cred că dincolo de situaţia actuală şi de dificultăţile prezente, dincolo de tracasările cotidiene sau de absurditatea administrativă, vă rog să nu încetaţi să visaţi, pentru a putea crea. Şi nu încetaţi să realizaţi chiar şi cele mai nebune sau năstruşnice idei. Va veni o zi când o sa fiţi mândri de ceea ce aţi avut curajul şi tăria să duceţi până la capăt.

Care sunt obiectivele dumneavoastră profesionale?
Arta, Spiritualitatea şi diverse, afaceri corecte ce sper să putem realiza şi să pot materializa şi alte invenţii pe care le-am realizat deja, dar pe care încă nu le-am brevetat din cauza costurilor destul de mari. Este paradoxal, incredibil şi aberant în sine să creezi ceva, pentru binele societăţii, şi să plăteşti pentru asta.

Sursa: evz.ro

Articol din Romani azi, Romani celebri - cercetare |

Comments Closed

Anghel Iordănescu

October 14th, 2015 |

La 4 mai 1950, s-a născut, la București, generalul Anghel Iordănescu, fost fotbalist, fost și actual antrenor al echipei naționale de fotbal a României.

Anghel Iordănescu, 29 martie 2015
Foto: (c) Liviu ȘOVA / Arhiva AGERPRES

Este absolvent al Academiei de Studii Economice din București și al Colegiului Național de Apărare din cadrul Universității Naționale de Apărare ”Carol I”.

A început să joace fotbal la vârsta de opt ani, la Steaua București, fiind un produs sută la sută al echipei ”militare”. A debutat pe prima scenă a fotbalului în noiembrie 1968, sub bagheta regretatului Ștefan Kovacs, într-un meci Steaua — Poli. Iași 1-2, de atunci jucând de 318 ori în prima divizie și marcând 115 goluri.

Mijlocaș și extremă stângă de mare valoare, excepțional executant al loviturilor libere din preajma careului, Anghel Iordănescu a fost unul dintre marii jucători ai anilor ’70, reușind meciuri memorabile atât cu echipa de club, dar și la națională.

Pe plan intern a câștigat de două ori campionatul (1975-1976 și 1977-1978), cinci cupe ale României (1968-1969, 1969-1970, 1970-1971, 1975-1976 și 1978-1979) și a fost golgheter al României, în 1982, cu 20 goluri marcate.

A fost selecționat de 64 de ori în echipa reprezentativă, marcând 26 de goluri; a fost de nouă ori căpitan al naționalei. În 1982, după 14 ani jucați numai la Steaua, se transferă la echipa greacă OFI Creta, unde joacă până în 1984, când se retrage din activitatea de jucător.

Anghel Iordănescu (stânga) alături de echipa de fotbal Steaua București, la sosirea în Capitala României după câștigarea Cupei Campionilor Europeni. 8 mai 1986
Foto: (c) Mircea HUDEK / Arhiva AGERPRES

Revine în țară la clubul unde s-a consacrat, preluând o grupă de copii, cu care își începe cariera de antrenor. La câteva luni este numit secund la Steaua, cu care reușește la 7 mai 1986 cea mai mare performanță din fotbalul românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni, jucând chiar 40 de minute în marea finală de la Sevilla.

În toamna anului 1986, devine antrenor principal la Steaua, cu care reușește să cucerească trei campionate (1986-1987, 1987-1988, 1988-1989), două cupe ale României (1986-1987 și 1988-1989) și Supercupa Europei, învingând la Monte Carlo, cu 1-0, puternica echipă Dinamo Kiev.

Din vara lui 1990, antrenează doi ani în Cipru formația Anarthosis Famagusta, echipa sa fiind eliminată în Cupa UEFA de Steaua București, într-o dispută foarte echilibrată. Revenit în 1992, la Steaua, mai cucerește un titlu în ediția 1992-1993, fiind apoi numit la cârma primei reprezentative unde reușește să obțină cele mai mari performanțe ale naționalei.

Antrenorul principal al echipei naționale de fotbal a României, Anghel Iordănescu 13 octombrie 1993
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Se califică la două turnee finale ale Campionatului Mondial — SUA 1994, unde ajunge în sferturi, și Franța 1998, precum și la turneul final al Campionatului European din Anglia 1996.

Antrenorul principal al echipei naționale de fotbal a României, Anghel Iordănescu (stg.) și jurnalistul sportiv, Octavian Vintilă (dr.), la finalul meciului de fotbal dintre selecționatele României și Boliviei. 20 aprilie 1994
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

În 1998, se retrage de la cârma primei reprezentative, preluând naționala Greciei, unde este demis o jumătate de an mai târziu. Ajunge la echipa saudită Al Hilal, unde obține câteva succese (cupe, campionat), trece pentru câteva luni și pe la Rapid București, după care ia din nou drumul Emiratelor, unde antrenează până în 2002.

Înaintea preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Japonia și Coreea de Sud, președintele FRF, Mircea Sandu, îl numește pentru a doua oară antrenor al primei reprezentative. După un parcurs cu meciuri foarte bune, dar și cu unele mai puțin reușite, ratează calificarea la turneul final. În toamna anului 2004, renunță la echipa națională, după egalul, 1-1, din Armenia.

La 16 decembrie 2013, a devenit director tehnic al Federației Române de Fotbal. La 27 octombrie 2014, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat, cu unanimitate de voturi, propunerea președintelui Răzvan Burleanu ca Anghel Iordănescu să fie antrenor principal al echipei naționale de seniori a României. Contractul lui Anghel Iordănescu se întinde pe un an de zile, având ca obiectiv calificarea la Campionatul European din 2016.

Implicându-se și în politică, devine senator PSD (6 februarie-14 decembrie 2008; 15 decembrie 2008-ianuarie 2009) și vicepreședinte al PSD Ilfov. Din ianuarie 2009, în urma demisiei din PSD, se alătură Grupului Parlamentar Progresist, ca senator independent, unde activează până la 8 decembrie 2012. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009, a fost vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport.

Senatorul Anghel Iordănescu. 5 ianuarie 2010
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

La alegerile locale din 2012 a candidat, fără succes, din partea Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), la funcția de primar general al Capitalei.

Maestru emerit al sportului, antrenor emerit, general al Armatei Române, a fost desemnat oficial “cel mai bun antrenor român al secolului XX”; ocupă locul 66 într-un clasament al celor mai buni antrenori din lume din perioada 1996-2009, realizat de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului.

La 6 mai 2011, în cadrul unei ceremonii dedicate sărbătoririi a 25 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni de către echipa Steaua București, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Oprea, a conferit ”Diploma de Excelență” antrenorilor echipei — Emerich Ienei (antrenor principal) și Anghel Iordănescu (antrenor secund).

Primește, alături de Sorin Oprescu și Ilie Năstase, la 20 noiembrie 2014, Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru “contribuția semnificativă la întărirea și promovarea României”.

La 1 decembrie 2014, a fost înaintat la rangul de general-locotenent cu trei stele în retragere.

Este decorat, la 12 decembrie 2014, de către președintele României cu Ordinul Național “Steaua României” — în grad de Cavaler cu însemn pentru militari, “în semn de înaltă apreciere pentru conduita profesională de excepție, pentru serviciile deosebite pe care le-a adus statului și sportului românesc”.

AGERPRES/(Documentare — Horia Plugaru, redactor arhivă foto: Mihaela Tufega, editor: Irina Andreea Cristea)

Articol din Romani azi, Romani celebri - sport |

Comments Closed

Povestea românului care a devenit unul dintre marii dirijori ai lumii: “Tata a făcut Madrigalul când eu aveam doi ani jumate. Era ca un frate mai mic”

October 14th, 2015 |

de Roxana Petrescu

vezi galeria foto

La cinci ani şi jumătate, un tâmplar îi face o mică baghetă copilului care fugea de la grădiniţă pentru a se ascunde printre scaunele Operei din Bucureşti. Copilul avea oricum un frate mai mic care l-a ajutat mult. Madrigal se numea. Din joaca muzicală cu fratele mai mic şi cu bagheta făcută de un tâmplar oarecare a rezultat unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. În miezul Festivalului Enescu, Ion Marin insistă că muzica clasică trebuie să fie normalitatea, nu evenimentul, şi spune că una dintre cele mai complicate expresii acustice nu este altceva decât un limbaj. Învaţă-i alfabetul, iar magia se va revărsa asupra ta.

Am fost la două concerte la ediţia de anul acesta a Festivalului George Enescu, dar mi-au rămas în minte O Fortuna a lui Carl Orff, parte din colecţia Carmina Burana, şi Concertul pentru pian şi orchestră numărul trei al lui Rahmaninof. Nu am nicio pretenţie, abia învăţ abecedarul muzicii clasice, dar cele două opere menţionate m-au făcut să-mi înfig mâinile în scaunele ponosite ale Sălii Palatului, să mi se dilate pupilele de extaz şi să nu-mi revin minute bune după ce toată experienţa se terminase. Niciun alt fel de muzică nu generează astfel de trăiri şi am încercat să le experimentez pe toate. Aveam impresia că bagheta dirijorului ţese valuri de mătase. Acel sunet avea o consistenţă aproape palpabilă. Te îmbrăca.

Un astfel de „ţesător“ acustic este Ion Marin, unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori la nivel global, prezent pentru a doua oară la Festivalul Enescu, unde a dirijat două concerte.

„Este foarte greu să spun care este prima amintire legată de muzică. Probabil eram în formă intrauterină“, spune dirijorul, pe chipul căruia se putea citi efortul după cele două concerte. Ceea ce spune Ion Marin despre începuturile sale muzicale nu este nicio exagerare. Tatăl său a fost Constantin Marin, omul care a fondat Madrigalul, unul dintre cele mai valoroase produse muzicale ale României.

„Nu-mi amintesc ceva care să nu fie legat de muzică. Asta pot să vă spun sigur. Pe la trei sau patru ani ascultam discuri cu operă acasă, eram fascinat. Tatăl meu a fost unul dintre cei mai mari muzicieni români. Tata a făcut Madrigalul când eu aveam doi ani jumate. Este ca un frate mai mic. Sună foarte bine chestia asta, dar duce la o logică destul de primitivă. Nu înseamnă că dacă te naşti în casa unui muzician, devii un mare muzician. Asta ar fi lipsă de respect faţă de sutele de mii de ore de muncă pe care le-am făcut.“

Dar dincolo de influenţa tatălui şi a orelor de muncă, a mai fost ceva care poate, măcar la nivel simbolic, a decis soarta lui Ion Marin.

„Aveam vreo cinci ani jumate. Tata a devenit directorul Operei din Bucureşti. Ce ţin minte este că chiuleam de la grădiniţă şi mă duceam la absolut toate repetiţiile la operă. Mă duceam şi la spectacole şi eram fascinat de lucrul acesta. Tâmplarul de acolo, văzându-mă că mişcam, mi-a făcut o mică baghetă de lemn. Nu o mai am din păcate. Stăteam la repetiţii şi participam în felul meu. Era joaca mea preferată. Vezi unde te poate duce joaca? După aceea a venit partea foarte serioasă.“

Îşi face studiile la Academia de Muzică George Enescu, pe care şi le completează cu filosofie şi cu istoria religiilor. La 21 de ani devine director muzical al Filarmonicii Transilvania. În 1986 decide însă să plece din România şi alege Viena pentru a o lua de la capăt.

„Muzica are nevoie de câteva lucruri esenţiale, iar unul dintre ele este libertatea de spirit. Nu se poate face muzică sub constrângere. Era un aşteptat al luminii, dar care nu era lumina de la capătul tunelului, ci chiar trenul care venea din cealaltă direcţie. Ştiam ce este în partea cealaltă, ştiam că nu mă aşteaptă nimeni cu un covor roşu, ştiam că va fi cumplit de greu. Un violonist care pleacă poate să arate imediat ceea ce face. Ca dirijor ai nevoie de o condiţie esenţială, de o orchestraă. Viaţa este un dat personal. Trăitul cu gloata într-un fel de mizerie călduţă mi se pare o impietate faţă de cadoul pe care-l primim de la Dumnezeu în momentul în care ne naştem. Atunci am decis să-mi asum existenţa ca pe un dat personal. Pentru cei tineri este un lucru esenţial de înţeles.“

Românul fugit de acasă se transformă însă într-un cetăţean universal şi ajunge să conducă Opera de Stat din Viena. Mai departe, de bagheta lui au ascultat Luciano Pavarotti sau Jose Carreras. De multe ori m-am întrebat însă dacă violoniştii, oamenii care scot magia din violoncel sau acele mici instrumente cum ar fi clopoţeii chiar au nevoie de prezenţa unui dirijor. O orchestră poate cânta şi fără omul cu bagheta?

„Instrumentiştii nu citesc partituri. Partitura arată aşa. Este o pagină care are 20-30 de rânduri. Primul rând de sus scrie în stânga flaut, al doilea rând este piccolo, al treilea rând este oboiul, al patrulea rând este cornul englezesc şi aşa mai departe. Sunt voci complet diferite. Asta este partitura. Fiecare grupă de instrumente are în faţă numai vocea lui. Cine cântă la vioară are linia lui de vioară. El nu ştie ce are de cântat trompeta. Ei nu au niciun control. Ei au vocea lor, cu pauzele lor, dar ce se întâmplă în restul orchestrei ştie numai dirijorul. O lucrare muzicală se face în momentul în care este executată.“

Practic, dacă ai asculta aceeaşi operă cu doi dirijori diferiţi, cel mai probabil experienţa va fi complet diferită.

„Trebuie să sune diferit. Dacă ascultaţi şi aceeaşi arie cu aceeaşi persoană în două seri diferte trebuie să sune diferit. Diferenţele vin din esenţa artei interpretative. A interpreta înseamnă a-ţi asuma un text muzical şi a-ţi introduce sângele şi viaţa ta în el. Dacă vorbim de o scenă de iubire, interpretarea ajunge în zona asta unde trebuie să-ţi pui iubirea proprie. Nu avem unităţi de măsură pentru stările emoţionale şi pentru stările afective. Nu ştii dacă tu eşti îndrăgostit de cineva de 500 de grame, iar celălalt te iubeşte de un kilogram şi 200. Acolo intervine interpretarea. Arta este individuală.“

Spune că nu are opere preferate, ci că atunci când dirijează ceva, în acel moment, aceea este cea mai frumoasă muzică din lume. „Ieri am dirijat Simfonia a cincea de Mahler. În acel moment, aceea era cea mai frumoasă muzică din lume. Cu o seară înainte am dirijat Pasărea de Foc de Stravinsky, care era cea mai frumoasă muzică din lume.“

La Festivalul Enescu a dirijat două concerte şi este pentru a doua oară când participă la acest eveniment.

„Este un festival foarte bun, un lucru extraordinar, este un grand slam. Dar ce ar fi foarte bine ar fi ca acest proiect să nu mai fie evenimentul, ci normalitatea. Să genereze şi alte evenimente şi să creeze o continuitate pentru că o dată la doi este extraordinar, dar ce se întâmplă între o ediţie şi alta? Acolo se măsoară calitatea vieţii culturale. În România se măsoară în ceea ce se întâmplă în fiecare zi, nu o dată la doi ani.“

Dar cum aduci mai ales tinerii în sala de concerte, cum îi faci că în afară de stadion sau Piaţa Constituţiei să se ducă şi la Ateneu? Muzica clasică trebuie să coboare în piaţă? Ion Marin refuză această idee.

„De multe ori, muzica clasică a fost demonizată ca fiind o artă a elitelor. De ce merg tinerii la teatru? Pentru că înţeleg limba. Aici trebuie să dai un pic timpul înapoi şi să te uiţi la bagajul pe care sistemul de educaţie dintr-o ţară îl dă tinerilor. Dacă îi ţii complet rupţi de muzică, nu se vor duce pentru că este o limbă pe care nu o cunosc. Acolo este de căutat. Dacă pe un tânăr care nu a văzut niciodată artă îl pui în faţa unui tablou de Picasso, o să aibă reacţia aceea clasică. A, păi asta pot să fac şi eu. Totul este o chestie de educaţie. Nu arta trebuie să coboare în piaţă. Nu este nici un turn de fildeş, este acolo unde a fost mereu.“

În plus, Ion Marin mai spune ceva, un lucru care deşi este absolut evident, are greutatea unei descoperiri.

„Ateneul nu este un turn de fildeş. Ateneul are o casă de bilete.“

Atât de simplu!

Sursa: zf

Articol din Romani azi, Romani celebri - muzica |

Comments Closed

Andreea Mitu a învins-o pe Lucie Safarova în primul tur al turneului WTA de la Linz

October 13th, 2015 |

Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu, locul 95 WTA, a reușit o performanță remarcabilă, învingând-o marți pe sportiva cehă Lucie Safarova, locul 7 mondial și principală favorită, cu 6-3, 6-4, în primul tur al turneului WTA de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

Meciul a durat o oră și 17 minute. Andreea Mitu a obținut 2.669 euro și 30 de puncte WTA pentru calificarea în turul 2, unde o va întâlni pe jucătoarea germană Anna-Lena Friedsam. Aceasta, care se află pe 118 în ierarhia mondială, s-a impus în runda inaugurală în fața slovacei Magdalena Rybarikova (77 WTA), cu 6-3, 6-3.

Luni, perechea formată din Andreea Mitu și americanca Madison Brengle a fost învinsă de Julia Goerges (Germania)/Johanna Larsson (Suedia), cu 6-2, 7-6 (5), în primul tur al probei de dublu a turneului de la Linz.

AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu, editor: Teodora Oprea)

Articol din Romani azi, Romani celebri - sport |

Comments Closed

Romanca bloggerita care scrie pentru Vogue:

October 13th, 2015 |

AutorAlex Goaga

Romanca bloggerita care scrie pentru Vogue: Cititorii intra pentru mai mult decat un scroll-down pe niste fotografii

Cand zici „blog de fashion” automat te gandesti la culori, haine mai mult sau mai putin purtabile, mici articole despre un anumit eveniment si comentarii doldora din partea sexului frumos. Romanca Janina Nectara incearca sa evite stereotipurile si acest lucru, cumulat cu „incapatanarea” de a arata ca se poate si altceva, a propulsat-o ca jurnalist al Vogue.

Janina Nectara are background de marketing la ASE si Stiinte Politice la SNSPA si, adiacent, a urmat cursuri la Paris Fashion Institute, avand profesori din industria fashion precum Karl Lagerfeld, Yohji Yamamoto, Azzedine Alaia sau Alexander McQueen. In prezent ea finalizeaza cursurile de Fashion Design la Universitatea de Vest din Timisoara. Ea detineFashionavecpassion.ro/ si inca doua blog-uri internationale pentru pietele din Marea Britanie si Spania.

Printre publicatiile care au scris despre romanca se numara Look Magazine, Le Figaro, Women Wear Daily, Elle Publications, Life Magazine, Glamour, Cosmopolitan, New York Magazine, NY Times.

Cum a ales blogul de fashion

In urma cu cinci ani, Janina lucra la Paris pentru presa americana si era in mijlocul industriei modei, „acolo unde se da ora exacta. Mergeam la prezentari, unde intalneam elita criticilor demoda, precum Suzy Menkes (pe atunci la International Herald Tribune, astazi la Vogue International) sau Godfrey Deeny (atunci la Fashion Wire Daily si Financial Times, astazi la Le Figaro). Practic, am crescut printre oameni, care, atunci si acum, sunt un reper in media de specialitate”, povesteste ea.

Industria bloggingului era la inceput. Prietenii ei, bloggeri precum Ingrid Chua Go si Bryan Boy, au sfatuit-o sa isi scrie experientele si povestile din culisele Saptamanei Modei de la Paris si online. Asa a inceput sa scrie pe FashionAvecPassion.com.

„Din start, mi-am dorit ca acest blog sa fie altceva, sa fie un blog de continut. Nu atat de colorat precum unul de street-style, insa foarte apreciat de brandurile internationale. Cu siguranta mediul in care am lucrat m-a influentat”.

Provocarea principala, asa cum se intampla deseori in business – timpul. Sau, mai bine spus, lipsa lui.

Sfaturi pentru bloggeri

Poate ca cel mai important aspect este acela ca un blog trebuie privit de la bun inceput ca pe un full-time job.

„Ideal ar fi sa nu faca greseala de a-l percepe doar ca pe o pasiune la care se intorc in fiecare weekend sau cand isi amintesc. E minunat si asa, insa nu poti face un business cu o astfel de atitudine. Daca initial blogurile erau doar niste platforme digitale experimentale, pe care persoane cu ceva mai mult timp liber realizau diverse postari in functie de interesele proprii, astazi, blogurile bine realizate, sunt atat de influente, incat sunt cumparate de marile concerne de presa internationala, iar fondatorii acestora castiga milioane de dolari anual”, subliniaza Janina.

In alta ordine de idei, este clar, performanta se face doar cu multa dedicare si efort consistent si constant. Din moment ce o persoana isi da seama de faptul ca blogging-ul este o profesie in sine, ea considera ca jumatate din drumul catre succes este asigurat. “Restul e fine-tuning…”.

Ce provocari intampini cand vrei sa lansezi un blog international

Cea mai mare provocare a lansarii unui blog pe “piata internationala” este aceeasi ca a oricarei afaceri globale: produsul! “Ce fel de produs este sau ce are de oferit! Sunt poate mii de bloguri culinare in toata lumea, mii de bloguri de beauty pe tot globul, mii de bloguri de moda pe mapamond. Acestia sunt concurentii directi, insa problema capata noi proportii daca luam in considerare si concurentii indirecti – revistele, televiziunile etc. Adevarata provocare consta in a construi un blog care sa se diferentieze de toate cele enumerate, de a gasi o nisa proprie”, spune ea.

In Romania, poate ca bloggerii ar trebui sa isi defineasca mai bine “obiectul de activitate”.

“Eu mi-am dorit ca site-ul meu sa aiba un cuvant de spus. Sa fie influent. In acest domeniu, influenta au oamenii ca detin informatii, care au necontenit povesti interesante de spus. Cititorii intra pentru mai mult decat un scroll-down pe niste fotografii. Ei vin pentru a afla informatii consistente, legate de cele mai relevante noutati si evenimente din industrie la care, de cele mai multe ori, particip personal. Da, mi-am creat un public elitist, care este interesat de moda, nu doar de haine. Un public ce isi adreseaza intrebari si doreste sa afle si raspunsuri”.

Varianta cea mai usoara ar fi fost aceea de a merge in zona blogurilor bazate pe imagini, considera ea, insa a vrut mai mult decat sa intre in clubul celor cateva mii de alte site-uri care fac acest lucru.

“In America sunt deja de zece ani astfel de bloggeri si, cu toate ca au un numar de urmaritori cat detine toata familia Kardashian pe retelele social media, influenta lor tinde catre 0. De ce? Pentru ca toti fac acelasi lucru. Consider ca este nevoie sa oferi mai mult decat serii de fotografii in diverse ipostaze, adica sa livrezi si un continut relevant, inteligent. Este o cale complicata cea pe care am ales sa merg, dar faptul ca nu am luat-o pe scurtatura mi-a adus cele mai mari beneficii pe termen lung”, spune tanara.

In comparatie cu piata internationala, in Romania domeniul este inca la inceput de drum, insa cu potential. “Deocamdata blogging-ul pare o zona crepusculara, pe care consider ca insisi fondatorii ar trebui sa o trateze cu mai multa atentie. Daca analizam, spre exemplu, zona modei, cea care pare sa suscite cea mai mare cota de interes, multi dintre cei care se autointituleaza «bloggeri de moda» ne dezvaluie prin continutul pe care il au pe site ca sunt, de fapt, bloggeri de lifestyle, de shopping, de street style, de stil personal, bloggeri de tip product promoters si exemplele pot continua”, considera Janina Nectara.

In Romania, poate ca bloggerii ar trebui sa isi defineasca mai bine “obiectul de activitate” si, mai ales, sa faca o selectie mai buna a continutului site-ului lor.

“Mai mult decat atat, este esential sa investeasca mai mult in cunostintele in domeniu, sa studieze, sa isi formeze un limbaj de specialitate si sa se asigure ca au notiuni minime despre moda pentru a dezvolta un blog de succes. Daca in 2006 se aprecia ca exista 2 milioane de bloguri de moda (o adevarata inflatie cauzata de lipsa de triere a celor care isi aroga denumiri incompatibile continutului), astazi, datorita evolutiei pietei internationale, sunt selectate cu mai mare atentie, fiind luate in considerare doar cateva sute.

Pe piata internationala, poate cel mai important aspect este acela de a sti cine esti comparativ cu propria concurenta, de a te pozitiona foarte clar, de a-ti gasi un loc in industrie si, apoi, de a te individualiza”, sfatuieste tanara.

In ceea ce o priveste, Janina a investit 4 ani in educatie. “Nu a fost usor deloc, fiindca am luat-o de la 0, dupa ce studiasem deja la alte doua facultati, de Marketing si de Stiinte Politice, si lucrasem in aceste domenii”.

“Intre timp, am incercat nu doar sa asimilez cunostintele necesare in moda, ci sa si capat o experienta pe masura. Si mi-am propus sa o obtin de la cei mai buni! Am lucrat inca 4 ani in Paris cu Godfrey Deeny, fondatorul L’Ummo Vogue si, in plus, am facut un internship in New York la Oscar de la Renta, designerul preferat al Primelor Doamne ale Americii. Asadar, am muncit ca un titan in ultimii ani, pentru a ajunge in situatia in care sa pot formula o opinie pertinenta, perfect valida in domeniul modei, care sa se ridice la exigentele si rigorile revistei Vogue. Sunt extrem de onorata si mandra, totodata, si de faptul ca branduri-guru ale modei internationale, pe care le priveam cu mare admiratie si la care, in copilarie, nici nu indrazneam sa visez, au ales sa colaboreze cu mine in diferite proiecte”.

Roberto Cavalli, Armani, Gucci, Burberry, Blumarine, John Richmond si multe altele au ales Fashion Avec Passion pentru a-si transmite in direct show-urile de moda in exclusivitate pentru Romania. Un parteneriat ce s-a perpetuat cu majoritatea brandurilor de mai bine de 5-6 sezoane.

“Mai mult decat atat, Giorgio Armani a invitat cinci bloggeri internationali pentru a-si promova linia de ochelari de soare, Emporio Armani, intr-un videoclip realizat in colaborare cu Grazia, cea mai populara publicatie pentru femei din Italia. Am fost extrem de incantata ca reprezentantii brandului si-au dorit ca eu sa fac parte din grupul celor cinci”.

Actualmente, tanara este ambasadorul Gucci in Romania al proiectului umanitar Chime For Change si de curand a inceput colaborarea cu cea mai influenta revista de moda din lume, cu revista Vogue, editia din Turcia. De altfel, aceste parteneriate reprezinta si una dintre principalele surse de venituri.

“In orice domeniu, munca sustinuta constant, pasiunea si instruirea continua fac diferenta”.

Marketing, marketing

“Cred ca produsul a vorbit de la sine. Cand a fost lansat, revistele erau inca foarte puternice, iar bloguri existau spre deloc. Asadar, am fost fortata sa livrez continut propriu, cu mult mai creativ decat al revistelor, care isi lua informatiile… supriza, din online! Cititorii de presa glossy deveneau constienti ca au o alternativa. Decat sa astepte o luna de zile pentru a-si lua informatiile dintr-o revista pentru care plateau, aveau optiunea de a intra online si de a se informa imediat si, mai ales, gratis”, spune Janina Nectara.

PUBLICITATE

Fashion Avec Passion venea cu informatii si experiente personale din lumea modei, in care era implicata activ. “Si pentru ca povestile mele demistificau lumea intangibila a modei, in culisele careia pana atunci nimeni din Romania nu avusese acces, am castigat din ce in ce mai multa audienta”.

Felul in care te prezinti va genera modul in care ceilalti se vor raporta la tine. Asta este clar!

Tanara a fost sfatuita sa lanseze si o pagina in limba engleza. I-a ascultat, iar succesul a fost aproape imediat. “Harrods Londra a numit imediat site-ul Harrods Blog Of The Week, iar colaborarile cu casele de moda incepeau o noua era pentru Fashion Avec Passion. Ulterior, blogul a devenit suficient de puternic incat sa se auto sustina si sa conteze in ochii brandurilor. Drept urmare, la cerintele cititorilor, am lansat inca o pagina, de data aceasta in limba spaniola, a doua cea mai populara limba din lume. Astazi, este o platforma de complexitatea unei reviste online. Si pentru ca moda se schimba constant, si Fashion Avec Passion si-a schimbat de cateva ori infatisarea, trecand prin procese de rebranding”.

Blogul sau face parte din TheDigitalGlamour.com, integrator de blog-uri despre care romanca crede ca este “un proiect ambitios, la fel ca Fashion Avec Passion. Poate tocmai de aceea am o afinitate pentru Digital Glamour. Pe termen lung, va fi cu siguranta un castig nu doar pentru intreaga comunitate de blogging, ci si pentru toate industriile care vor sa colaboreze cu domeniul virtual”.

Janina este, de altfel, si singura romanca care scrie in revista Vogue. Este revista preferata si de advertiserii din industria modei si a luxului, fiind revista cu cele mai multe pagini de reclama din toate tarile in care e prezenta. Reclama care poate ajunge la $150.000 pe pagina, spune ea. “Asta pentru ca este considerata a fi cel mai bun, prestigios si glam loc in care pot fi prezentate brandurile de moda si de beauty, iar articolele Vogue asigura cea mai mare intoarcere a investitiei pentru banduri. Peste jumatate dintre cititori fac referire la produsele vazute in revista atunci cand merg la cumparaturi si chiar le cumpara. Asadar, influenta Vogue este fantastica! Cititorii Vogue sunt consumatori de lux. 92% cumpara brandurile designerilor, iar 93% detin produse de beauty premium. Mai mult decat atat, cititorii Vogue cheltuiesc in materie de moda mai mult decat cititorii oricaror altor reviste, precum Vanity Fair, Harper’s Bazaar, In Style, Elle, Marie Claire”.

La finalul scurtului interviu cu Janina, am rugat-o sa raspunda unei provocari – sa puna note de la 1 la 10 (unde 1 = nu este deloc de acord, 10= este complet de acord) urmatoarelor afirmatii si sa explice decizia, pe scurt:

a) Look-ul, felul in care te prezinti fizic, conteaza foarte mult atunci cand incerci sa “iti faci loc” in aceasta industrie;

5 – Felul in care te prezinti va genera modul in care ceilalti se vor raporta la tine. Asta este clar! Dar daca incerci sa fii excentric cu orice pret, sa adopti machiaje lugubre si tinute socante, risti sa fii perceput ca un clovn. Daca incerci din rasputeri sa mixezi cat mai multe culori in aceeasi tinuta, risti sa pari o fetita aflata intr-o criza de personalitate, ce tipa dupa atentie.
Mai mult decat orice, este nevoie de o balanta, de un echilibru, la fel ca in orice domeniu. Un echilibru intre ambalaj si continut!

b) Mai mult decat felul in care arati conteaza sa fii bine pregatita & informata;

9 – Iubesc moda, promovez moda, insa nimeni in aceasta lume nu a facut istorie doar pentru ca a fost bine imbracat! Daca acesta este singurul as din maneca, ma tem ca mergem exact in zona cliseului cu fata draguta pe care iti doresti enorm sa o cunosti si cand, intr-un final, reusesti sa o atragi intr-un dialog, ramai dezamagit.

Intotdeauna persoanele care au contat au fost cele care au avut un cuvant de spus. Blogurile fac parte din industria media, o industrie bazata mai ales pe informatie.
Aceasta este o polemica foarte des dezbatuta. Chiar acum cateva zile, discutam la Saptamana Modei de la Milano fix despre acest aspect cu unul dintre reprezentatii unui renumit brand de moda.

Cei mai influenti editori de moda au un look cumpatat, unii chiar modest. Toti acesti oameni sunt inconjurati de cele mai ravnite colectii, ar putea purta orice ”new entry” de pe podium. Unii aleg sa faca asta (ex: Anna Dello Russo), altii nu (ex: Suzy Menkes). Totusi, reprezentantii brandurilor ii curteaza mai ceva ca in epoca romantica. Pentru ca influenta lor rezida in ceea ce pot transmite, in cat de bine pregatiti sunt, asa cum mentionai.

Daca extrapolam un pic situatia, pana si cei mai talentati designeri au un look minimalist (T-shirt si pantaloni de cele mai multe ori), iar asta nu inseamna ca nu au reusit sa construiasca adevarate imperii financiare si exemplele continua in industrie.

Pe de alta parte, in fata usilor inchise ale show-urilor de moda stau anual sute de bloggeri aspiranti, care nu stiu ce sa isi mai puna pe ei sa atraga atentia, targetul lor suprem fiind sa reuseasca sa fie captati intr-o fotografie, pentru a da impresia ca fac parte din industrie. Un spectacol colorat, care face parte din frumusetea si succesul acestor evenimente.

Intr-un final, lucrurile se triaza, se decanteaza. Reprezentantii brandurilor se uita la ce fel de continut au blogurile, isi doresc ca bloggerii sa fie mai mult decat simple umerase vii, isi doresc sa fie punctate unele informatii foarte bine, isi doresc mult mai mult decat simple imagini. Altfel nu ar trimite atat de multe machete de presa lunar. Important este sa stii ce rol vrei in aceasta piesa. Rolul umerasului sau pe cel al creatorului de continut?! Desi vorbim despre moda, un domeniu in care modul in care arati este extrem de important, se intrezareste un trend in privinta blogging-ului: deflatia blogurilor de stil personal, care nu mai primesc o sustinere atat de mare ca in anii trecuti din partea brandurilor. Spre exemplu, la Saptamana Modei, bloggerii care au continut bazat doar pe imagini ale propriilor persoane nu primesc invitatii la show-urile de moda, pentru ca nu sunt considerati relevanti pentru industrie (repet, sunt mii de astfel de site-uri doar in America, asta daca nu le numaram si pe cele din Asia, Australia sau Europa). De aceea, pentru a avea totusi acces la un astfel de eveniment, sunt nevoiti sa se alipeasca unei publicatii care prezinta continut. Bloggerii italieni sunt celebri pentru acest truc proaspat scos din joben. Sunt foarte putine bloguri care se pot sustine singure! Asadar, pe termen lung, a te baza doar pe modul in care arati este ca si cand ai lua zilnic o lingurita cu otrava indulcita. Iti da o senzatie placuta la inceput, insa usor usor te omoara. Chiar si in moda!

c) Formatul video castiga din ce in ce mai mult teren in blogurile de fashion.

8 – Videourile au exceptionala calitate de a fi atat vizuale, insa in care poti strecura si informatie verbala. Sunt convinsa ca vor fi “the next big thing”. Deja au aparut si aplicatii pentru smartphone-uri, care sustin aceasta teorie.

d) Fotografiile atrag, deseori, mai mult decat continutul scris.

5 – In cazul surfer-ilor mai putin sofisticati, da. Cei care nu isi bat capul cu informatii sunt consumatorii de fast fashion. Vazut – placut – cumparat! Consumatorii din zona luxury, pentru ca platesc sume importante, sunt interesati sa afle mai multe detalii despre produsele achizitionate, despre directiile stilistice ale sezonului, despre povestile din spatele brandurilor pe care le admira si le cumpara. Important este sa stii cui te adresezi.

e) Poti scrie 2-3 postari pe saptamana, totul este ok si asa.

Sunt doua variante extreme aici, paradoxal, egal pertinente amandoua.
1 – Clar nu, daca privesti blogul ca pe un business!
10 – De ce nu?! Daca e doar un hobby, iti stabiliesti singur frecventa postarilor.
Ca planuri de viitor, tanara spune ca are planuri conexe blogului, in moda, “pe care le voi dezvalui pe masura ce se concretizeaza. Insa in tot ceea ce fac, gandesc strategii globale. Niciodata locale!” Vorba lui Mark Twain… “Tragedia nu este sa iti setezi tinte inalte si sa nu le atingi, ci sa iti propui tinte prea mici si sa le atingi”.

Sursa: wallstreet

Articol din Romani azi, Romani celebri - moda |

Comments Closed

Larisa Iordache și echipa României au câștigat, detașat, Cupa Novara

October 11th, 2015 |

Larisa Iordache și echipa României s-au clasat, detașat, pe primul loc în concursul de gimnastică artistică “Coppa Novara”, competiție disputată sâmbătă în orașul italian, cu participarea, de asemenea, a Italiei, Belgiei și Spaniei, ca ultimă verificare înaintea Campionatului Mondial de la Glasgow (23 octombrie-1 noiembrie).

În clasamentul individual compus, Larisa Iordache a dominat clar concursul din “Palazzetto del Terdopio”, totalizând 59,750 puncte, cu 3 puncte și jumătate aproape mai bine decât a doua clasată, italianca Carlotta Ferlito — 56,300 puncte, locul 3 fiind ocupat de o altă sportivă din țara gazdă, Elisa Meneghini — 56,100 puncte.

Abia revenită după o lungă absență, cauzată de o accidentare serioasă, românca Diana Bulimar a făcut toate cele 4 aparate, obținând un total promițător, de 55,600 puncte.

Pe echipe, România, reprezentată, pe lângă cele două, de Anamaria Ocolișan, Laura Jurca, Silvia Zarzu și Andreea Iridon, a ocupat, de asemenea, primul loc, cu 226,500 puncte. Pe 2 s-a situat Italia — 225,150 puncte, urmată, la rândul ei, de Belgia — 218,550 puncte și Spania — 211,200 puncte.

AGERPRES (editor: Teodora Oprea)

Articol din Romani azi, Romani celebri - sport |

Comments Closed

Tiberiu Dolniceanu, medaliat cu argint la etapa de Cupă Mondială de sabie masculin individual de la Tbilisi

October 10th, 2015 |

Sabia românească a debutat excelent în noul sezon de Cupă Mondială, sâmbătă, la Tbilisi (Georgia),Tiberiu Dolniceanu reușind să cucerească medalia de argint în proba de sabie masculin individual, la capătul unui parcurs foarte bun.

Elevul lui Mihai Covaliu a avut următorul traseu până la prima medalie din sezonul 2015-2015 al Cupei Mondiale la sabie masculin individual: tabloul de 64 — 15-11 cu Matthias Willau (Austria); tabloul de 32 — 15-9 cu Bolade Apithy (Franța); tabloul de 16 — 15-10 cu Diego Occhiuzzi (Italia); tabloul de 8 — 15-14 cu Mojtaba Abedini (Iran); semifinale — 15-7 cu Andrei Iagodka (Ucraina); finala — 8-15 cu Aleksei Iakimenko (Rusia), potrivit Federației Române de Scrimă.

România a mai fost reprezentată sâmbătă pe tabloul de 64 de alți doi sportivi, Ciprian Gălățanu și Iulian Teodosiu, dar ei au fost eliminați în 64. Vineri, în tururile preliminare, au părăsit concursul și Alin Badea, George Iancu și Dragoș Sîrbu.

Ceilalți cinci sabreri români au încheiat proba individuală de la Tbilisi pe următoarele poziții: Ciprian Gățățanu — lotul 49, Iulian Teodosiu — locul 57, George Iancu — locul 65, Dragoș Sîrbu — locul 78 și Alin Badea — locul 80.

Duminica, 11 octombrie, are loc proba pe echipe.

AGERPRES (AS/editor: Teodora Oprea)

Articol din Romani azi, Romani celebri - sport |

Comments Closed